Vasul de salvare supraaglomerat - O dilemă morală
Dacă, atunci când ești împreună cu mai mulți oameni, devine cât se poate de clar că, dintr-un motiv sau altul, nu puteți supraviețui cu toții unei situații periculoase, fiind necesar ca unii să fie sacrificați pentru ca ceilalți să rămână în viață, cum i-ai alege pe cei ce urmează să fie sacrificați ori ce te-ai face dacă tu însuți ai fi pe lista celor de care ceilalți vor să se debaraseze?
Ecologistul și filosoful american Garret Hardin a propus această dilemă morală, una în care îți poate fi foarte greu să faci deosebirea dintre ce e bine și ce este rău să faci, în anul 1974. El a comparat pământul cu un vas de salvare supraaglomerat purtând 50 de oameni, în timp ce alții 100 se află în ocean, în apă, având nevoie să fie scăpați de la înec. Vasul are loc pentru numai încă 10 persoane.
Cele de pe vapor reprezintă națiunile bogate, dezvoltate, iar cele din valuri, țările sărace subdezvoltate. Este, de fapt, o metaforă despre o lume suprapopulată și ridică mai multe întrebări...
Cine decide care oameni vor fi luați la bord?
Dacă pe vas se găsește cineva care, în mod evident, este pe moarte, nu mai are mult de trăit, îl aruncăm peste bord pentru a face astfel loc unei persoane din apă?
Ce criterii ar trebui să se aplice pentru a se hotărî cine este adus pe vapor și cine nu?
Unii de pe vas se pot simți vinovați să abandoneze 90 de oameni pe cale să se înece, așa că ar trebui să-și cedeze locurile unora din ocean?
În final, Hardin spunea că în vasul de salvare nu ar trebui să mai fie primit nimeni. Cei salvați de la inec, din cauza greutății lor, ar putea da vasului un mai mare grad de nesiguranță, ce ar putea provoca o altă catastrofă, un alt naufragiu! Cinic, nu-i așa?
O variantă a acestei dileme morale a fost creată de Asociația de nord-vest de cercetare biomedicală din Seattle, Washington, SUA. În acest scenariu, un vas se scufundă, și este loc într-o barcă de salvare doar pentru 6 persoane. Sunt însă 10 pasageri: o femeie ce crede că este gravidă de șase săptămâni, un salvamar, doi tineri adulți recent căsătoriți, un bătrân cu 15 nepoți, un profesor de școală elementară, doi gemeni de 13 ani, o asistentă medicală experimentată și căpitanului vasului.
Pe care dintre ei i-ai lăsa să moară?
Comportamentul oamenilor în situații extreme și răspunsul lor la acestea este o problemă foarte sensibilă, controversată, iar filosofia morală se străduie să-i afle răspunsuri...
Există o poveste reală despre un astfel de caz, cea a naufragiului vasului lui William Brown, din Philadelphia, SUA, care naviga din Liverpool, Anglia, în martie 1841. Este un subiect preferat de tot felul de preoți, chiar dacă nu cunosc în amănunt povestea șise străduiesc să extragă din ea o lecție morală greșită...
Vasul a lovit un aisberg și s-a scufundat. Au fost două bărci de salvare, una mai mică (condusă de căpitanul George L. Harris) și una mai încăpătoare, mai lungă (condusă de secundul căpitanului, Frances Rhodes). Cea de-a doua era foarte aglomerată și lua apă din pricina greutății excesive, ceea ce nu prevestea nimic bun pentru cei din ea. Conducătorii amândorura ambarcațiuni au hotărât să se îndrepte către un mal apropiat, în Newfoundland.
Din cele două bărci lipseau 31 de pasageri, rămași abandonați în ocean. 31 de oameni privind cu disperare și invidie la ambarcațiunile de salvare care se îndepărtau de ei, strigandu-și mânioși unul altuia, "Nu e drept!", "La dracu', așa este!", "Cu ce sunt ei mai buni decât noi?", "Noi trebuia să fim salvați!"
A devenit clar, nu peste mult timp, că barca lungă nu putea ajunge prea departe dacă nu era ușurată! Așadar, secundul și câțiva din marinarii săi, au început să arunce din ea unii oameni, atât pasageri, cât și membri ai echipajului, orientându-se îndeosebi către bărbați. Nu era la mijloc faptul că aceștia ar fi fost mai grei, deoarece, printre cei azvârliți peste bord au fost și doi băieți slăbănogi, unul de 12, celălalt de 18 ani. Când cel din urmă a fost "ales", a cooperat, sărind singur din barcă, după ce fusese lăsat să-și rostească o rugăciune. Cel mai tânăr și-a salvat viața agățându-se, pe furiș, de spatele bărcii, ținându-și capul deasupra apei.
Cel dintâi aruncat a fost un marinar obedient, pe nume Riley. Camarazii săi i-au cerut să se ridice în picioare, iar el a făcut întocmai. Apoi, secundul sau un asociat de-al lui l-a înșfăcat pe Riley și l-a împins în ocean, unde s-a înecat de îndată.
Un alt marinar, Charles Conly, a încercat să facă apel la prietenia sa cu secundul și ceilalți navigatori, implorându-l pe unul dintre ei, "Holmes, dragă, ești sigur că vrei să scapi de mine?" Nu a înduplecat, însă, pe nimeni, și a ajuns și el în valuri.
Un pasager, Frank Askin, a făcut tentativa de a-și cumpăra viața cu aur, oferindu-i secundului cinci monede de mare valoare, ca mită. Dar, în acea conjunctură, banii erau lipsiți de valoare, așa că Askin a pierit în ape. Se pare, că, mai întâi, ar fi încercat să scufunde barca, cu toți cei din ea, dar a fost împiedicat să facă asta!
Un marinar, numit John Messer, a avut succes în a se opune aruncării sale peste bord, amenințându-i pe secund și pe tovarășii săi cu un cuțit.
La finele "ușurării" ambarcațiunii, fuseseră dați pradă oceanului 16 femei și băieți și 2 femei. Femeile erau surorile lui Frank Askin, și se spune că au sărit în mod voluntar din barcă după ce fratele lor fusese azvârlit în ape. Se pare că aceste sacrificii au făcut posibil ca barca să continue să plutească, ceea ce a determinat că cei 23 de oameni rămași în ea să fie salvați.
La revenirea lor în civilizație, o curte de cercetare maritimă a examinat tot ce se petrecuse, dar nu a fost capabilă să le găsească vreo vină secundului și acoliților lui, având în vedere circumstanțele!
Dilema ariciului sau imposibilitatea dragostei perfecte
Ecologistul și filosoful american Garret Hardin a propus această dilemă morală, una în care îți poate fi foarte greu să faci deosebirea dintre ce e bine și ce este rău să faci, în anul 1974. El a comparat pământul cu un vas de salvare supraaglomerat purtând 50 de oameni, în timp ce alții 100 se află în ocean, în apă, având nevoie să fie scăpați de la înec. Vasul are loc pentru numai încă 10 persoane.
Cele de pe vapor reprezintă națiunile bogate, dezvoltate, iar cele din valuri, țările sărace subdezvoltate. Este, de fapt, o metaforă despre o lume suprapopulată și ridică mai multe întrebări...
Cine decide care oameni vor fi luați la bord?
Dacă pe vas se găsește cineva care, în mod evident, este pe moarte, nu mai are mult de trăit, îl aruncăm peste bord pentru a face astfel loc unei persoane din apă?
Ce criterii ar trebui să se aplice pentru a se hotărî cine este adus pe vapor și cine nu?
Unii de pe vas se pot simți vinovați să abandoneze 90 de oameni pe cale să se înece, așa că ar trebui să-și cedeze locurile unora din ocean?
În final, Hardin spunea că în vasul de salvare nu ar trebui să mai fie primit nimeni. Cei salvați de la inec, din cauza greutății lor, ar putea da vasului un mai mare grad de nesiguranță, ce ar putea provoca o altă catastrofă, un alt naufragiu! Cinic, nu-i așa?
O variantă a acestei dileme morale a fost creată de Asociația de nord-vest de cercetare biomedicală din Seattle, Washington, SUA. În acest scenariu, un vas se scufundă, și este loc într-o barcă de salvare doar pentru 6 persoane. Sunt însă 10 pasageri: o femeie ce crede că este gravidă de șase săptămâni, un salvamar, doi tineri adulți recent căsătoriți, un bătrân cu 15 nepoți, un profesor de școală elementară, doi gemeni de 13 ani, o asistentă medicală experimentată și căpitanului vasului.
Pe care dintre ei i-ai lăsa să moară?
Comportamentul oamenilor în situații extreme și răspunsul lor la acestea este o problemă foarte sensibilă, controversată, iar filosofia morală se străduie să-i afle răspunsuri...
Există o poveste reală despre un astfel de caz, cea a naufragiului vasului lui William Brown, din Philadelphia, SUA, care naviga din Liverpool, Anglia, în martie 1841. Este un subiect preferat de tot felul de preoți, chiar dacă nu cunosc în amănunt povestea șise străduiesc să extragă din ea o lecție morală greșită...
Vasul a lovit un aisberg și s-a scufundat. Au fost două bărci de salvare, una mai mică (condusă de căpitanul George L. Harris) și una mai încăpătoare, mai lungă (condusă de secundul căpitanului, Frances Rhodes). Cea de-a doua era foarte aglomerată și lua apă din pricina greutății excesive, ceea ce nu prevestea nimic bun pentru cei din ea. Conducătorii amândorura ambarcațiuni au hotărât să se îndrepte către un mal apropiat, în Newfoundland.
Din cele două bărci lipseau 31 de pasageri, rămași abandonați în ocean. 31 de oameni privind cu disperare și invidie la ambarcațiunile de salvare care se îndepărtau de ei, strigandu-și mânioși unul altuia, "Nu e drept!", "La dracu', așa este!", "Cu ce sunt ei mai buni decât noi?", "Noi trebuia să fim salvați!"
A devenit clar, nu peste mult timp, că barca lungă nu putea ajunge prea departe dacă nu era ușurată! Așadar, secundul și câțiva din marinarii săi, au început să arunce din ea unii oameni, atât pasageri, cât și membri ai echipajului, orientându-se îndeosebi către bărbați. Nu era la mijloc faptul că aceștia ar fi fost mai grei, deoarece, printre cei azvârliți peste bord au fost și doi băieți slăbănogi, unul de 12, celălalt de 18 ani. Când cel din urmă a fost "ales", a cooperat, sărind singur din barcă, după ce fusese lăsat să-și rostească o rugăciune. Cel mai tânăr și-a salvat viața agățându-se, pe furiș, de spatele bărcii, ținându-și capul deasupra apei.
Cel dintâi aruncat a fost un marinar obedient, pe nume Riley. Camarazii săi i-au cerut să se ridice în picioare, iar el a făcut întocmai. Apoi, secundul sau un asociat de-al lui l-a înșfăcat pe Riley și l-a împins în ocean, unde s-a înecat de îndată.
Un alt marinar, Charles Conly, a încercat să facă apel la prietenia sa cu secundul și ceilalți navigatori, implorându-l pe unul dintre ei, "Holmes, dragă, ești sigur că vrei să scapi de mine?" Nu a înduplecat, însă, pe nimeni, și a ajuns și el în valuri.
Un pasager, Frank Askin, a făcut tentativa de a-și cumpăra viața cu aur, oferindu-i secundului cinci monede de mare valoare, ca mită. Dar, în acea conjunctură, banii erau lipsiți de valoare, așa că Askin a pierit în ape. Se pare, că, mai întâi, ar fi încercat să scufunde barca, cu toți cei din ea, dar a fost împiedicat să facă asta!
Un marinar, numit John Messer, a avut succes în a se opune aruncării sale peste bord, amenințându-i pe secund și pe tovarășii săi cu un cuțit.
La finele "ușurării" ambarcațiunii, fuseseră dați pradă oceanului 16 femei și băieți și 2 femei. Femeile erau surorile lui Frank Askin, și se spune că au sărit în mod voluntar din barcă după ce fratele lor fusese azvârlit în ape. Se pare că aceste sacrificii au făcut posibil ca barca să continue să plutească, ceea ce a determinat că cei 23 de oameni rămași în ea să fie salvați.
La revenirea lor în civilizație, o curte de cercetare maritimă a examinat tot ce se petrecuse, dar nu a fost capabilă să le găsească vreo vină secundului și acoliților lui, având în vedere circumstanțele!
Dilema ariciului sau imposibilitatea dragostei perfecte
Vasul de salvare supraaglomerat - O dilemă morală
Reviewed by Diana Popescu
on
octombrie 03, 2019
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
octombrie 03, 2019
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu