Legenda Meluzinei, frumoasa cu 2 cozi de sirenă

O creatură fabuloasă, prezentă în numeroase povești din Evul Mediu, considerată când ca o sirenă, când ca o altă făptură magică, Meluzina era o fată foarte frumoasă, înfățișată cu o coroană pe cap și două cozi aidoma celor ale unor pești. Care este misterul ei?

Simbolul Meluzinei

Mitul despre ea poate fi văzut ca o metaforă a sexualității femeii și a dualității sale contradictorii, a naturii feminine, așa cum era întrezărită în epoca medievală.

Același simbolism dual al Meluzinei apare și în alchimie, care considera sirena ca o emblemă binevoitoare a iluminării, una spre care râvneau filosofii. Prin prisma alchimiei, cele două cozi ale sale reprezintă unitatea dintre pământ și apă, trup și suflet, și viziunea universalului Mercur, atotpătrunzătorul, "anima mundi" ("sufletul lumii"), care îi ispitea pe filosofi și îi determina să tânjească după ea.

Legenda Meluzinei

 În povestea străveche a Meluzinei se spune că era o nimfa a apei care devenea în fiecare sâmbătă pe jumătate femeie și pe jumătate pește (sau șarpe).

Meluzina, fiica lui Pressina, și ea o nimfă a apelor, și a regelui Elinas (sau Helmas), nu  fost dintotdeauna, conform legendei, o făptură aducând cu o sirenă. Ea a fost inițial o fată aidoma altora, până când mama ei a pedepsit-o pentru ceea ce-i făcuse tatălui său...

Regele Elinas o întâlnise pe Pressina la "fontaine de la soif" ("fântâna setei") și se îndrăgostise fulgerător de ea. Pressina a fost de acord să se mărite cu el cu condiția ca acesta să nu intre niciodată în odăile sale în timpul nașterii unor copii ori imediat după asta. La scurtă vreme după căsătorie, a născut trei fete, Meluzina (Melusine sau Melusina), Melior și Plantina.

Curiozitatea regelui a fost tot mai năvalnică, mai ales după ce fiul lui (dintr-o căsătorie anterioară) a insistat că trebuia să meargă să-și vadă soția și copii nou-născuți, așa că a intrat în încăperile nevestei lui. Pressina a fost atât de mâhnită pentru că soțul ei nu-și ținuse promisiunea încât și-a luat copilele și a fugit cu ele pe o insulă îndepărtată, ascunsă, Cephalonia. 

Când fetele au atins pragul adolescenței, Pressina le-a luat să vadă regatul tatălui lor. Le-a povestit cum acesta și-a încălcat jurământul, iar Meluzina s-a hotărât să-și răzbune mama. Și-a convins, așadar, surorile să o ajute să-și răpească tatăl și să-l intemnițeze înăuntrul unui munte. Mama ei a aflat ce a făcut, s-a înfuriat peste poate și a blestemat-o să se transforme pe jumătate în pește / șarpe în fiecare sâmbătă pentru tot restul vieții sale.

Meluzina s-a decis să trăiască într-o pădure până când, într-o zi, și-a încrucișat pașii cu Raymondin, conte de Anjou (în alte variante ale legendei, duce de Aquitaine), care era se simțea foarte nenorocit, îndurerat, întrucât tocmai își ucisese accidental unchiul în timpul vânătorii unui mistreț.

Meluzina l-a alinat, l-a consolat, i-a făgăduit că-l va ajută să obțină averi și puteri la care nu visase nicicând, și s-a oferit să explice familiei lui că-și omorâse din greșeală unchiul. Impresionat de frumusețea și bunăvoința fetei, i-a cerut să fie mireasa sa. Ea a încuviințat, însă l-a pus să jure că nu va păși niciodată sâmbetele în camerele sale, indiferent de motiv. El a acceptat această interdicție, și s-au căsătorit degrabă.

Meluzina l-a sprijinit să ajungă la conducerea regatului și să construiască orașele Poitou și Lusignan, unde a devenit întemeietoarea liniei familiale Lusignan.

Fericitul cuplu a avut cel puțin 10 copii (mulți dintre ei, pare-se, născuți cu malformații). După cel puțin un deceniu, Raymondin, la presiunea familiei sale, a început să se întrebe tot mai insistent ce făcea soția lui în zilele de sâmbătă...

Cuprins de gelozie (fiindcă se gândea că este înșelat) a privit prin gaura cheii în odaia nevestei sale și a zărit-o făcând baie în cadă. Era la fel de frumoasă ca întotdeauna de la mijloc în sus, dar sub acesta corpul ei de pește lovea apa cu două cozi impresionant de mari. Lui Raymondin nu-i venea să-și creadă ochilor, însă nu a pomenit nimănui despre asta până când fiul lor, Geoffrey a incendiat o biserică. Simțea că Geoffrey avea un suflet rău, moștenit poate de la nevastă-sa. A acuzat-o, drept urmare, pe Meluzina că ar fi un "șarpe deghizat". Aceasta a fost extrem de tulburată pentru că soțul ei nu se ținuse de cuvânt, îi descoperise secretul și, în plus, le spusese tuturor cine era ea cu adevărat.

Potrivit unor variante diverse ale legendei, Meluzina s-a preschimbat apoi într-un dragon, și a zburat departe de palatul bărbatului ei, sau a sărit pe o fereastră și și-a găsit drum către un râu. Și-a vizitat, după aceea, copiii în formă umană, dar, în alte povești, era o piază rea, deoarece atunci când era văzută zburând și strigând din văzduh prevestea sosirea morții!

Sirenele: Mit, legendă, simbol și semnificație