Orbul cu un felinar: Poveste cu tâlc
O poveste cu tâlc care ne îndrumă să nu fim orbi față de nevoile altora, să ne gândim foarte bine înainte să-i judecăm pe alții, să fim mereu binevoitori și să învățăm să ne deschidem ochii și din punctele de vedere ale altora...
Cândva, într-un orășel, trăia un om căruia îi era imposibil să vadă. Era orb din naștere dar, cu toate astea, purta întotdeauna un felinar aprins ori de câte ori avea de mers undeva noaptea.
Odată, după lăsarea întunericului, pe când se întorcea acasă de la o cină din oraș, și-a încrucișat pașii cu un grup de tineri călători.
Ei au remarcat imediat că era nevăzator, însă ținea într-o mână un felinar ce-i lumina calea, așa că au început să-l ia în râs, să-și bată joc de el, "Hei, omule, ești orb ca un liliac, nu poți zări nimic! De ce mai ai nevoie de acest felinar?"
Omul le-a răspuns, "Da, din păcate sunt orb, nu-mi stă în putință să văd vreo ceva, dar felinarul aprins pe care-l port este pentru inși ca voi, care pot vedea."
"Este posibil să nu observați un orb care vă apare în cale în întunecime, unul ca mine, și să dați peste el, să-l puneți la pământ. De aceea am acest felinar!"
Desigur, călătorii s-au simțit rușinați și și-au cerut iertare pentru purtarea lor.
Dragoste oarbă | O poveste cu tâlc

Reviewed by Diana Popescu
on
noiembrie 15, 2019
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu