Begonia: Simbol și semnificație
Begonia este o plantă perenă cu flori al cărei nume i-a fost dat de Charles Plumier, unul dintre fondatorii botanicii, în onoarea guvernatorului coloniei franceze Saint-Domingue (în prezent Haiti).
Floarea de begonie este un simbol al gândurilor negre și neplăcute care ne îndepărtează de fericire, dar și a comunicării armonioase între prieteni și membri ai familiei, a păcii și a justiției între popoare lumii și între simpli oameni. Ne sugerează, totodată, să fim precauți când suntem puși în fața unor noi situații, să ne exprimăm recunoștiința și mulțumirea pentru un favor făcut nouă de cineva, să ne afirmăm individualitatea și să ne desprindem de anonimatul mulțimii.
Begonia poate fi folosită pentru a pune în gardă pe cineva asupra unor pericole pe cale să-l pândească. O poți dărui și cuiva care a fost rănit ori implicat într-un accident.
Begoniile pot fi oferite și unei persoane care pleacă într-o călătorie sau își planifică o activitate potențial riscantă, ca o dovadă a afecțiunii pe care i-o porți și dorinței de a fi în siguranță.
Floarea de begonie simbolizează gândurile negre întrucât este asociată cu avertismentul și precauția. Oricum, nu este înconjurată de o mare energie pozitivă, cel puțin în unele culturi, încare potrivit unei superstiții, nu este de bun augur să fie ținute în casă.
Un buchet de begonii poate reprezenta darul perfect pentru cineva căruia îi ești recunoscător, care a făcut un lucru bun făcut pentru tine, pentru generozitatea pe care ți-a arătat-o.
Floarea gerbera: Simbol și legendă
Begonia se remarcă prin frumusețea sa particulară. Din acest motiv, poate fi un simbol al înfățișării unice, de neuitat, a unui om, însă și a individualității caracterului său, a personalității sale.
Această floare poartă și semnificația de pace și dreptate, justiție, și de aceea este adeseori dată în dar ca un semn de remușcare ori vină. Oamenii își dăruiesc begonii pentru a se ierta unii pe alții, a semnala că regret greșelile pe care le-au făcut unii față de ceilalți.
Dacă vrei să pui capăt certei cu cineva, mai ales cu un prieten sau un membru al familiei, floarea de begonie exprimă fără cuvinte, în unele regiuni ale lumii, exact acest mesaj.
Conform unei legende chinezești, begonia creștea în Valea Lunii Albastre, în preajma Lacului Ape Reci de Jad. Pentru lumea dinafară, era o floare stranie întâlnită numai prin noroc și nu atunci când era căutată
Legenda și simbolul tuberozei

Avertizarea asupra unei adversități
Begonia poate fi folosită pentru a pune în gardă pe cineva asupra unor pericole pe cale să-l pândească. O poți dărui și cuiva care a fost rănit ori implicat într-un accident.
Simbol al prudenței
Begoniile pot fi oferite și unei persoane care pleacă într-o călătorie sau își planifică o activitate potențial riscantă, ca o dovadă a afecțiunii pe care i-o porți și dorinței de a fi în siguranță.
Simbol al gândurilor întunecate
Floarea de begonie simbolizează gândurile negre întrucât este asociată cu avertismentul și precauția. Oricum, nu este înconjurată de o mare energie pozitivă, cel puțin în unele culturi, încare potrivit unei superstiții, nu este de bun augur să fie ținute în casă.
Simbol al recunoștiinței
Un buchet de begonii poate reprezenta darul perfect pentru cineva căruia îi ești recunoscător, care a făcut un lucru bun făcut pentru tine, pentru generozitatea pe care ți-a arătat-o.
Floarea gerbera: Simbol și legendă
Simbol al individualității și unicității
Begonia se remarcă prin frumusețea sa particulară. Din acest motiv, poate fi un simbol al înfățișării unice, de neuitat, a unui om, însă și a individualității caracterului său, a personalității sale.
Simbol al dreptății și păcii
Această floare poartă și semnificația de pace și dreptate, justiție, și de aceea este adeseori dată în dar ca un semn de remușcare ori vină. Oamenii își dăruiesc begonii pentru a se ierta unii pe alții, a semnala că regret greșelile pe care le-au făcut unii față de ceilalți.
Simbol al comunicării armonioase
Dacă vrei să pui capăt certei cu cineva, mai ales cu un prieten sau un membru al familiei, floarea de begonie exprimă fără cuvinte, în unele regiuni ale lumii, exact acest mesaj.
Conform unei legende chinezești, begonia creștea în Valea Lunii Albastre, în preajma Lacului Ape Reci de Jad. Pentru lumea dinafară, era o floare stranie întâlnită numai prin noroc și nu atunci când era căutată
Legenda și simbolul tuberozei
Begonia: Simbol și semnificație
Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 07, 2020
Rating:
Niciun comentariu: