Familia: Simbol și semnificație

Oamenii au încercat de-a lungul timpului să-și exprime în diverse moduri simțămintele de atașament, dragoste și chiar stăpânire față de familie, dar numai câteva simboluri ale acesteia au reușit să devină universale. Printre acestea, în prezent, sunt simbolul arborelui (familiei), pictograma familiei, ursoaica, pinguinul, cuibul de păsări, și altele, din tatuaje și artă.

Cuvântul Familie provine din cel latin "famulus", cu semnificația de "servitor", și a ajuns să fie folosit pentru prima dată pare-se în anii 1.600 pentru a descrie familia așa cum o știm astăzi.

Simbolul arborelui


Foioasele, adică arborii ce-și pierd toamna frunzele, pentru a le crește, apoi, altele noi, primăvara, sunt cele mai reprezentative pentru o familie, întrucât semnifică moartea și nașterea, reînnoirea membrilor acesteia.

Rădăcinile copacului pot oglindi trecutul familiei, trunchiul, străduințele și aspirațiile acesteia, iar ramurile, năzuința sa de a se perpetua, a se dezvolta în viitor.
Simbol și semnificație familie

Arborele genealogic înfățișează membrii familiei și relațiile lor de rudenie în decursul timpului, și poate oferi indicii prețioase despre felul în care talente, pasiuni ale acestora s-au transmis de la o generație la alta.

Pictograma familiei


Pictograma familie este o imagine a unui bărbat și a unei femei ținând fiecare câte o mână a unui copil, și desemnează, de obicei, o toaletă potrivită să fie folosită de o familie.

Simbolul ursoaicei mamă


Ursoaica întruchipează maternitatea (în sensul stării, calității de mama, a instinctului matern) întrucât își protejează, dacă este nevoie, cu ferocitate, puii, și rămâne alături de ei câțiva ani, pentru a se asigura că sunt în siguranță și au cum să se descurce apoi de unii singuri în sălbăticie.

Numele de familie îți influențează personalitatea?

Simbolul pinguinului


Pinguinul mascul este un simbol al paternității, al calității și grijii sale față de odraslele sale. După ce perechea sa face ouăle, lui ii revine sarcina de a avea grijă de ele, a le cloci, până ce mama pinguin revine, după circa două săptămâni, cu hrană pentru copiii ei, ieșiți deja probabil din găoace.  Părinții pinguini fac astfel o echipă minunată, simbolizând unitatea și convergențele de interese și sentimente dintr-o familie.

Simbolul cuibului de păsări


Păsările pot petrece o mulțime de timp pentru a-și incropi un cuib pentru ouăle lor. Oamenii ai căror copii s-au mărit și au plecat de acasă obișnuiesc adeseori să spună că au rămas cu un "cuib gol". Cuibul păsărilor semnifică, așadar, căminul, casa familiei omenești.

Simboluri ale familiei în tatuaje și artă


Nodul celtic cu trei spirale are mai multe semnificații majore, incluzând familia, precum și viața, moartea și renașterea.

Piscurile munților, cei mai înalți simbolizând părinții, bunicii, și cei mai mici, copiii, nepoții.

Hortensia (Hydrangea) constitue o frumoasă reprezentare a familiei și conexiunii afective dintre toți membrii săi.

Inima este regăsită, și ea, ca un simbol al familiei, regăsit pe aproape toate meridianele lumii.

Familia în citate, aforisme, maxime
Familia: Simbol și semnificație Familia: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on februarie 04, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.