Horoscop Scorpion mai 2020

Reperele majore din horoscopul Scorpionului în luna mai 2020 sunt dezvăluirea unor secrete revelatoare din mediul tău înconjurător, centrarea pe valorile familiei, regândirea relaționării tale sociale, cufundarea în deliciile existenței, o viață amoroasă vitalizata de indrăzneală și prețuire reciprocă, și demersuri financiare fructuoase în ciuda unor circumstanțe uneori nefavorabile.

Horoscop Scorpion mai 2020: Previziuni astrologice generale


Luna plină poposită pe 7 mai 2020 în Scorpion îți întețește la culme sensibilitatea emoțională, așa că este indicat să ți-o urmărești și stăpânești cu atenție, astfel încât să nu reacționezi exgerat la evenimente neașteptate ale existenței.

In a doua decadă a lunii, intuiția crescândă îți permite să investighezi cu succes mistere ale lumii, taine păstrate cu vigilență de cei din imediata ta apropiere.

Ești îndrumat să-ți regăsești identitatea și satisfacții interioare uitate sau neglijate, grație unei adânciri sufletești în tot ceea ce ține de căminul tău. O schimbare importantă asociată cu casa și familia îți solicită noi responsabilități și te determină să te gândești mai mult la modul cum îi poți sprijini pe cei îndrăgiți, fără a-ți desconsidera însă țelurile proprii.
Horoscop mai 2020 Scorpion

Unele împrejurări incomode par să te focalizeze asupra modificării interacțiunii cu oamenii din preajma ta, a asumării unei autenticități sporite în comunicarea cu ei, renunțând la o imagine exterioară care nu te reprezintă cu adevărat.

Dezideratele anterioare nu-ți încrețesc însă fruntea, deoarece ești impulsionat să-ți rezervi timp de calitate și pentru activitățile care-ți plac, te pasionează, și îți oferă prilejul să deguști plăcerile vieții. Ai grijă, totuși, să nu-ți ocolești niște îndatoriri presante.

Horoscop Scorpion mai 2020: Dragoste și cuplu


Nativii angajați într-o legătură amoroasă pot avea câteodată senzația că lipsește ceva important în aceasta.  Este posibil ca evoluția trepidantă a unor evenimente recente să-i fi făcut să treacă cu vederea surse de bucurii din împărtășirea afectivă cu partenerul lor. E necesar, așadar, să și le reintroducă în viața în doi, și să și-o reclădească spre viitor pe fundații stabile ale trecutului.

Oricum, tind să profite, împreună cu persoana iubită, de o senzualitate fierbinte în amor.

Cei solitari se angajează mai frecvent în flirturi, sunt mai cutezători în dragoste, fiind de așteptat să fie asaltați de mai mulți pretendenți la un loc special în sufletul lor.

Sub influența Lunii noi apărute în ziua de 22 mai 2020 în Gemeni, dacă ești solo, poți fi traversat de un conflict între minte și inimă. Deși ești atras pătimaș de cineva, suspectezi că nu-ți este un partener potrivit. Renunțarea la o astfel de relație pare să fie o idee bună. În caz că faci parte dintr-un cuplu, poate fi nevoie să faci un gest spectaculor pentru a-i reconfirma ființei dragi iubirea ta, atașamentul tău față de ea.

Horoscop Scorpion mai 2020: Muncă și bani


Cu toate că te poți confrunta cu unele dificultăți în plan financiar, ai putința de a le depăși cu ușurință datorită abordării tale creative și a unui fler ieșit din comun.

Poți pune bazele unei investiții ori a unei afaceri, eventual în parteneriat, cu efecte benefice pe termen lung, organizate cu minuțiozitate și prudență.

Horoscop Scorpion aprilie 2020
Horoscop Scorpion mai 2020 Horoscop Scorpion mai 2020 Reviewed by Diana Popescu on aprilie 24, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.