Parabola râului de foc, al celui de apă și a căii albe

O parabolă despre netrebnicia, deșertăciunile lumii, ispitele, tentațiile sau pericolele sale materiale, pasiunile malefice ale urii și mâniei, calea de a le depăși și a accede pe un tărâm al purității și fericirii extreme. 

Un călător ce avea de parcurs circa 1.500 de kilometri către vest, a dat pe neașteptate, în drumul său, peste două râuri, unul de foc îndreptându-se către sud, și unul de apă, curgând înspre nord. Fiecare din cele două râuri era lat de 100 de pași, nemăsurat de adânc, și interminabil spre sud și nord.

Despărțind focul de apă, între malul estic și cel vestic, exista o singură cale, cărare albă, cu o lățime de până 10 centimetri, lungă de aproximativ o sută de pași. Talazuri de apă se azvârleau peste cărare, și flăcările o pârjoleau. Apa și focul se întindeau, pe rând, peste ea, fără oprire.

Călătorul ajunsese de mult într-o sălbăticie vastă, unde nu mai putea fi zărit vreun om. Însă, în această regiune pândeau cete de bandiți și haite de animale sălbatice care, la vederea lui, s-au repezit către el pentru a-l omorî! Temându-se pentru viața sa, acesta a alergat spre vest, însă a dat cu ochii, deodată, de cele două râuri de acolo. 

 S-a gândit, "Nu zăresc vreun capăt al acestor râuri, nici la nord, nici la sud. Între ele este o cale albă, dar e nemaipomenit de îngustă. Cum mi-ar fi posibil să merg pe ea? În mod sigur, în ziua asta voi pieri! Dacă mă întorc, bandiții și animalele sălbatice abia așteaptă să mă atace. Dacă o iau la goana către sud ori nord, alte sălbăticiuni și insecte otrăvitoare se vor întrece să mă asalteze. Dacă mă aventurez peste cărarea albă dinspre vest, cu siguranță că voi muri în apă sau foc!"

Nu există cuvinte pentru a descrie teroarea și disperarea care-l copleșiseră. Și-a spus lui însuși, "Dacă mă duc înapoi, mor. Dacă rămân pe loc, mor. De vreme ce există această cărare albă, trebuie să fie posibil să trec dincolo de cele două râuri".

Chiar când i se ivise acest gând în cap, a auzit, pe neașteptate, vocea încurajatoare a cuiva de pe malul estic, "Călătorule, hotărăște-te odată să urmezi calea dinaintea ta! Cu certitudine, nu vei fi prins în ghearele morții. Dar, dacă zăboveșți aici, o să mori mai mult ca sigur!"

Parabola împăratului bou | O poveste cu tâlc

Apoi, altcineva, de pe malul vestic, i-a strigat, "Călătorule, ia decizia bună și pornește de îndată la drum. Eu te voi proteja. Nu lăsa frica să te oprească să treci dincolo de apă și foc!" Auzind îmbărbătările oamenilor de pe cele două maluri, a fost străbătut de o hotărâre fermă în trup și în minte, s-a decis să pășească pe calea albă, avansând pe ea fără vreo urmă de îndoială sau teamă.

De abia făcuse câțiva pași înainte, când bandiții i-au strigat, "Călătorule, înapoiază-te! Această cale este înșelătoare și nu-ți îngăduie să o traversezi. Te așteaptă o moarte inevitabilă. Nici unul dintre noi nu are vreo intenție să-ți facă vreun rău."

Călătorul le-a auzit avertizarea, dar nu a aruncat nici o privire înspre ei. Gândindu-se numai la cărarea albă, s-a dus direct spre ea, încredințat că va ajunge pe malul vestic, fără a fi vătămat în vreun fel. Odată ajuns acolo, și-a întâlnit buni prieteni, și fericirea lui a fost nemărginită.

Semnificația parabolei râului de foc, al celui de apă și a căii albe

Maestrul Shan-tao, un scriitor influent din Buddhismul Tarâmului Pur (o mișcare religioasă bazată pe credința că nu vom avea niciodată o lume care să nu fie coruptă, fiind, drept urmare, necesar să ne străduim pentru a renaște într-un alt plan al universului, numit "Tărâmul Pur"), explică astfel această parabolă...

- Malul estic este lumea Saha, lumea coruptă a existenței cotidiene.

- Malul vestic e tărâmul prețios al fericirii perfecte (unde îl întâlnești pe Buddha).

- Bandiții și animalele sălbatice pândindu-l pe călător reprezintă organele senzitive ale ființei umane, formele de conștiință ale sale.

- Sălbăticia unde nimeni nu poate fi văzut semnifică omul care își alege constant o companie rea, se alătură unor persoane rele, fără a întâlni vreodată un autentic învățător.

- Cele două râuri, de foc și apă: Lăcomia și dorința umană ce se asociază apei, mânia și ura omenească aidoma focului.

- Calea albă îngustă: în mijlocul pasiunilor oarbe ale lăcomiei și mâniei, trezirea, deșteptarea ființei ne ajută să renaștem pe Tărâmul Pur.

- Talazurile de apă ce mătură calea albă: dorințele ce se ațâță neîncetat pentru a ne pângări mintea, spiritul.

- Flăcările care se năpustesc peste calea albă: furia și ura ce ne amenință comoara virtuții.

Nietzsche: Dumnezeu a murit | Parabola nebunului