Aurora boreală în superstiții, mituri, legende
Întrucât este o priveliște celestă spectaculară, nu este surprinzător că aurora boreală (numită și "Luminile Nordului" în emisfera nordică, similară cu aurora australă în emisfera sudică) a avut un rol proeminent în superstiții, mituri și legende. Desigur, când vezi cu ochii tăi acest magnific joc de lumini de pe cer, poți aprecia mai mult cum s-au izvodit și s-au dezvoltat astfel de povești, cum oamenii de altădată au fost înclinați să creadă că este o manifestare a spiritelor, zeilor sau a unor războinici cerești...
Numele de auroră boreală provine din cuvintele grecești "aurora", însemnând "răsărit de soare", și "boreas", cu semnificația de "vânt". Apariția acestui fenomen pe cerurile grecilor din antichitate trebuie să fi fost rezultatul unei activități solare incredibil de puternice, deoarece era de o raritate extraordinară în zone atât de sudice.
În mitologia grecească, Aurora era sora lui Helios și a lui Seline, respectiv soarele și luna, și se credea că apărea într-un car multicolor de-a lungul cerurilor dimineața devreme pentru a le anunța acestor rude sosirea unei noi zile.
Romanii asociau și ei Luminile Nordului cu o zi nouă, încredințați că erau produse de Aurora, zeița zorilor.
Desigur, aurora boreală ivită în Europa sudică era un eveniment atât de neobișnuit încât nu avea cum să nu iște uluire, panică, teroare...
Oamenii din Franța și Italia credeau, de exemplu, că reprezenta un semn rău, vestind catastrofe, războaie, molime și moarte.
În Scoția și Anglia, se spune că bolta cerească s-ar fi colorat în roșu, datorită aurorei boreale, cu câteva săptămâni înainte de Revoluția Franceză, considerându-se că acest lucru ar fi fost o prevestire de rău augur pentru țara lor vecină.
În legendele timpurii chinezești, aurora era corelată cu o bătălie cerească între dragonii buni și cei răi, care își slobozeau pe gură, unii contra celorlalți, flăcări nimicitoare.
În Japonia, exista superstiția că un copil conceput când se petrecea pe cer așa ceva era binecuvântat cu frumusețe, inteligență și noroc.
Aborigenii australieni erau mai familiarizați cu acest fenomen și îl priveau cu venerație ca un dans plin de voioșie și maiestate al divinităților lor.
Superstiții despre stele căzătoare
Pentru indienii Cree, aurora boreală era o parte a ciclului vieții, o regiune în care sălășuiau sufletele morților, îndepărtate de cei dragi. Prin efectele de lumini de pe cer aceștia ar fi încercat să ia legătura cu oamenii apropiați de pe pământ.
În concepția celor din tribul Algoquin, era zămislită de un fulger trimis de Nanahbozho, care le-a amintea astfel că veghea asupra lor.
Mai înspre nord, în viziunea multor triburi Inuit, aurora își făcea apariția când sufletele celor morți se desfătau, pe cer, cu un joc în care, în loc de minge, foloseau un craniu de morsă.
În statul Washington, indienii Mahal gândeau că Luminile Nordului sunt focuri aprinse de un trib de pitici, pentru a fierbe untură de balenă. Pentru cei din neamul Mandan, erau tot focuri, pe care măreții războinici își puneau dușmanii să clocotească în oale uriașe.
Alți nativi americani își imaginau că aurora boreală era creată de diverse personaje, de la corbi, la spirite călăuzitoare, care aprindeau torțe pentru a-i direcționa pe cei morți către lumea cealaltă, sau erau de părere că luminile sale ar fi sufletele celor ce avuseseră o moarte violentă, spirite bucurându-se de absența soarelui, ori sufletele unor animale moarte precum cerbi și somoni.
Islandezii credeau că Luminile Nordului ușurează chinurile, durerile nașterii unui copil, dar că mamele nu trebuiau să se uite la ele, în caz contrar riscând ca pruncul lor să aibă strabism, privire crucișă.
În Groenlanda, luminile acestui spectacol ceresc erau identificate cu sufletele copiilor nenăscuți încă sau a celor morți la naștere.
Conform unei legende finlandeze, o vulpe de foc alerga atât de repede prin zăpadă încât provoca scântei ce zburau pe cerul nopții, dând naștere aurorei boreale. De altfel, numelui acestui fenomen în limba finlandeză este "revontulet", adică "vulpea de foc". Conform poporului Sami din Laponia finlandeză, Luminile Nordului ar fi fost create de spuma apei ejectate de balene.
În Suedia, aurora boreală era interpretată frecvent ca un semn al unor vești bune. Mulți suedezi aveau credința că sclipirile sale erau un dar de la zei binevoitori ce furniza căldură și lumină sub forma unui vulcan din nord. În alte regiuni din Suedia, ar fi fost, de fapt, reflecția unor mari bancuri de heringi și ar fi fost de bun augur pentru pescari. Pentru țăranii de pe aceste meleaguri, anunța o recoltă bogată în viitorul an.
Într-o legendă norvegiană, Luminile Nordului constituiau reflecții și scânteieri ale scuturilor și armurilor valkiriilor, fecioare războinice ce aleseseră să moară în bătălie. De asemeni, erau o oglindire a "podului Bifröst", o punte în flăcări, strălucitoare și vibrândă pe care luptătorii uciși în războaie mergeau pentru a-și află odihna finală în Valhalla, în paradis.
Eclipsa de soare în superstiții, mituri și legende
Grecia și Roma antică
Numele de auroră boreală provine din cuvintele grecești "aurora", însemnând "răsărit de soare", și "boreas", cu semnificația de "vânt". Apariția acestui fenomen pe cerurile grecilor din antichitate trebuie să fi fost rezultatul unei activități solare incredibil de puternice, deoarece era de o raritate extraordinară în zone atât de sudice.
În mitologia grecească, Aurora era sora lui Helios și a lui Seline, respectiv soarele și luna, și se credea că apărea într-un car multicolor de-a lungul cerurilor dimineața devreme pentru a le anunța acestor rude sosirea unei noi zile.
Romanii asociau și ei Luminile Nordului cu o zi nouă, încredințați că erau produse de Aurora, zeița zorilor.
Europa
Desigur, aurora boreală ivită în Europa sudică era un eveniment atât de neobișnuit încât nu avea cum să nu iște uluire, panică, teroare...
Oamenii din Franța și Italia credeau, de exemplu, că reprezenta un semn rău, vestind catastrofe, războaie, molime și moarte.
În Scoția și Anglia, se spune că bolta cerească s-ar fi colorat în roșu, datorită aurorei boreale, cu câteva săptămâni înainte de Revoluția Franceză, considerându-se că acest lucru ar fi fost o prevestire de rău augur pentru țara lor vecină.
China, Japonia și Australia
În legendele timpurii chinezești, aurora era corelată cu o bătălie cerească între dragonii buni și cei răi, care își slobozeau pe gură, unii contra celorlalți, flăcări nimicitoare.
În Japonia, exista superstiția că un copil conceput când se petrecea pe cer așa ceva era binecuvântat cu frumusețe, inteligență și noroc.
Aborigenii australieni erau mai familiarizați cu acest fenomen și îl priveau cu venerație ca un dans plin de voioșie și maiestate al divinităților lor.
Superstiții despre stele căzătoare
America de Nord
Pentru indienii Cree, aurora boreală era o parte a ciclului vieții, o regiune în care sălășuiau sufletele morților, îndepărtate de cei dragi. Prin efectele de lumini de pe cer aceștia ar fi încercat să ia legătura cu oamenii apropiați de pe pământ.
În concepția celor din tribul Algoquin, era zămislită de un fulger trimis de Nanahbozho, care le-a amintea astfel că veghea asupra lor.
Mai înspre nord, în viziunea multor triburi Inuit, aurora își făcea apariția când sufletele celor morți se desfătau, pe cer, cu un joc în care, în loc de minge, foloseau un craniu de morsă.
În statul Washington, indienii Mahal gândeau că Luminile Nordului sunt focuri aprinse de un trib de pitici, pentru a fierbe untură de balenă. Pentru cei din neamul Mandan, erau tot focuri, pe care măreții războinici își puneau dușmanii să clocotească în oale uriașe.
Alți nativi americani își imaginau că aurora boreală era creată de diverse personaje, de la corbi, la spirite călăuzitoare, care aprindeau torțe pentru a-i direcționa pe cei morți către lumea cealaltă, sau erau de părere că luminile sale ar fi sufletele celor ce avuseseră o moarte violentă, spirite bucurându-se de absența soarelui, ori sufletele unor animale moarte precum cerbi și somoni.
Scandinavia, Irlanda și Groenlanda
Islandezii credeau că Luminile Nordului ușurează chinurile, durerile nașterii unui copil, dar că mamele nu trebuiau să se uite la ele, în caz contrar riscând ca pruncul lor să aibă strabism, privire crucișă.
În Groenlanda, luminile acestui spectacol ceresc erau identificate cu sufletele copiilor nenăscuți încă sau a celor morți la naștere.
Conform unei legende finlandeze, o vulpe de foc alerga atât de repede prin zăpadă încât provoca scântei ce zburau pe cerul nopții, dând naștere aurorei boreale. De altfel, numelui acestui fenomen în limba finlandeză este "revontulet", adică "vulpea de foc". Conform poporului Sami din Laponia finlandeză, Luminile Nordului ar fi fost create de spuma apei ejectate de balene.
În Suedia, aurora boreală era interpretată frecvent ca un semn al unor vești bune. Mulți suedezi aveau credința că sclipirile sale erau un dar de la zei binevoitori ce furniza căldură și lumină sub forma unui vulcan din nord. În alte regiuni din Suedia, ar fi fost, de fapt, reflecția unor mari bancuri de heringi și ar fi fost de bun augur pentru pescari. Pentru țăranii de pe aceste meleaguri, anunța o recoltă bogată în viitorul an.
Într-o legendă norvegiană, Luminile Nordului constituiau reflecții și scânteieri ale scuturilor și armurilor valkiriilor, fecioare războinice ce aleseseră să moară în bătălie. De asemeni, erau o oglindire a "podului Bifröst", o punte în flăcări, strălucitoare și vibrândă pe care luptătorii uciși în războaie mergeau pentru a-și află odihna finală în Valhalla, în paradis.
Eclipsa de soare în superstiții, mituri și legende
Aurora boreală în superstiții, mituri, legende
Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 19, 2020
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 19, 2020
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu