Ce este rușinea toxică? | Psihologie

"Să-ți fie rușine!" De câte ori ai auzit aceste cuvinte pe când erai copil? În copilărie, părinții, învățătorii și profesorii ne-au certat astfel poate pentru că am făcut vreo năzdrăvănie. Oameni de genul ăsta ne-au făcut să ne simțim rușinați, uneori neintenționat, alteori intenționat. A fost un lucru nu prea plăcut, dar, potrivit, psihologiei, rușinea creată în acest mod este una temporară, ce poate să dispară în timp.


Cu toții suntem afectați de rușine, mai devreme, ori mai târziu. Unii sunt de părere chiar că rușinea este folositoare, întrucât ar ajuta să ne menținem în limitele legii, ordinii, regulilor, din societate, impiedicându-ne să ne facem rău unii altora.

Care este, așadar, problema? Deși rușinea este o emoție normală (și dureroasă) pe care o experimentăm cu toții, ea devine anormală și extrem de destructivă când o internalizam și o purtăm mereu în noi.

Ce este rușinea toxică?

Rușinea toxică este un termen introdus de psihologul Silvan Tomkins în anii 1960. Spre deosebire de rușinea normală, cea toxică rămâne îngropată în interiorul minții și ajunge să fie o parte a identității noastre. Cu alte cuvinte, o persoană afectată de rușinea toxică se simte cu totul, cronic, că este lipsită de valoare, are un respect foarte scăzut față de sine, și este chiar traversată de o ură față de sine, toate conectate cu credința că este "rușinoasă" din născare.

Ce înseamnă rușinea toxică?

Rușinea toxică este, de obicei, generată de evenimente din copilărie. De pildă, mama sau tatăl ar fi putut să ne pedepsească constant fizic ori verbal, zicandu-ne cât de rușinați sau dezamăgiți sunt de noi. Am fi putut, chiar, să adoptăm ideea că suntem făcuți de rușine de părinții noștri, indirect, prin manifestările lor nonverbale. De exemplu, mama ori tatăl nu și-ar fi exprimat afecțiunea față de noi, ne-ar fi tratat cu răceală, favorizându-ne, în schimb, frații noștri, surorile noastre. Rușinea poate fi internalizată, de asemeni, prin experiențe din școală cu învățători, profesori, alți membri ai familiei. Și, desigur, rușinea nocivă este cauzată și de abuzuri de tot felul  din copilărie!

Uneori, rușinea toxică se dezvoltă mai târziu în viață, din trăiri traumatice, din relații de cuplu disfuncționale ori abuzive, incidente umilitoare, respingere repetată de către alți oameni sau colectivități, trădări, și așa mai departe...

Care este diferența dintre rușine și vinovăție?

Simțământul de vinovăție nu trebuie să fie confundat cu cel de rușine. Ele par să fie asociate, însă au căi diferite de a se manifestă.

Sentimentul de vinovăție înseamnă că îți pare rău pentru ceva ce ai făcut.

Ispitele diavolului interior | Despre infernul personal

Rușinea presupune să-ți pară rău despre cine ești ca persoană.

Iar rușinea toxică este un sentiment foarte rău despre cine reprezinți ca individualitate, unul ce persistă mai mereu.

Simptome ale rușinii toxice

- Autosabotaj

- Anxietate a rușinii (teama de a fi făcut de rușine)

- Sentimentul că ești impostor, prefăcut (sindromul impostorului)

- Automartiraj și autovictimizare

- Orientarea către slujbe nesatisfăcătoare, relații și situații umane neîmplinitoare.

- Impulsul de a-i satisface peste măsură pe cei din jur, în detrimentul intereselor personale

- Perfecționism

- Simțământ frecvent de vină irațională

- Tendința de a fi dependent de altcineva

- Depresie, anxietate

Cum te vindeci de rușinea toxică?

- Privește-te mai des în oglindă, direct în ochi, permițându-ți să conștientizezi orice tip de emoție îți iese la iveală, infuzându-ți simțământul că ești valoros, și debarasându-te de orice fel de sentimente negative.

- Devino conștient de gândurile tale autodistructive și elimină-le.

- Dedică-te unei autocompasiuni autentice, dezvoltându-ți o sporită grijă și iubire față de tine însuți.

Despre timiditate | Cum îți tratezi timiditatea?