Bibliomanția: Ghicirea viitorului în cărți

Numele de bibliomanție nu provine din cel al Bibliei, așa cum sunt tentați unii să creadă, ci din cuvintele greceșți, βιβλίον - biblio, însemnând "carte", și μαντεία - "divinație prin mijloacele..." Bibliomanția a fost și este, așadar, o practică de ghicire a viitorului folosind cărți (nu de joc, ci dintre acelea care-și fac sălaș în biblioteci și librării!).

Poate că ai încercat până acum, în joacă sau nu, să-ți afli astfel soarta sau răspunsuri la niște probleme din viitor, încrezător în puterea spirtuala a cărților, fără să știi că, de fapt, "faci" bibliomanție. 

De exemplu, mai de mult, când eram la facultate, înaintea unui examen crucial, m-a pus păcatul să deschid o carte a lui Mircea Dinescu la întâmplare. Am dat peste poemul lui "Nu te rușina să fii genial"!  

Oricum, în principiu, simplist, acest tip de ghicire, anticipare a viitorului presupune să-ți pui în gând o dorință sau o întrebare (ori să ți-o scrii pe o coală de hârtie), să alegi o carte preferată sau una care îți este la îndemână, să-ți închizi ochii și să o deschizi la întâmplare, trecând cu degetul arătător prin acea pagină și oprindu-ți-l, orbește, pe un anumit paragraf. Urmează să-ți deschizi ochii, să citești pasajul ales aleatoriu, și să iei în considerare în ce fel te îndrumă, ce îți poate dezvălui despre dorința sau întrebarea ta!

Cartea: Simbol și semnificație

Folosirea unor cărți, texte, cuvinte sau versete sacre, sfinte pentru divinație ori chiar vindecări magice, a fost, și este încă, întâlnită în numeroase religii ale lumii. Din acest punct de vedere, ceea ce erau Vedele pentru hinduși, cărțile lui Homer pentru greci, și cele ale lui Vergiliu și Ovidiu pentru romani, erau și sunt Vechiul Testament pentru evrei, Vechiul și Noul Testament pentru creștini, Coranul și Hafiz pentru musulmani.

Din secolul al IV-lea, și de-a lungul Evului Mediu, ghicitul viitorului utilizând Biblia a devenit foarte popular, inclusiv printre regi, înalte fețe bisericești și oameni cât de cât educați. Acest lucru, în pofida condamnări de către biserică, în anii 700, ca o "practică superstițioasă", contrară autenticilor creștini!

În Anglia, în epoca edwardiană, în Ajunul Anului Nou, se obișnuia ca un membru al familiei (mai ales, tatăl) să pună o întrebare esențială despre rubedeniile sale, și să deschidă Biblia la întâmplare, să-și închidă ochii, și să-și lase un deget să rătăcească pe acea pagină, până când "spiritul" îi spunea să se oprească. Își deschidea ochii atunci și citea "răspunsul" la întrebarea sa acolo unde îi adăstase degetul!

Această metodă de divinație a fost întrebuințată chiar și de vestitul poet Robert Browning, care făcuse apel la ea pentru a află soarta dragostei sale pentru poeta și viitoarea lui soție, Elizabeth Barret. Deși, în acest scop, făcuse alegerea neobișnuită a "Gramaticii italiene", a lui Cerutti, a dat odată în această carte peste pasajul: "Dacă iubim în cealaltă lume la fel ca în aceasta, te voi iubi pentru eternitate."

Din păcate (sau nu), bibliomanția nu ducea întotdeauna către finaluri fericite! În urma folosirii ei, unii oameni se simțeau călăuziti să comită fărădelegi, ba chiar să se sinucidă! În 1866, un ziar din Belfast relata povestea unui ins care furase un set de linguri dintr-o casă întrucât credea că Biblia îl indemnase să facă asta! În consecință, el a fost judecat și condamnat la muncă silnică!

În zilele noastre, bibliomanția pare să nu mai fie la modă, oamenii superstițioși părând mai degrabă să fie fascinați de ghicirea viitorului în Tarot, Rune sau I Ching.

I Ching, Cartea schimbărilor, oracol şi carte a înţelepciunii