Previziuni TAROT: 2020 - Anul Împăratului
Guvernat de cartea de tarot Împăratul, anul 2020 stă sub semnul unei transformări, evoluții temeinice, extinderii orizonturilor, dinamismului și stabilității. Este un al renașterii sinelui și al inițierii unor călătorii, sufletești, spirituale și materiale bine puse la punct, desprinse de orice urmă de superficialitate.
Pentru a afla cartea de tarot corespunzătoare unui an anume, se face apel la numerologie. Se calculează Arcana Majoră asociată cu anul respectiv astfel:
- Pentru 2019: 2+0+1+9=12; pentru a ajunge la o cifră, se face următoarea sumă: 1+2=3.
- Pentru anul 2020: 2+0+2+0=4.
Cartea de tarot cu valoarea 3 este Spânzuratul, iar cea cu valoarea 4, Împăratul.
2019, anul Spânzuratului, a fost probabil unul dificil pentru mulți dintre noi. Spânzuratul a tins să ne cufunde în inacțiune, să ne determine să ne confruntăm cu lucruri, aspecte pe care înclinăm să le evităm. 2019 a avut drept repere pasivitatea și receptivitatea, ne-a inspirat poate să ne retragem în culisele vieții și să luăm în considerare perspective neobișnuite, incomode despre viitor, fiindcă ne-au scos cumva din inerție, din obișnuințele în care ne-am cuibărit până atunci.
Pe de altă parte, 2020 pare să ne rezerve o activizare extraordinară a existenței încă de la debut. Împăratul este corelat cu planeta Marte, ce stăpânește zodia Berbecului. Ca cel dintâi semn al zodiacului, Berbecul ne insuflă pasiune, entuziasm, neastâmpăr, imboldul de a ne dedica unor noi începuturi, a ne pune în aplicare proiecte mult timp elaborate și amânate, a ne împlini visele. Marte ne conferă combativitate, câteodată chiar agresivitate în fructificarea ambițiilor noastre!
Din punct de vedere tradițional, Împăratul este identificat cu un patriarh, cu puterea, ordinea și autoritatea impuse de acesta. Cartea de tarot specifică lui îl înfățișează adeseori pe un tron, înveșmântat aidoma unui rege războinic.
Împăratul poate fi conectat cu imaginea Tatălui, care, dincolo, de severitatea și atitudinea sa dominatoare, ne protejează și ne îndrumă către valori sigure, consacrate.
Cartea lui, în tarot, este perechea celei a Împărătesei, și drept urmare, ne pune la îndemână o energie masculină, și nu feminină, ceea ce ne permitem să privim dinclo de emoțiile noastre, subiectivitatea noastră, să ajungem, cu luciditate, la miezul lucrurilor, să intrăm în acțiune, să fim mult mai dinamici.
2020: Anul chinezesc al Șobolanului Alb de Metal
Nu trebuie ignorat și că cifra 4, a cărții Împăratului, ne sugerează să dăm întâietate stabilității în toate demersurile noastre, ne îndeamnă să ajungem la întregul nostru potențial, asigurându-ne că suntem îndeajuns de înrădăcinați în realism pentru a face asta.
Împăratul ne invită să introducem un plus de structură și disciplină în viețile noastre pentru a realiza ce ne-am propus, să ne asumăm idealuri înalte, dar să ne trasăm planuri concrete, minuțioase, de transpunere a lor în realitate. Ne aduce aminte de punctele noastre forte, de ceea ce suntem capabili în clipele când ne simțim descurajați, dezamăgiți, învinși.
Ne arată care sunt slăbiciunile noastre, eventuale fisuri în fundamentul existenței noastre, cum să le înlăturăm pentru a avea o bază temeinică, viguroasă, de promovare a intereselor și personalității noastre.
În anul 2020 suntem puși înaintea unor reguli stricte, cărora trebuie să ne conformăm pentru a ne bucura de succese. Este o perioada când ni se recomandă să pășim mai frecvent pe cărări bătătorite, inclusiv pentru a ne reînnoi.
Deoarece 2020 este străbătut de o energie patriarhală, este de așteptat să avem o interacțiune sporită cu bărbați, îndeosebi cu unii aflați în poziții de conducere sau care încearcă, într-un fel sau altul, să își impună autoritatea asupra noastră, precum un tată, un soț, ori un șef. Trebuie să fim cu ochii în patru la bărbați cu tendințe dictatoriale ori care fac abuz de puterea lor!
Previziuni 2020 în numerologie | Anul tău personal 2020 în numerologie

Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 31, 2019
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu