Călugării și lumina misterioasă: Poveste cu tâlc

Cu mult timp în urmă, undeva prin Asia, doi călugări trăiau în niște peșteri învecinate de pe un munte. Își petreceau cea mai mare parte a timpului în meditație, cu excepția ragazurilor când mâncau și erau vizitați de credincioși.

Oamenii care veneau să-i vadă îi respectau și le ascultau cu venerație învățăturile și sfaturile. Se simțeau întotdeauna fericiți, senini când se aflau în preajma călugărilor, simțăminte ce continuau să-i însuflețească chiar și când se întorceau la casele lor.

Una din peșteri era întunecată, așa cum sunt grotele de obicei, dar cealaltă, uneori, era învăluită într-o lumină aurie, specială. Nu era puternică, însă destul de intensă pentru a fi observată.

Fenomenul acestei lumini îi nedumerea pe vizitatori, care nu reușeau să-și explice cauzele sale. Amândoi călugării erau mai curând tăcuți în această privință, nu voiau să discute despre asta. 

Deși credincioșii îi admirau pe ambii călugări, aveau convingerea că cel ce își avea sălaș în peștera iluminată poseda puteri supranaturale și era mai avansat în evoluția sa spirituală. Oricum, îl considerau înconjurat de o aură de mister indescifrabil...

Într-o zi, în cătunul din apropiere a venit un înțelept binecunoscut, recunoscut. Sătenii s-au dus la el și i-au spus:

"Maestre, avem o întrebare pentru tine. Există aici un mister pe care numai tu ni-l poți lămuri."

"Aș fi fericit să vă ajut, dacă îmi stă în putință," le-a răspuns înțeleptul.

"Sunt doi călugări ce-și duc viața pe munte," au început sătenii să-i povestească.

"Da, știu de ei," le-a replicat maestrul, "iar voi sunteți nedumeriți de lumina din una dintre peșterile lor."

Parabola prințului cocoș

"Așa este. Este ceva ce ne dă bătăi de cap. Poți să te pronunți, de asemeni, dacă acel călugăr care stă în peștera luminată este mai înălțat spre divinitate, are cu adevărat puteri supraomenești?"

"Dați atenție sinelui vostru interior, și nu la ceea ce se petrece în afară. Lumea exterioară se schimbă mereu, dar nu și sinele interior. Când sunteți în prezența unui învățător, ascultați ce spune și fiți conștienți de influența vorbelor lui asupra voastră. Observați-vă minuțios și dați-vă seama dacă sub influența sa deveniți mai calmi, mai înseninați, și dacă gândurile voastre, cel puțin pentru un timp, se liniștesc, se îndepărtează din cursa lor nebunească."

"Așa vom face", i-au zis sătenii, "dar explică-ne, te rugăm, care este sursa luminii misterioase."

Înțeleptul a luat loc și a pornit să le spună:

"Câteodată, când cineva lucrează intens asupra căii sale spirituale, se concentrează și meditează foarte mult, se pot ivi diverse fenomene în jurul său, precum lumini, sunete, și viziuni ciudate. Nu este ceva supranatural. Mintea umană are o forță creativă considerabilă. Și, când se focalizează, poate isca diferite fenomene neobișnuite, chiar și neintenționat."

"Asta nu înseamnă că cineva este mai avansat decât altul. Puține minți produc astfel de lucruri. Unele o fac, altele nu."

"Unii oameni care dau naștere acestor lumini pot fi conștienți de ele, iar alții nu. Depinde de sensibilitatea lor psihică. La fel se întâmplă cu persoanele care zăresc astfel de lucruri. Nu toți le văd. În orice caz, acest fapt nu are nici o legătură cu presupunerea că unul dintre călugări ar fi mai avansat decât celălalt."

"Mulțumim, maestre, că ne-ai dezvăluit ce se ascunde în spatele acestui mister", au exclamat admiratorii celor doi călugări care, stăteau și ei prin apropiere, profund ușurați și fericiți să înțeleagă, în fine, misterul care îi năucise și pe ei de multă, multă vreme!

Un om însetat aproape de un râu | Poveste cu tâlc de Rumi