Horoscop Scorpion noiembrie 2019

Horoscopul Scorpionului din luna noiembrie 2019 anticipează  o interacțiune fericită cu familia, oamenii îndrăgiți, o influență crescândă în sfera socială și profesională, activizarea parcursului către împlinirea unor obiective ambițioase, o viață sentimentală debarasată de obsesii ori visuri ireale, și o activitate financiară auspicioasă. 

Horoscop Scorpion noiembrie 2019: Previziuni astrologice generale


Încă de la începutul lunii, ai ocazia să petreci clipe minunate împreună cu familia, având darul de a te relaxa, deconecta, detensiona după o perioadă relativ stresantă.

Poți fi tentat să-ți schimbi garderoba, să investești în bijuterii costitsitoare. Femeile cu care ai de a face în toate planurile existenței par să joace un rol benefic în ea, să-ți înlesnească succese.

În ultima decadă din noiembrie, după un răstimp de îndoieli și ajustări, profiți de îmbunătățirea imaginii tale personale, îți mărești impactul asupra celor din jur și pari să te impui de la sine într-o poziție de lider.

Nu mai ești dispus să te complaci în defensivă, fiind mai mereu gata să ataci frontal orice persoană sau situație care stă în calea spre obiectivele tale. Evită, totuși, să te implici în bătălii crâncene fără miză, neproductive.
Horoscop noiembrie 2019 Scorpion

Oricum, în aproape orice demers îți asumi, ești mobilizat să mergi până în pânzele albe, indiferent ce eforturi îți sunt necesare, pentru a ți-l duce la bun sfârșit.

Alte influențe astrale, de o mai mică amploare, se alătură celor de mai sus...

Astfel, Soarele în sextil cu Saturn și în trigon cu Neptun pe 8 noiembrie 2019 îți infuzează încredere în tine însuți și în idealuri înalte, ceea ce te sprijină să te îndrepți către oportunități inaccesibile până acum. Focalizarea de care dai dovadă te ajută, totodată, să pui la punct niște treburi mult timp amânate, mai cu seamă dacă te conformezi unor reguli prestabilite.

Gândurile și cuvintele tale au un efect pozitiv asupra altora, deși te pot călăuzi spre circumstanțe pe care le ocolești de obicei, ca urmare a sextilului dintre Mercur și Pluton din 10 noiembrie 2019. Înfruntarea directă, pe câmp deschis, a unor dificultăți îți facilitează depășirea lor. Comunicarea credințelor, năzuințelor tale cele mai adânci îți asigură ralierea unor aliați de nădejde.

În data de 11 noiembrie 2019, Soarele în conjuncție cu Mercur te îmboldește și el să îți promovezi ideile, mai ales că cei din preajma ta sunt extrem de receptivi față de ele. Poți avea o interacțiune socială intensă, ce-ți oferă șansa de a culege informații prețioase pentru dezvoltarea întreprinderilor tale principale.

Luna plină, răsărită pe 12 noiembrie 2019, în Taur, te cufundă într-un vârtej de fantezii, diminuându-ți capacitatea de a face o distincție clară între iluzie și realitate. Ferește-te de impresia că persoanele apropiate complotează împotriva ta, acordând, în schimb, atenție lucrurilor care te leagă cu adevărat de ele.

Pe 13 noiembrie 2019, Mercur în sextil cu Saturn, și Soarele în sextil cu Pluton, îți îngăduie să-ți găsești răgaz pentru orice lucru însemnat pentru tine. Concentrarea către detalii semnificative îți indică cum să iei deciziile cele mai bune în acțiuni pe termen lung și cum să afli soluții definitive unor probleme ce te afectează de multă vreme. Încă o dată, forța ta de persuasiune contribuie major în atragerea unor persoane influente de partea țelurilor tale.

Raze impetuoase de lumină, speranță, pătrund prin norii întunecați de un oarecare pesimism ai existenței tale, învigorandu-ți optimismul legat de menirea destinului tău. Luna nouă, ivită în ziua de 26 noiembrie 2019, în Săgetător, îți fortifică încrederea în valoarea ta, în resursele tale interioare, și îți sugerează noi modalități de abordare a intereselor tale, inclusiv din punct de vedere financiar. Oricum, pentru a avea împliniri notabile, nu trebuie să lași deoparte planificarea și organizarea demersurilor tale esențiale.

Mercur în sextil cu Saturn pe 30 noiembrie 2019 te îndeamnă să comunici mai serios cu oamenii, să afli ideilor tale un fundament cât mai practic, mai realist. Străduiește-te să nu iei în seamă lucruri de amănunt deșarte și să nu-ți risipești timpul și energia cu ele!

Horoscop Scorpion noiembrie 2019: Dragoste și cuplu


Dragostea se orientează către ceea ce o susține cu adevărat, se debarasează de iluzii păguboase...

Chiar de la începutul lui noiembrie, efluviile venusiene îți sugerează să te canalizezi pe autenticitatea vieții tale sentimentale, indiferent dacă ești sau nu, încă, parte a unui cuplu.

Această tendință este intensificată spre finalul lunii, când Neptun îți  ridică de pe ochi vălul unor visuri ce nusunt, de fapt, ancorate în realitate. Asta înseamnă că devii tot mai capabil să apreciezi iubirea veritabilă a unui partener mai vechi ori mai nou, sau că nu mai eziți să pui punct unei relații amoroase care nu încetează de ceva vreme să-ți furnizeze dezamăgiri, în ciuda străduințelor tale de a o revitaliza.

Horoscop Scorpion noiembrie 2019: Muncă și bani


Venus îți dăruiește un șir de conjuncturi norocoase în plan financiar, pe care trebuie să le exploatezi pe dată, fără vreo șovăială, înainte să îți dispară dinaintea ochilor.

În a treia decadă a lunii, afacerile ori întreprinderile tale ținând de bani au baze mai stabile, generate de punerea la treabă a abilităților tale înnăscute, investiții inspirate, cu bătaie lungă în viitor. Ai grijă, totuși, ca surplusul câștigurilor tale financiare să nu te ispitească să faci niște cheltuieli nesăbuite!

Horoscop Scorpion octombrie 2019
Horoscop Scorpion noiembrie 2019 Horoscop Scorpion noiembrie 2019 Reviewed by Diana Popescu on octombrie 20, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.