Marele somn: Poveste cu tâlc de Osho

În această poveste cu tâlc, Osho ne descrie marele somn, somnul total al trăirii, cu visele sale iluzorii, care ne determină să ne atașăm de lucruri, obișnuințe efemere, superficiale, ce nu ne reprezintă cu adevărat, și care ne fac în pragul morții sau chiar după aceea, să fim pătrunși de crunte dezamăgiri, regrete incomensurabile și inevitabile.

Am auzit o foarte frumoasă poveste evreiască, ne spune Osho. Este nemaipomenit de semnificativă. Este despre un om. El era întotdeauna somnoros. Și, mereu, gata să tragă un pui de somn. La cele mai importante slujbe religioase, la toate concertele și orice alt eveniment de seamă, putea fi văzut adormit. Ar trebui să-l știi, pentru că, de fapt, tu ești acel om!

Și ar fi trebuit să te întâlnești cu el de multe, multe ori, întrucât cum puteai să-l eviți? Tu ești acela!

Eroul nostru ațipea în tot felul de poziții, obișnuite și neobișnuite. Dormea cu coatele în aer și mâinile sale după cap. Îl lua somnul în picioare, sprijinindu-se pe el însuși, astfel încât să nu cadă. Adormea la teatru, pe străzi, în sinagogă. Oriunde mergea, ochii i se închideau spre somn.

Dacă ar fi fost hindus, ar fi adormit chiar și  în postura Shirshasana (postura yoga presupunând să stai în cap, cu trupul poziționat vertical, în sus). Mulți yoghini devin eficienți în somn când stau în cap. Este dificil, dar util. Necesită o mulțime de practică, dar se întâmplă.

Vecinii lui ziceau că fusese stăpânit de somn și în decursul a șapte mari incendii, și că, cu ocazia unuia din ele, fusese scos din casă în stradă în patul lui. A rămas astfel, cufundat în somn, până când a dat peste el o patrulă de poliție și l-a luat de acolo.

Se spunea că până și când se căsătorise și își rostea jurământul, "Tu ești a mea și eu..." a picat în somn la cuvântul "sfințit", și a fost nevoie ca oamenii să-i dea în cap cu pisăloage de alamă mai multe ore pentru a-l trezi. Apoi, omul nostru a rostit acel cuvânt esențial, și a adormit din nou.

Adu-ți aminte de propria ta ceremonie de nuntă. Amintește-ți de luna ta de miere. Ai fost atunci întru totul treaz? Ai pierdut vreodată vreo oportunitate de face nani? Întotdeauna ai fost învăluit de somn.

Am menționat toate astea ca să poți crede următoarea poveste despre eroul nostru...

Odată, după ce Ene i s-a ivit pe la gene, a tot dormit, dormit, și dormit. Însă, în letargia sa, i s-a părut că aude un tunet pe străzi și că patul i se zgâlțâia cumva. Așadar, s-a gândit că afară plouă și, drept urmare, somnul său a devenit și mai plăcut, și mai dulce. S-a înfășurat în pătura sa și în căldură ei ocrotitoare.

La popor nebun, rege nebun: Poveste cu tâlc

Îți aduci aminte de câte ori ai interpretat eronat lucrurile în cursul somnului tău? Îți amintești că, uneori, ai fixat alarma, soneria ceasului deșteptător și, când aceasta a început să răsune ai început să visezi că te afli într-o biserică și ale sale clopote s-au pornit să bată? Un truc al minții pentru a evita soneria ceasului, a evita deranjul creat de ea...

Când s-a trezit, a descoperit că în jurul lui era un gol ciudat: nevasta sa nu mai era acolo, patul lui nu mai era acolo, și chiar și pătura sa își luase tălpășița. A vrut să se uite pe fereastră, însă nu mai exista nici o fereastră prin care să privească. A vrut să iasă afară pe ușă, dar a constatat că nu mai există nici o ușă! Totul se evaporase!

A stat un timp derutat, dezorientat, incapabil să înțeleagă ce se petrecuse. Însă, apoi, s-a gândit, Mă voi duce la culcare. Și-a dezvăluit, cu toate astea, că nu mai era nici un loc pe pământ pe care să doarmă. Abia atunci, și-a ridicat două degete la tâmplă, și a reflectat, Se pare că am dormit până la sfârșitul lumii!

A devenit deprimat. Gata cu lumea, s-a gândit. Ce mă voi face fără lume? Unde mă voi mai duce să muncesc, cum mă voi întreține, mai ales acum, când costurile vieții sunt atât de mari și o duzină de ouă face un dolar, și cine știe dacă sunt proaspete și, pe lângă asta, ce se va întâmpla cu cei cinci dolari pe care compania de gaze mi-i datorează? Și unde și-a făcut dispariția nevastă-mea? Este posibil ca ea se fi dus în neant odată cu lumea? Și ce-o fi cu cei 30 de dolari pe care îi aveam în buzunar? Ei nu-i stă în fire să se facă nevăzută, a cugetat el.

La fel ai putea gândi dacă, într-o zi, ai descoperi brusc că lumea a dispărut. Nu ai cum să gândești altfel. Vei pica pe gânduri la prețul ouălor, la job, soție, bani. Nu știi la ce altceva să te gândești. Întreaga lume a încetat să existe dar tu ai căpătat un mod mecanic de a gândi.

Și ce vei face dacă ai dori să dormi? Pe ce te vei culca, întinde, dacă nu mai este nimic din lume? Dacă te va durea spatele? Și cine îți va termina grămada de treabă de la serviciu? Și, dacă ai pofti la un pahar de cu băutură de malț, de unde îl vei mai lua?

Ei, i-a trecut prin minte omului nostru, s-a mai pomenit așa ceva? Să te culci cu lumea sub capul tău și să te trezești fără ea?!

Așa ceva este pe cale să ni se întâmple într-o zi sau alta. Asta se întâmplă fiecărui om când moare. Dintr-o dată, toată lumea dispare pentru el. Deodată, nu mai este parte a acestei lumi, într-o clipită se regăsește într-o altă dimensiune. Prin așa ceva trece fiecare om când moare, deoarece orice a cunoscut vreodată a devenit periferic. Când mori, dintr-o dată, periferia ta, înconjurimea ta, nu mai există. Ești aruncat în centrul tău, în centrul ființei tale. Și nu îi știi limbajul. Nu cunoști absolut nimic despre centru. Pare să fie gol, neocupat de nimic. Îl simți numai ca o negație, ca o absență.

Pe când eroul poveștii noastre stătea în lenjeria intimă, întrebându-se ce să facă, creierul i-a fost agățat de un gând... La dracu' cu toate! Așadar nu mai e nici o lume? Apropo, cui îi trebuie? Ce-a dispărut, a dispărut. Aș putea să mă duc la un film și să-mi pierd astfel ceva vreme. Dar, spre uimirea lui, a descoperit că, odată cu lumea, se neantizaseră și cinematografele!

Am cam făcut-o de oaie, a cugetat omul nostru și a început să-și netezească mustața. Am făcut-o de oaie, ațipind! Dacă nu aș fi dormit atât de adânc, s-a tachinat pe el insuși, aș fi dispărut laolaltă cu toate celelalte. Sunt  ghinionist, de unde îmi voi mai lua niște băutură de malț? Îmi place să beau un pahar dimineața. Și soția mea? Cine știe cu cine a fugit? Dacă o voi ucide cu un prespapier de la etajul de sus, Dumnezeu să mă ajute!

Cât de târziu o fi?

Străbătut de acest gând, eroul nostru a vrut să se uite la ceasul lui, dar nu l-a găsit. Și l-a căutat cu amândouă mâinile în buzunarele de o infinită goliciune din dreapta și din stânga sa, dar nu a aflat nimic ce să atingă.

Tocmai am plătit doi dolari pentru un ceas și iată că și acesta a dispărut, s-a gândit el. Ei bine! Dacă lumea s-a prăvălit în abis, s-a prăvălit! Nu-mi pasă de asta. Nu e lumea mea. Dar ceasul! De ce trebuia să mi se ia și ceasul! Un ceas nou. Doi dolari. Și nici măcar nu i se învârteau acele!

Și de unde să-mi fac rost de un pahar cu malț? Nimic nu este mai bun dimineața decât un pahar cu malț. Și cine știe dacă nevasta-mea... Am fost adormit în timpul unei catastrofe atât de terbile încât merit ce-i mai rău. Ajutor, ajutor, a-j-u-t-o-r! Unde mi-e capul? Unde mi-a fost capul până acum? De ce nu mi-am țintuit ochii pe lumea mea și soția mea? De ce le-am lăsat să dispară atât de ușor?

Și omul nostru a pornit să se dea cu capul de vid, goliciune, dar fiindcă vidul era foarte moale, nu s-a rănit, nu a murit, ci a rămas în viață ca să-și spună povestea.

Aceasta este, de fapt, povestea minții umane. Îți creezi în jurul tău o lume a iluziilor. Ajungi să fii atașat de lucruri ce nu vor mai fi cu tine când vei muri. Ajungi să te identifici cu lucruri ce vor fi luate de la tine.

Sursă: Osho - "A Sudden Clash of the Thunder"

Traista noastră cu necazuri - Poveste cu tâlc de Osho