Paranormalul in psihologie

Credința multor oameni în paranormal pare să aibă, în psihologie, câteva explicații convingătoare , și chiar o serie de beneficii.
La scurt timp după terminarea celui de-al doilea război mondial, pe când se afla într-o vizită la Casa Albă, Winston Churchill a avut, se spune, o experiență de viață neobișnuită. După ce ar fi făcut o baie îndelungată, tratându-se cu niște scotch și un trabuc, s-ar fi dus spre dormitorul alăturat, unde ar fi întâlnit fantoma lui Abraham Lincoln! Imperturbabil, deși complet dezbrăcat, Churchill ar fi spus, "Bună seara, domnule președinte. Se pare că m-ați surprins în dezavantaj." Stafia ar fi zâmbit și ar fi dispărut pe dată...

Presupusul contact cu lumea supranaturală l-a adus pe Churchill într-o companie selectă. Arthur Conan Doyle le vorbea fantomelor prin intermediul mediumurilor, în vreme ce Alan Turing credea în telepatie. Trei oameni binecunoscuți pentru gândirea lor ascuțită, dar care nu s-au putut opri să creadă în imposibil, în paranormal.

Intrigați de astfel de credințe, psihologii au început să investigheze de ce nu ne putem scutura de superstiții și folclor. Descoperirile lor sugerează chiar existența unor virtuți ascunse în spatele crezului în paranormal.

Unele experiențe paranormale sunt relativ ușor de explicat prin activitatea defectuoasă a creierului. Relatări despre "poltergeist" mișcând invizibil obiecte și simțăminte înfricoșătoare despre o prezență nevăzută pândind prin preajmă par să fie provocate de vătămări ale unor regiuni din emisfera dreaptă a creierului, responsabile pentru procesarea vizuală, sau de anumite forme epilepsie. 

Pe de altă parte, așa-zisa trăire a unor evenimente în afara corpului este acceptată în prezent ca un fenomen neurologic, în vreme ce anumite iluzii vizuale pot induce în eroare chiar un creier sănătos, creând făpturi mitologice. De exemplu, un tânăr psiholog italian s-a privit într-o dimineață în oglindă și a dat cu ochii de un bătrân cărunt holbându-se la el. Experimentele lui ulterioare i-au confirmat că a fost vorba despre o iluzie surprinzător de obișnuită, ce are loc când ne uităm la reflecția noastră într-o lumină slabă, în penumbră, poate pentru că creierul se străduiește să reconstruiască contururile feței noastre, așa că începe să completeze informațiile lipsă, neclare, chiar dacă acest lucru duce la aparența unor cranii, cotoroanțe și animale hidoase! 

Așadar, orice combinație de oboseală, medicamente, droguri, alcool și înșelătorii ale luminii pot contribui la crearea unor viziuni izolate, neobișnuite, precum cea a lui Churchill. Ce se poate spune însă despre experiențele unor oameni, precum Conan Doyle, care păreau așa zărească acțiuni de pe altă lume în traiul cotidian?

Psihologii care studiază religia au suspectat de mult timp că o credință în paranormal poate fi un fel de scut față de adevăruri crude, deranjante, copleșitoare ale lumii. Atunci când se petrece ceva neașteptat, o moarte, un dezastru natural, sau pierderea unei slujbe, creierul rătăcește în căutarea unor răspunsuri, justificări, încercând să afle o semnificație într-un fel de haos. Chiar și simplul fapt de a le cere oamenilor să-și amintească de o vreme când și-au pierdut controlul asupra existenței lor îi poate determina să creadă că la mijloc au fost niște forțe oculte, care le-au vrut cu tot dinandinsul răul!

Antropomorfismul este o altă cale obișnuită prin care interpretăm și deformăm unele evenimente ale vieții noastre. Așa că putem gândi că în spatele unui lucru nefericit, cum ar fi o boală, se ascunde mai degrabă un spirit, o fantomă sau un demon, decât să recunoaștem că ar fi fost generat de comportamentul nostru.

Efectul Mandela: Amintiri false sau universuri paralele?

Adam Waytz, de la Universitatea Northwestern din Illinois, spune, "Creăm credința în stafii deoarece nu ne place să credem că universul este haotic." Pornind de la aceste stranii turnuri ale mințîi, este posibil ca unii oameni să fie înclinați să vadă modele și cauze ascunse ale existenței, explicându-se astfel de ce sunt mai superstițioși decât alții? Este o întrebare la care a încercat să răspundă Tapani Riekki, de la universitatea din Helsinki, Finlanda. El afirma că persoanele foarte superstițioase au întâmpinat cu mare plăcere cercetările lui, întrucât acestea nu puteau înțelege de ce alții nu le împărtășesc punctele de vedere.

Riekki le-a cerut scepticilor și "credincioșilor" în supranatural să urmărească desene animate simple, ale unor forme în mișcare, în vreme ce le era scanat creierul. A descoperit că cei care credeau în fantome era mai predispuși să zărească un fel intenție, scop, în spatele desenelor animate, ca și cum ar fi fost implicați într-un joc de "de-a v-ați ascunselea, prinselea", iar acest lucru s-a reflectat într-o activitate sporită a creierului în regiuni asociate normal cu "teoria minții", înțelegerea intențiilor altora. Riekki a constatat, totodată, că oamenii care cred în superstiții sunt mai înclinați să vadă fețe ascunse în fotografii.

În plus, Riekii a descoperit că aceștia au omai slabă "inhibiție cognitivă" în comparație cu scepticii, ceea ce le conferă celor din urmă abilitatea de a-și reprima cu ușurință gânduri nedorite, stânjenitoare. Reikii dă exemplul cuiva care să gândește la mama sa, iar aceasta îi dă telefon aproape imediat, după câteva clipe. "Așa ceva i-ar face pe sceptici să surâdă și să spună că nu a fost decât o coincidență, și apoi să-și alunge din cap acest lucru?" se întreabă el.

Semnificativ, un alt studiu a arătat că cei care cred în paranormal tind de asemeni să aibă o mai mare încredere în deciziile lor, chiar dacă se bazează, când le iau, pe informații ambigue. Așadar, ajungem să ne agățăm des, ușor, de o credință, dar nu suntem dispuși să renunțăm cu o mare ușurință la ea.

Chiar și așa, cei mai mulți cercetători sunt de acord că scepticii nu ar trebui să fie prea critici față de "credincioși". La urma urmei, un studiu psihologic a demonstrat că diverse superstiții ne pot îmbunătăți performanțele unor abilități. Aducerea de către subiecți a unor talismane preferate le-a mărit semnificativ capacitatea de a memoriza, fiindcă talismanele au părut să le crească încrederea în ei înșiși.

Deși cei mai mulți dintre noi se consideră a fi "imuni" față de superstiții, fenomene paranormale, nu suntem întru totul conștienți de unele implantate subtil în mintea noastră și de efectul benefic al unora dintre acestea. Dacă până și cei mai raționali oameni, precum Churchill, Turing și Conan Doyle, au căzut pradă unor astfel de "fantasme", și au strălucit, totuși, în domeniile lor de activitate, poate că ar trebui să le reconsiderăm și să le luăm în seamă și latura pozitivă...

Efectul Hutchison între paranormal și adevăr științific!