Cât timp poți ține ura în inima ta? | Poveste cu tâlc
Alungă orice urmă de ură din mintea și inima ta, astfel încât să nu te împovăreze chiar și întreaga viață. O poveste cu tâlc despre felul în care iertarea poate fi cea mai bună soluție pe care o poți adopta în relaționarea cu cei din jur.
O educatoare de grădiniță s-a hotărât într-o zi să-și antreneze copiii pe care îi avea în grijă într-un joc nou. Le-a spus să aducă de acasă câte o pungă de plastic și câțiva cartofi. Fiecărui cartof urmau să le dea numele unei persoane pe care o urau. Așadar, numărul de cartofi al fiecărui copil trebuia să fie egal cu cel al oamenilor către care își îndreptau vrajba.
A doua zi, copiii au ajuns la grădiniță cu toți atâția cartofi câți oameni nu le plăceau. Unii aveau doi, alții trei, alții chiar cinci. Educatoarea le-a spus că trebuie să-și poarte cartofii în punga de plastic vreme de o săptămână. A trecut zi de zi, iar copiii au început să se plângă de mirosul neplăcut emanat de aceștia. În plus, cei care aveau patru, cinci cartofi, cărau pe spate zilnic o povară mai grea. După ce a trecut săptămână, au răsuflat ușurați fiindcă, jocul ajunsese să se termine!
Educatoarea i-a întrebat, "Cum v-ați simțit purtând cartofii cu voi timp de șapte zile?" Copiii și-au mărturisit frustrările și s-au văitat de problemele pe care le-au avut de a căra cu ei cartofi grei și urât mirositori oriunde se duceau.
Apoi, educatoarea le-a vorbit despre înțelesul ascuns al jocului: "Se aseamănă cu ce ni se întâmplă când purtăm ură pentru cineva înăuntrul inimii noastre. Duhoarea urii ne contaminează inima, aidoma cartofilor stricați. Imaginați-vă cum ar fi să purtați miasma urii în inimă întreaga voastră viață!
Nu e problema mea: Poveste cu tâlc

Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 06, 2020
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu