Efectele artei asupra psihologiei noastre
Aplecarea către artă, practicarea unei forme a acesteia, indiferent dacă este literatură, pictură, muzică, dans, etc., poate avea o contribuție incomensurabilă la bunăstarea noastră psihologică.
E o credință comună că ar exista o oarecare asociere între nebunie și creativitate, geniu... Dacă nu este sigur, însă, în ce măsură o boală mentală poate stimula inspirația artistică, arta are cu siguranță un rol major în menținerea și optimizarea sănătății noastre mentale.
Pe de o parte, s-a constatat că are un potențial major în vindecarea unor afecțiuni mentale, și, pe de altă parte, și-a dovedit eficiența întru o stare psihologică de bine a oamenilor fără vreo astfel de afecțiune.
Martin Seligman, considerat adeseori "părintele" psihologiei pozitive, evidenția existența a cinci elemente critice ale bunăstării psihologice: emoțiile pozitive, angajamentul, împlinirea, relațiile umane pozitive și semnificația.
Cu alte cuvinte, a avea o stare bună din punct de vedere mental presupune să ne simțim bine în traiul de zi cu zi, să aveam ceva de făcut care să ne placă cu adevărat, să ne pasioneze atât de mult încât să ne determine să ne cufundăm în această preocupare, să devenim îndeajuns de pricepuți într-un domeniu încât să ne mândrim cu asta, să ne asociem cu oameni la care să ținem și care să țină la noi, să ne simțim conectați la ceva care să ne poarte dincolo de noi înșine, precum familia, comunitatea noastră, o cauză, un ideal.
În mod clar, arta poate furniza aceste cinci elemente! Cei implicați în ea se bucură de acest lucru. Când suntem absorbiți de artă, timpul pare să dispară, să se disipeze. Mult din timpul dedicat unui act artistic este, totuși, mai curând practică decât descoperire creativă (mai multă "transpirație decât inspirație), iar practica, desigur, este esențială în clădirea unei abilități, ce este ea însăși o sursă de mari satisfacții.
Vaci la lecţia de artă - Poem de Charles Bukowski
Când "facem" artă, ajungem și să ne conectăm cu alți artiști, cu o comunitate specială, iar asta ne înlesnește închegarea unor importante prietenii. Totodată, suntem călăuziți spre un domeniu anume, preferat, al artei, cu o istorie și un limbaj ce ne conduce dincolo de propria noastră individualitate, către o anumită cultură, tradiție.
Arta îi ajută pe oameni să intre în contact cu emoțiile, simțămintele lor. Ne permite să accedem în părți subconștiente ale minții noastre și să experimentăm diverse dimensiuni ale sinelui, altfel ascunse, intangibile. Și, prin asta, ne putem forma propria, autentica noastră identitate, căci nu este numai o cale de exprimare a sinelui, ci și una de autocreare a acestuia.
În plus, arta ne îngăduie să ajungem la aspecte ale vieții umane ce depășesc, transced obișnuitul. Jonathan Haidt, autor al cărții "Ipoteza fericirii", definea această posibilitate ca "divinitate" sau "sacralitate". O putem numi și "transcendență". Ea ne înalță, oricum, deasupra trivialului, insipidului existenței oamenesti.
Artur Danto, filosof și critic de artă, numea capacitatea de transcendență a artei o "transfigurare a locului comun", una prin care arta devine impregnată cu semnificații ce ajung dincolo de suprafața unui produs artistic.
Arta în citate, aforisme, maxime

Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 31, 2020
Rating:
Niciun comentariu: