Superstiții despre sprâncene
Nu numai ochii tăi, fața ta, ci și sprâncenele tale, forma, tipul lor pot să-ți releve o mulțime de lucruri despre tine și oamenii din jur potrivit superstițiilor și credințelor din folclor.
Sprâncenele drepte, orizontale, indică agilitate a minții, atenție foarte mare față de detalii.
Cele curbate sugerează o minte neastâmpărată, mereu în căutare de a investiga și a explora ce se întâmplă în mediul înconjurător. Spancenele foarte arcuite sunt atribuite persoanelor cu o imaginație foarte bogată, capabile să se remarce prin creativitatea lor ieșită din comun.
Cele păroase, se spune că semnalează o personalitate foarte, poate prea directă, specifică unor oameni ce nu-și pot înfrâna cuvintele, indiferent cât de jignitoare ori i-ar răni pe cei din preajma lor. Ei ar fi mai mereu certăreți, încăpățânați și impulsivi.
Cineva cu sprâncene foarte subțiri, aproape inexistente, era văzut drept slab, prea sensibil, marcat întotdeauna de nehotărâre.
Sprâncenele care se unesc, se împreunează dedesuptul frunții, se zicea odată că sunt caracteristice vampirilor și vârcolacilor, sau unor ființe umane înzestrate cu abilități supranaturale. Oricum, exista credința răspândită că în inșii cu astfel de trăsături nu trebuie să te încrezi, mai ales că ar fi fost extrem foarte invidioși ori geloși! Mai mult decât atât, se credea că astfel de oameni sunt predestinați să moară spânzurați! Cu toate astea, în tradiția chinezească, dar și în cea englezească, astel de persoane erau ferite de ghinion!
Pe de altă parte, cele ale căror sprâncenesunt mult despărțite, îndepărtate una de alta, ar dovedi că au capacitatea de a-i asculta și a-i înțelege pe alții...
Două cute scurte, adânci, dintre sprâncene ar dovedi, potrivit unora, predispoziția de a fi nemaipomenit de nervos, iritabil, impulsiv. Două inegale, ar semnala o gândire adâncă, profundă! Una singură ar exprima o originalitate rară, impetuoasă!
Care e ochiul tău dominant ? | Ochii și personalitatea
Când te mănâncă sprânceana dreaptă înseamnă, în superstițiile lumii, că vei primi niște vești bune. Mâncărimea celei stângi prezice că îți vor ajunge la urechi vești rele, proaste.
În Japonia, exista tradiția ca femeile să-și radă sprâncenele înaintea nunții, un obicei prin care i se dovedea soțului că aleasa sa se făcea urâtă față de lume, pentru a fi frumoasă numai în ochii lui!
În Ciulnița, Ialomița, când unei fete mari îi bătea sprânceana, ea bătea în scânduri, astfel încât cel căruia i se pusese patima către ea să se "usuce"!
De altfel printre ieșeni, se spunea că dacă te mănâncă sprânceana, înseamnă că te doresc cei care te iubesc!
Surse principale:
- William Carroll: Superstitions: 10,000 You Really Need
- Diagram Group: The Little Giant Encyclopedia of Superstitions
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Artur Gorovei: Credinți și superstiții ale poporului român
Ochii: Simbol şi semnificaţie

Reviewed by Diana Popescu
on
august 10, 2019
Rating:
Niciun comentariu: