Lampa lui Diogene: Simbol și semnificație

Diogene din Sinope (aproximativ 445-365 î.Hr) a fost un filosof binecunoscut mai ales pentru obiceiul său de a purta o lampa aprinsă (sau un felinar aprins) în plină pe zi pe străzile din Atena, în căutarea unui om onest.

Diogene este identificat cu filosofia Cinismului, un termen derivat din cuvântul grecesc însemnând "câine". Cinicii credeau că țelul vieții este să trăiești în virtute, adică în concordanță cu natura proprie. Dintr-o perspectivă simplistă, câinele este un exemplu în această privință, având în vedere că doarme pe unde apucă, se hrănește cu aproape orice găsește, se împerechează fără mari complicații!

Diogene era numit "câine" în multe împrejurări, și pe bună dreptate. Dormea într-un butoi amplasat pe străzi sau într-o piață, cerșind de mâncare și "mârâind" persoanele pe care le considera deplorabile. Se spune că afirma, "Mă gudur când cineva îmi dă vreo ceva, urlu la cei care mă refuză, și-mi înfing dinții în ticăloși".

Potrivit unei legende, atunci când l-ar fi întâlnit pe Alexandru cel Mare, cuceritorul i-ar fi spus filosofului să-i ceară orice favoare, orice dar își dorea. Diogene i-ar fi răspuns, "Ceea ce ai luat, nu-mi poți da vreodată." "Cum adică?", ar fi zis Alexandru. "Stai în calea soarelui către mine".

Diogene nu ezita să ia în derâdere nici teoriile șchioape ale altor filosofi. Odată, după ce Platon definise omul ca "un animal biped și lipsit de pene", Diogene ar fi jumulit de vie o găină și ar fi prezentat-o mulțimii: "Priviți omul lui Platon!"

Se mai povesta că, într-o zi, Platon l-ar fi invitat pe Diogene în casa lui. De îndată ce ar fi intrat în ea, cel din urmă și-ar fi șters încălțămintea murdară pe un covor nemaipomenit de frumos, fin, declarând cu emfază, "Așa am călcat în picioare vanitatea lui Platon!" În schimb, se crede că, la un moment dat, Platon l-ar fi etichetat pe Diogene ca "un Socrate care a înnebunit".

Lupta dintre poezie și filosofie | O poveste de Rabindranath Tagore (I)

Care este semnificația poveștii despre Diogene umblând ziua cu o lampă aprinsă pe străzi pentru a afla un om onest, cinstit? De fapt, filosoful din Sinope încerca să promoveze rațiunea și virtutea. În cele din urmă, pentru ca o ființă umană să fie în acord cu natura sa înseamnă că trebuie să fie rațională, căci este în natura sa acționeze conform rațiunii. Iar o astfel de ființă umană era greu de găsit chiar și cu o lampă aprinsă în miezul zilei!

Diogene era de părere că oamenii duceau o viață dictată de reguli, tabuuri, convenții (sociale și religioase) și, în consecință, nu erau cu adevărat sinceri, onești. Odată ajuns în Atena, el a descoperit un oraș cândva măreț, măcinat de corupție și declin militar. Socrate fusese deja executat, iar cei care pretindeau că-i sunt discipoli se luptau orbește despre sensul moștenirii sale filosofice. Până și Platon părea să-l dezamăgească! Oriunde își îndrepta privirile, Diogene nu vedea decât tâlhari, escroci, șarlatani și proști!

Dacă Platon a fost cel dintâi și mai semnificativ idealist din istorie, mi-l imaginez pe Diogene ca primul mare idealist rănit, decepționat de lumea din jurul său...

Cum definesc filosofii fericirea