Horoscop Berbec ianuarie 2020

Reperele cele mai importante în horoscopul Berbecului din luna ianuarie 2020 sunt evadarea din rutina cotidiană, oportunitățile de a călători, testarea valorilor personale, o activitate mentală alertă, o viață sentimentală stând sub semnul discreției, și o relansare a demersurilor financiare.

Horoscop Berbec ianuarie 2020: Previziuni astrologice generale


Încă de la începutul lunii, te simți îngrădit de convențiile, conformismul din jurul tău, de cenușiul traiului de zi cu zi. Ești impulsionat să îți extinzi orizonturile, mai ales că lumea are să-ți ofere atâtea lucruri, inedite, incitante!

Visul stăruitor de a face o vizită în străinătate este pe cale să ți se împlinească. Pe de altă parte, poți călători și în mintea ta, citind despre locuri îndepărtate, bucătăria din alte tradiții, obiceiurile de pe alte meridiane. Nu este exclus să întâlnești oameni originali sosiți de curând de peste hotare.

Pe 10 ianuarie 2020, Luna plină din Rac te ademenește să te bucuri cât mai consistent de confortul de acasă. Responsabilități presante sunt însă pe punctul să-ți bată la ușă, așa că este indicat să-ți dăruiești nițică odihnă, relaxare. În decursul acestui răstimp, îți poți reprioritiza obiectivele și relațiile umane, dezvăluindu-ți care dintre ele sunt neproductive.
Horoscop ianuarie 2020 Berbec

În a doua decadă din ianuarie, poți fi supus unor șocuri existențiale prin punerea la încercare a ceea ce prețuiești mai mult pe lume și a valorii tale individuale. Mai presus de orice, trebuie să te identifici cu ce e autentic în mod real în sinele tău, și să nu acorzi un credit prea mare, exgerat, părerilor altora despre tine.

Gândirea ți se remarcă printr-o agilitate crescândă, pari să fii cutreierat de tot felul de idei neobișnuite, ingenioase, pe care arzi de nerăbdare să le prezinți altora. Oamenii apreciază conversațiile spumoase cu tine, mai ales că ești dispus să asculți și punctele lor de vedere. Posezi, de altfel, abilitatea de a înțelege intuitiv ce au de gând să facă și să spună alții, ceea ce-ți conferă un atu în câștigarea lor de partea ta.

În a treia decadă din lună, ai posibilitatea să-ți fortifici legăturile de prietenie existente și să închegi altele, cu persoane interesante ori aflate pe poziții înalte în ierarhia socială și cea profesională.

În același timp, împrejurări și coincidențe ciudate au menirea de a-ți releva lucruri, aspecte ale sinelui ce-ți îngrădesc bunăstarea, evoluția spirituală. În acest context astral, ți se recomandă să fii cât mai sincer față de tine însuți, față de eul tău profund.

Popasul Lunii noi, din 24 ianuarie 2020, în Vărsător, îți infuzează un neastâmpăr impulsiv, graba de a te înscrie pe o traiectorie nouă a destinului tău. Este bine, totuși, să îți impui un start mai lent spre idealuri îndepărtate, astfel încât să-ți conservi energia și să nu abandonezi chiar la mijlocul drumului. Oricum, ești inspirat să cauți o perspectivă cât mai realistă a planurilor tale de viitor.

Horoscop Berbec ianuarie 2020: Dragoste și cuplu


Dacă ai un partener de cuplu, conexiunea voastră emoțională tinde să se dezvolte, să devină mai strânsă atunci când păstrați o oarecare rezervă față de evenimentele mondene, și vă acordați o sporită intimitate în doi.

În caz că ești solo, este necesar să-ți infrangi înclinația de a te îndrăgosti de cineva care-ți este inaccesibil ori este deja angajat într-o relație amoroasă. De asemeni, este indicat să nu confunzi iubirea cu atașamentul față de o persoană care are mare nevoie de tine. Păstrează-ți disponibilitatea, și vei putea întâlni un suflet pereche veritabil, așa cum îl visezi de multă vreme.

Horoscop Berbec ianuarie 2020: Muncă și bani


Sub presiunea dezideratului de a te desprinde de inerție în plan financiar, poți fi motivat să investighezi modalități noi, stranii pentru unii, de a-ți crește veniturile. Chiar dacă te dedai mai multor riscuri într-o afacere, cântărește-le cu grijă, meticulozitate, înainte de a le transpune în practică.

În sfera profesională, nu prea te trage inima către munca în echipa. Colaborezi cu greu cu alții și, de altfel, ai cele mai bune rezultate în întreprinderi, proiecte individuale.

Horoscop Berbec decembrie 2019
Horoscop Berbec ianuarie 2020 Horoscop Berbec ianuarie 2020 Reviewed by Diana Popescu on decembrie 20, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.