Cum îți construiești casa: Poveste cu tâlc

O poveste cu tâlc despre necesitatea de a nu face lucruri de mântuială, întrucât, chiar dacă par că-s pentru alții, sunt, de fapt, îndeplinite pentru noi înșine. Fiecare demers al nostru de zi cu zi reprezintă câte o cărămidă pusă în zidirea casei vieții noastre. Numai de noi depinde cât de subredă sau solidă este aceasta!

Un meseriaș în clădirea caselor, înaintat în vârstă, vestit în branșa sa, se hotărâse să se retragă din activitate. I-a mărturisit  patronului sau despre acest lucru, că era dornic să ducă o viață mai comodă, mai relaxată, împreună cu nevasta și familia sa tot mai mare.

Patronul i-a spus că îi pare rău să piardă un lucrător atât de bun și, i-a cerut, ca o favoare personală, să mai clădească încă o casă, cea din urmă înainte de a renunța la jobul său.

Constructorul a fost de acord cu această propunere, însă a devenit evident că nu mai lucra cu tragere de inimă, că nu îi mai era gândul la muncă sa. A apelat, drept umare, la zidari neglijenți, necalificați, și la materiale inferioare pentru a-și face treaba. Era o cale nefericită de a-și încheia cariera...

Când și-a terminat lucrarea, patronul a venit să inspecte casa. Apoi, i-a înmânat cheia ușii de la intrarea în ea, și i-a zis meseriașului, "Asta este casa ta, darul meu pentru tine." Constructorul a fost șocat!

Ce păcat, ce rușine! Dacă ar fi știut că își clădea propria casă, ar fi făcut-o atât de diferit!

Deşertăciunea lumii | Poveste cu tâlc