Litera C: Simbol și semnificație
A treia din alfabet, litera C are forma unei luni în scădere (iluminate de soare din stânga), și este asociată cu marea și Marea Mama (Magna Mater). Energia specifică a lui C rezonează cu inspirația și exprimarea creativă.
Din punct de vedere numerologic, literei C îi corespunde numărul 3, unul semnificând energia. Este specifică unei persoane joviale, vesele, bine dispuse, care se înțelege foarte bine cu cei din jur. Din perspectivă negativă, C poate determina lipsă de scrupule și trecerea cu vederea a nevoilor, dorințelor altora.
Se presupune că în limba feniciana se foloseau două litere, C și G, pentru a indica același sunet. În alfabetul mayaș, comparabil grafic cu cel fenician, litera C era asemeni unui dublu C, un fel de O, având în interior un triunghi în parte inferioară, și două triunghiuri în cea superioară (amintind astfel de o față umană, cu doi ochi și o gură).
Oricum, C provine din aceeași literă străveche ca și G. Semiții o numeau "gimel". Acest semn este posibil să fi fost adoptat dintr-o hieroglifă egipteană desemnând mânerul curbat al unui baston, care ar fi putut fi la originea cuvântului "gimel". O altă posibilitate este să fi înfățișat o cămilă, a cărei denumire semitică este "gamal".
Cu timpul, litera C s-a simplificat și a ajuns să semene cu cea chirilică Л, având cumva forma celei feniciene C. În acest fel, a fost descoperită de Schliemann în ruinele Troiei.
Egiptenii i-au adăugat o linie în afară, ca în chirilică, în partea stângă. În prima configurație a literei grecești, vârful acesteia era triunghiular, dar a fost apoi scurtat. Mai târziu, alfabetul grecesc i-a dat versiunea modernă Г , iar în cel latin s-a transformat într-un fel de L. Apoi, acest L s-a rotunjit înspre stânga și, în acest mod, a apărut litera C așa cum o știm astăzi.
Litera B -Simbol și semnificație

Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 13, 2019
Rating:
Niciun comentariu: