Horoscop Rac aprilie 2020

Horoscopul Racului din luna aprilie 2020 scoate în evidență o inițială perioadă de relativă solitudine, consacrată explorării universului tău lăuntric, apoi o extindere și fortificare a legăturilor de amiciție și necesitatea ajustării parteneriatelor de tot felul. Viața amoroasă este caracterizată de discreție și autenticitate, iar cea profesională oscilează între acțiuni individuale și colaborări fertile.

Horoscop Rac aprilie 2020: Previziuni astrologice generale


În prima parte a lunii pari să fii mai puțin locvace, să îți pui lacăt la gură, în special în privința credințelor și simțămintelor tale. Tinzi să plonjezi în adâncurile oceanului tău interior, să-i luminezi hăurile și să afli acolo comori de neprețuit.

Pe 8 aprilie 2020, Luna plină din Balanță îți atrage atenția asupra unor chestiuni de familie. Este posibil să conștientizezi dintr-o dată nevoile unei rude, ale unui copil, necesitatea de a sprijini o rudă mai vârstnică.

A treia decadă a lui aprilie este dedicată întăririi relațiilor de prietenie mai vechi și punerii bazelor altora, pline de făgăduințe pe termen lung. În caz că ai avut vreo neînțelegere cu un amic, aceasta pare să se destrame de la sine. Te implici mai cu seamă în activități de grup, iar acțiunile tale în conlucrare sunt apreciate și răsplătite nu numai de partizanii tăi. 
Horoscop aprilie 2020 Rac

Sub efluviile Lunii noi răsărite în ziua de 23 aprilie 2020 în Taur te simți mobilizat să-ți consolidezi rețeaua socială și să iei măsuri hotărâte pentru creșterea popularității tale. Destăinuirea țelurilor tale cele mai ambițioase îți poate asigura alierea cu oameni care până mai ieri păreau să te trateze cu indiferență.

Ultimele zece zile din lună sunt marcate de niște circumstanțe vitrege, ce te pot sili să iei în serios reînnoirea sau reclădirea unor relații de parteneriat din plan personal, social și profesional. Unele astfel de conexiuni, ce și-au dovedit șubrezenia, trebuie totuși să fie curmate fără vreo ezitare.

Revine, de asemeni, oportunitatea de a-ți aprofunda legăturile de amiciție, mai ales că acestea îți stimulează gândirea de-a lungul unor conversații incitante, te ajută să-ți folosești mintea la întregul său potențial. Ideile tale inovatoare sunt direcționate spre planuri cu bătaie lungă în viitor.

Horoscop Rac aprilie 2020: Dragoste și cuplu


Dacă ai un partener de cuplu, sunteți ambii înclinați să petreceți mai mult timp de calitate în doi, să vă protejați comuniunea afectivă de orice fel de influență perturbatoare din afară, din sfera socială.

În eventualitatea că ești solo, apare dezideratul de a-ți înfrânge predispoziția de a iubi pe cineva în tăcere, fără a-i mărturisi sentimentele pe care i le porți. Poți iniția o idilă veritabilă cu cineva față de care simți o atracție karmică, o persoană ce pare să-ți fie destinată chiar de la începuturilor lumii.

Horoscop Rac aprilie 2020: Muncă și bani


În cea dintâi decadă a lunii nu ești interesat de lucrul în echipă și te poți orienta spre sarcini individuale.

După aceea, îți intețești substanțial comunicarea cu colegii și șefii, și ai ocazia să le intri în grație celor din urmă datorită eficienței, responsabilității tale. O veste neașteptată poate conferi o turnură nouă parcursului tău profesional.

Horoscop Rac martie 2020
Horoscop Rac aprilie 2020 Horoscop Rac aprilie 2020 Reviewed by Diana Popescu on martie 19, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.