Numărul 2: Simbol și semnificație

Ca simbol creștin, doi este numărul fiului lui Dumnezeu din cadrul Sfintei Treimi. Dacă 1 reprezintă Creația, doi simbolizează Existența. 2 întruchipează dualitatea, opoziția, separarea și antagonismul. 

2 - Un număr rău, negativ, ghinionist, păcătos?


Hugh de Saint Victor (al Sfântului Victor), teolog și mistic saxon din secolul al XII-lea, arăta că, întrucât doi este primul număr deviat din unu, din unitate, este un simbol al păcatului. Este, de asemeni, primul număr care admite divizarea și, de aceea, simbolizează lucrurile corupte, stricate, îndepărtate de Dumnezeu.

Ca cel de-al doilea termen al dualității, este considerat ca o negare ori o limitare a celui dintâi număr. Diavolul, "spunând întotdeauna NU", și Răul pe care-l personifică, au numărul 2 drept simbol.

Conform lui Louis Claude de Saint-Martin (filosof francez decedat la începutul secolului al XIX-lea), "doi este opoziția Unității, a Originii; 2 provine din 1 numai prin violență, deoarece nimic din 1 nu poate fi altfel desprins; el face întregul să trecă în caracteristica jumătății; el este sursa Răului".
Cifra 2: Simbol și semnificație

Madrolle ne spune că 2 este un număr fals, urât, slab, steril și nefericit. Păcatul originar ar fi constat în furtul din copacul grădinii Edenului (simbol al unității) al fructului cunoașterii binelui și răului (simbol al dualismului).

Platon argumenta că numărul doi nu poartă nici o semnificație, fiindcă sugerează o relație, relaționare, iar aceasta introduce întotdeauna un al treilea factor.

Deși 2 simbolizează contopirea erotică, are, în același timp, semnificația împărțirii, separării unității în doi, în bărbat și femeie.

Numărul 1 - Simbol și semnificații

Pitagoreenii credeau că numărul doi ("duada") este cel mai ghinionist, nenorocos, având potentialul să scoată la iveală răul. Ei dedicau cea de-a doua zi a fiecărei luni lui Hades / Pluton (zeul lumii subpământene).

2 - Un număr bun, pozitiv, norocos?


În cultură ebraică, cifra doi este reprezentată de litera Beth, care înseamnă o rază de lumina la două orizonturi, sau casa lui Dumnezeu și a omului dintre cele două coloane ale templului naturii. Potrivit Cabalei, Dumnezeu a făcut din această literă fundamentul lumii.

2 este număr foarte norocos în Orientul Îndepărtat.

Din punct de vedere spiritual, se spune că doi indică bunătate, tact, egalizare, echilibru, planificări și decizii bine cântărite. Energia sa ne-ar ajuta să ne armonizăm acțiunile și să nu luăm hotărâri pripite. El ne-ar îndrumă înspre reciprocitate cu alții, parteneriate și comunicare, ne-ar călăuzi către oameni având aceleași idealuri, convingeri, ca și noi...

2 poate semnifică dragostea, caritatea, întrucât există o dualitate necesară între cel care dăruiește și cel care primește.

Potrivit unei zicale, lucrurile bune se întâmplă numai câte două, în pereche.

 Alte semnificații ale cifrei doi


Oricum, această cifră întruchipează toate opozițiile, dintre genuri, noapte și zi, lună și soare, viață și moarte, suflet și trup, stânga și dreapta, polul sud și polul nord, rău și bine...

Cea de-a doua aniversare a cununiei este nunta de bumbac.

în astrologie, Taurul este a două zodie, doi este numărul Lunii și al lui Saturn și o cifră norocoasă pentru Gemeni și Pești.

În tarot, 2 corespunde cărții Înaltei Preotese, ce simbolizează înțelepciunea și buna judecată.

Numărul / cifra 2 din vis | Interpretarea și semnificația viselor
Numărul 2: Simbol și semnificație  Numărul 2: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on octombrie 12, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.