Cum te ajută Dumnezeu?: Poveste cu tâlc
În această poveste cu tâlc, este vorba despre oportunitățile care ni se ivesc pe căi necunoscute sau pe care Dumnezeu ni le pune înainte în moduri neobișnuite, nereușind uneori să le recunoaștem ca atare. Când eșuăm să le punem în valoare, ne plângem că nu ni se oferă ocazia de a avea o viață mai bună, împlinită. Întotdeauna, nu șovăi să profiți de orice oportunitate, indiferent cât de neașteptată, surprinzătoare sau incomodă ți se par a fi!
A fost odată, pe malul unui râu, un sătuc în care toată lumea trăia fericită și se închina cu sârguință lui Dumnezeu în biserică. Într-o toamnă, a plouat cu găleata, zile în șir, râul a pornit să se umfle și apele sale au intrat în sat. Toți oamenii au început să-și salveze ce aveau mai prețios din case și să plece spre un loc sigur.
Un sătean a dat fuga la biserica, a dat buzna în odaia preotului și i-a spus, "Potopul a pătruns în locuințele noastre și se înalță foarte repede. Apa a început să-și facă intrarea și în biserică! Trebuie să părăsim degrabă satul, până nu ajunge să fie acoperit de ape. Am venit să te iau și pe tine și să te pun la adăpost". Preotul i-a răspuns, "Nu sunt un ateu, ca tine, și am întru totul credință în Dumnezeu. Sunt încrezător că Domnul mă va salva. Nu-mi voi părăsi biserica! Poți pleca". Omul a făcut întocmai.
Curând, nivelul apei a crescut până la brâu, așa că preotul s-au urcat pe o masă. După câteva minute, un om într-o barcă și-a făcut apariția pentru a-l lua de acolo. "Sătenii mi-au zis că ai rămas în biserică, și m-am îndreptat aici pentru a te salva. Urcă în barcă!" Preotul, însă, a refuzat iarăși să iasă din locașul său, motivând din nou că Dumnezeu nu îl va lăsa de izbeliște. Așadar, barcagiul și-a văzut de drum.
Vreau să-l găsesc pe Dumnezeu - Poveste de Paulo Coehlo
Apa a continuat să se ridice și a ajuns până la tavan, iar preotul s-a cățărat pe acoperișul bisericii. Nu a încetat să se roage lui Dumnezeu să-l mântuiască. Peste puțin timp, s-a ivit un elicopter din care a fost coborâtă o scară din funie și i s-a strigat să se urce pe ea pentru a fi dus într-o zonă ferită de pericolul potopului. Preotul nu a luat în seamă, la fel ca mai înainte, oferta de ajutor, iar elicopterul s-a dus să-i caute pe alți sinistrați.
În cele din urmă, când biserica era pe punctul să fie acoperită cu totul de ape, preotul și-a înălțat capul spre ceruri și a început să se plângă, "Ah, Doamne, te-am venerat și mi-am menținut credința în Tine întreaga viață! De ce nu vii să mă salvezi?!" Dumnezeu s-a înfățișat în fața sa și, surâzând, i-a spus, "Vai, om nebun, am sosit să te salvez de trei ori. M-am grăbit să alerg către tine pentru a-ți propune să pleci de aici și să te duci cu ceilalți săteni într-un loc sigur, am venit la tine cu o barcă, apoi cu un elicopter! Este oare vina mea că tu nu m-ai recunoscut?"
Preotul și-a înțeles greșeala, s-a căit și și-a cerut iertare. A avut iar șansa să se refugieze într-o regiune îndepărtată de inundație, una pe care, de această dată, nu a mai refuzat-o!
În căutarea lui Dumnezeu | O poveste cu tâlc

Reviewed by Diana Popescu
on
noiembrie 17, 2019
Rating:
Niciun comentariu: