Măcelarul Zen: Poveste cu tâlc de Osho

O poveste cu tâlc extrasă din cartea lui Osho "From False to the True" ("De la fals spre adevărat").

Îmi amintesc de un măcelar din Japonia considerat un mare maestru Zen. Și era măcelar! Intreagă zi tăia animale și vindea carne; era afacerea lui. Unui învățat buddhist nu-i venea să creadă că acesta putea să fie Zen, un sfânt! Era un simplu învățat. A mers la măcelar și i-a spus, "Există ceva care mă înnebunește întru totul! Cine sunt oamenii care cred că ești un sfânt? Cum poate un măcelar să fie sfânt?"

Măcelarul a râs și i-a răspuns, "Cum? Apelând la meditație în măcelărie. Când tai un animal nu sunt mânios, nu sunt încărcat cu ură. Sunt străbătut de dragoste, compasiune. Am marea speranță că animalul se va naște data viitoare într-o formă umană; poate că va deveni chiar un Buddha. Cu binecuvântarea mea deplină îl trimit într-o nouă călătorie, eliberându-l din temnița sa."

A continuat, "Mai mult decât atât, tatăl meu a fost măcelar, bunicul meu a fost măcelar, și sunt și eu un umil măcelar. Nu am zis niciodată nimănui că aș fi un sfânt, un maestru Zen. Dacă oamenii gândesc așa, e treaba lor. Trebuie să te contrazici cu ei.

În ce mă privește, sunt absolut satisfăcut de munca mea pentru că, indiferent ce faci, important nu este ce anume faci, ci cum faci. Da, omor animale, dar știu că ele vor fi oricum omorâte. Dacă nu le-aș omorî eu, ar face asta altcineva. Și acesta nu îi va omorî cu atâta dragoste, compasiune ca mine. Cum aș putea să renunț la munca mea?

Aceste animale sunt sortite să moară. Dacă nu le ucid eu, un alt om le va ucide, și nu va proceda cu atâta meditație, iubire ca mine. Așadar, cum aș putea să las aceste animale în mâinile unui măcelar oarecare. Nu pot face asta. Dacă voi fi aruncat în iad pentru că am fost măcelar, acest lucru este acceptabil pentru mine. Dar nu pot abandona aceste animale cuiva care nu știe nimic despre dragoste."

Poți înțelege punctul de vedere al acestui măcelar? E foarte subtil. Este gata să sufere în infern dacă aceasta va fi consecința acțiunilor lui. Însă, nu poate lăsa aceste animale în mâinile unei persoane care le va ucide pur și simplu, fără să-i pese de ceea ce face.

Strania poveste de dragoste a unui maestru Zen

"El spune, "Sunt atât de preocupat de aceste animale și le iubesc atât de mult încât nu le pot arunca în măcelăria altcuiva. Orice mi se va întâmpla din această cauză, sunt pregătit să-i fac față."

Conștientizez de ce oamenii care îl înțelegeau îl numeau un sfânt, un maestru Zen. El nu făcut vreodată vreo slujbă, nu a predicat nimic. Era analfabet, habar nu avea de scripturi, dar trăia religia într-o situație foarte nereligioasă; asta e cutremurător de important. Își ducea viața în ceva foarte nereligios. Și, totuși, reușea să trăiască religios. Era ca un fel de alchimist care transforma intreagă sa muncă, îi conferea o nouă calitate; ceva cu totul profan, urât, devenea astfel atât de frumos, grațios.

Se spune că după ce faima sa s-a răspândit de-a lungul și de-a latul lumii, oamenii au început să-l viziteze pentru a vedea cum își tăia animalele. Până și împăratul Japoniei a sosit la el fiindcă auzise despre modul cum spinteca animalele, cum nu o făcuse până atunci altcineva, cu atâta grație, dragoste, cu lacrimi izvorându-i din ochi. Și miracolul era că deși multe ființe umane nu erau capabile să înțeleagă asta, animalele păreau în stare să înțeleagă.

De obicei, când vrei să omori un animal, acesta încearcă să scape, dar măcelarului nostru nu i se întâmpla că vreun animal să atenteze să fugă de el. Îmbrățișa animalul. Animalul nu era priponit de nimic, ne era legat cu nimic. Era complet liber. Era ca și cum, în adâncul ființei lui, și-ar fi dorit să fie ucis de mâna acestui om.

Și împăratul l-a întrebat un simgur lucru, despre cuțitul pe care-l folosea să spintece animalele. Împăratul a întrebat, "Îți ascuți cuțitul în fiecare zi?" Măcelarul i-a replicat, "Nu, acesta este cuțitul utilizat de tatăl meu și de tatăl tatălui meu, și nu a fost niciodată ascuțit. Dar noi am știut mereu exact punctele în care să-l înfingem în animal astfel încât acesta să sufere cel mai puțin, prin încheieturile în care două oase se întâlnesc. Cuțitul trebuie să treacă prin încheietură, iar cele două oase care se întâlnesc acolo ascut continuu cuțitul. Iar acesta este punctul în care animalul simte un minimum de durere.

Vreme de trei generații acest cuțit nu a fost ascuțit. Un măcelar care-și ascute cuțitul lasă de înțeles că nu-și cunoaște arta." A folosit cuvântul "artă"! "Un astfel de măcelar nu știe arta meseriei lui și nu are înzestrarea să-și facă treaba cu dragoste."

Fiecare om își are propria frumusețe a destinului | O poveste cu tâlc