Ce roluri joci pe scena lumii?

Când joci într-un rol principal printre oameni, și când într-unul secundar, dar poate mai satisfăcător, mai plăcut?  Care dintre aceste roluri te reprezintă, în cele din urmă, cu adevărat?

În cartea sa "Înfățișarea sinelui în viața de zi cu zi" ("The Presentation of Self în Everyday Life"), sociologul Erving Goffman a folosit metafora unei piese de teatru pentru a explica cum interacționăm, cum ne purtăm cu cei din jurul nostru. El era de părere că viața umană reprezintă interpretarea unor roluri de către oameni în trei locuri: în fața scenei, în spatele său sau în culise.

Din această perspectivă, contează foarte mult "decorul" sau contextul în care ne punem în pielea unui personaj, importanța imaginii exterioare în relaționarea noastră socială, și efectul  comportamentului nostru în performanța noastră "actoricească".

Ne purtăm diferit în funcție de timpul și locul unde ne aflăm, de oamenii care ne sunt prin preajmă ("spectatorii noștri"), de valorile, regulile și credințele lor! 

Jucăm diverse roluri chiar în aceeași zi și, de aceea, uneori, putem ajunge să nu mai știm cine suntem cu adevărat! Conștient sau subconștient, suntem cu totul altfel la serviciu, la școală, sau în societate față de cum suntem acasă, în viața noastră privată.

Potrivit lui Erving Goffman, ne asumăm un comportament de actor "în fața scenei" când știm că alții ne văd, ne observă. Ne punem într-un astfel de rol atunci când încercăm să ne supunem unor ritualuri, convenții sociale, când stăm la rând pentru ceva, suntem într-un mijloc de transport în comun, ne facem că suntem interesați cum și-au petrecut vacanța colegi de-ai noștri pe care, de altfel, nu dăm doi bani.

Facem același lucru când mergem la muncă ori ne întoarcem de la ea, când suntem la cumpărături, ieșim în oraș cu alții, suntem prezenți la un eveniment cultural, etc. În ocazii de acest fel, ne străduim să respectăm reguli nescrise, să ne încadrăm nivelului de așteptare al altora față de noi.

Ori de câte ori ne găsim într-un loc public, suntem "în fața scenei", suntem conștienți de cum ne percep alții și de ceea ce aceștia pot pretinde de la noi, iar acest lucru ne dictează cum să ne comportăm. Ni se întâmplă asta nu numai cu prilejuri sociale, ci și în modalitatea cum ne îmbrăcăm, ne arătăm în exterior.

Pe de altă parte, când suntem acasă, în "spatele scenei", ne eliberăm de așteptările și normele celorlalți, ne simți mai relaxați, mai confortabil, ne lăsăm garda jos, ne purtăm neinhibați sau "veritabil". Putem chiar să ne schimbăm felul de a vorbi, gesturile, mișcările trupului!

Unii oameni, când sunt amplasați în "spatele scenei", își exersează rolul pentru actoria din "fața scenei", își încearcă diverse variante de zâmbi, a strânge mâna altcuiva, a conversa și a se înfățișa altora. Sunt conștienți, așadar, de ce-i așteaptă în lumea din afară.

Astfel de oameni pot ajunge să facă eforturi pentru a fi sinceri, onești cu persoane apropiate, soți, soții, membri ai familiei. Adeseori, nu se pot desprinde de standardele, obișnuințele de a fi în "fața scenei", sfârșesc prin a se purta fals chiar și cu cei care țin ale ei!

Desigur, trebuie să se facă o distincție clară între comportamentul din "fața scenei" și cel din "spatele scenei" (imaginează-ți un director care ar apare la birou în halat și papuci și ar da glas la tot felul de cuvinte triviale). Trebuie, de asemeni să nu lăsăm aceste două tipuri de purtare să interfereze, până pe punctul de a nu mai ști cu adevărat cine suntem noi înșine!

Psihologia ipocriziei | Cum "funcționează" ipocriții