Arborele de tisă: Simbol, superstiții, legende
Arborele de tisă este un simbol al longevitățîi, morții, durerii, doliului și tristeții încă din vremea Egiptului antic. Romanii îl utilizau pentru rugurile funerare. Era, de altfel, arborele sacru al lui Hecate, una din zeitățile grecești având și însărcinarea de gardian al lumii subpământene.
Celții îl considerau de asemeni sfânt și înzestrat cu proprietăți magice. Îl foloseau pentru confecționarea de baghete având scopul de a detecta apa din pământ (indicându-le locurile unde să sape fântâni), dar și pentru meșterirea de arcuri, săgeți, mânere de cuțite, menite să stimuleze calitățile de lider și vitejia. Se credea că longevitatea sa era transferată luptătorilor, războinicilor, care se duceau la luptă cu arme făcute din lemnul său.
În cultura celtică, tisa era un simbol al nemuririi, renașterii, transformării, protecției față de rău, al conectării cu străbunii, și era vestit pentru capacitatea sa de a induce înțelepciune și abilități psihice supranormale.
Și pentru druizi, simboliza moartea, reînvierea și longevitatea, întrucât ramurile sale aplecate până la pământ puteau să prindă rădăcini și să formeze noi trunchiuri.
În creștinism, tisa este un simbol al vieții eterne, al ciclului necontenit al existenței.
Arborii de tisă sunt adeseori întâlniți în curțile bisericilor și în cimitire, în special în Anglia, Spania și Franța. Sunt amplasați în partea de nord a bisericilor, unde este situată așa-zisa "poartă a diavolului".
Se spune că erau plantați în astfel de locuri pentru a ține vitele departe (având în vedere că frunzele lor sunt otrăvitoare), dar și fiindcă ar fi crescut prin ochii sau gurile celor morți, împiedicându-i în acest fel să iasă din morminte!
În cartea sa "Botanoatia", scrisă în 1636, Robert Turner consemna, "Dacă tisa este plasată într-o zonă cutreierată de vapori otrăvitori, ramurile sale îi vor absorbi și se vor imbiba cu ei și, de aceea, s-a hotărât judicios în timpuri trecute să fie plantați în cimitire, deoarece aceste locuri, fiind pline de putrefacție și vapori oleaginosi exahalati din morminte la apusul soarelui și uneori atrași de acei meteoriți numiți "ignes fatul", îi infricoșau pe gropari, ce credeau că unele trupuri moarte umblă pe afară, și nu pentru că ar alunga diavolii, așa cum își închipuiau unii călugări superstițiosi."
De altfel, exista obiceiul ca ramuri de tisa să se îngroape împreună cu cei decedați, astfel încât aceștia să nu iasă din groapă.
În regiunile mlăștinoase, localnicii erau încredințați că în arborii de tisă își făceau sălaș vrăjitoare, fiind, de acest motiv ocoliți de ei. Cu toate astea, într-o credință opusă, se clama că vrăjitoarele nu îi suportă fiindcă se găsesc frecvent pe pământul unor cimitire sfințite.
Potrivit unor superstiții, tisa avea darul de a proteja casa și, de aceea, era cu ghinion să se taie vreo una. În Spania, oamenii agățau ramuri ale sale de balcoane pentru a-i apăra de fulgere.
Copacii în Feng Shui - Amplasare și caracteristici
În Occident, cu ocazia Paștelui, se adunau crengi de tisa care erau atârnate în bucătărie pentru a împiedica pâinea să se întărească, să se învechească.
Unii englezi erau de părere că nu este bine să fie adusă tisa în casă pentru ornamentele de Crăciun, întrucât ar meni că cineva din familie o să moară până la sfârșitul anului.
La italieni, se zicea că dacă te odihnești la umbra unui arbore de tisă riști să fii cuprins de o febră foarte mare, ba chiar să mori.
În Ystradgynlais, Țara Galilor, arborilor de tisă li se tăiau permanent crăcile în cimitir deoarece, într-o legendă locală, se spunea că lumea va lua sfârșit când cel mai mic dintre aceștia va crește la fel de înalt precum clopotniță.
În centrul Scoției, în Glen Lyon, se află un arbore de tisă considerat cel mai bătrân de aici și, posibil, din Europa. S-a estimat că ar avea o vârstă de la 2.000 la 9.000 de ani. O legendă populară de aici relatează că Pilat din Pont fie s-ar fi născut, fie s-ar fi jucat în copilărie sub crengile lui.
Toxicitatea tisei a limitat întrebuințarea sa în medicină, deși o tinctura homeopatică făcută din mlădițele sale fragede și din fructele sale a fost folosită pentru a trata o varietate de afecțiuni, cum ar fi cistitele, durerile de cap și nevralgiile.
Extractul din tisă are proprietăți antitumorale. În teste medicale, s-a făcut apel la taxol, derivat din aceasta, pentru a lupta împotriva cancerelor ovariene, de sâni și plămâni.
Într-o superstiție românească, pentru a te vindeca de mușcătura unui câine turbat, era indicat să se pulverizeze lemn de tisa și să se bei acel praf cu apă sau cu altceva.
În România, tisa este în prezent o specie protejată și este declarată monument al naturii.
Surse principale:
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Andrea Malossini : Italian Superstitions
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopædia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Artur Gorovei: Credinti și superstiții ale poporului român
Salcia – Legende, mituri, simboluri
Celții îl considerau de asemeni sfânt și înzestrat cu proprietăți magice. Îl foloseau pentru confecționarea de baghete având scopul de a detecta apa din pământ (indicându-le locurile unde să sape fântâni), dar și pentru meșterirea de arcuri, săgeți, mânere de cuțite, menite să stimuleze calitățile de lider și vitejia. Se credea că longevitatea sa era transferată luptătorilor, războinicilor, care se duceau la luptă cu arme făcute din lemnul său.
În cultura celtică, tisa era un simbol al nemuririi, renașterii, transformării, protecției față de rău, al conectării cu străbunii, și era vestit pentru capacitatea sa de a induce înțelepciune și abilități psihice supranormale.
Și pentru druizi, simboliza moartea, reînvierea și longevitatea, întrucât ramurile sale aplecate până la pământ puteau să prindă rădăcini și să formeze noi trunchiuri.
În creștinism, tisa este un simbol al vieții eterne, al ciclului necontenit al existenței.
Arborii de tisă sunt adeseori întâlniți în curțile bisericilor și în cimitire, în special în Anglia, Spania și Franța. Sunt amplasați în partea de nord a bisericilor, unde este situată așa-zisa "poartă a diavolului".
Se spune că erau plantați în astfel de locuri pentru a ține vitele departe (având în vedere că frunzele lor sunt otrăvitoare), dar și fiindcă ar fi crescut prin ochii sau gurile celor morți, împiedicându-i în acest fel să iasă din morminte!
În cartea sa "Botanoatia", scrisă în 1636, Robert Turner consemna, "Dacă tisa este plasată într-o zonă cutreierată de vapori otrăvitori, ramurile sale îi vor absorbi și se vor imbiba cu ei și, de aceea, s-a hotărât judicios în timpuri trecute să fie plantați în cimitire, deoarece aceste locuri, fiind pline de putrefacție și vapori oleaginosi exahalati din morminte la apusul soarelui și uneori atrași de acei meteoriți numiți "ignes fatul", îi infricoșau pe gropari, ce credeau că unele trupuri moarte umblă pe afară, și nu pentru că ar alunga diavolii, așa cum își închipuiau unii călugări superstițiosi."
De altfel, exista obiceiul ca ramuri de tisa să se îngroape împreună cu cei decedați, astfel încât aceștia să nu iasă din groapă.
În regiunile mlăștinoase, localnicii erau încredințați că în arborii de tisă își făceau sălaș vrăjitoare, fiind, de acest motiv ocoliți de ei. Cu toate astea, într-o credință opusă, se clama că vrăjitoarele nu îi suportă fiindcă se găsesc frecvent pe pământul unor cimitire sfințite.
Potrivit unor superstiții, tisa avea darul de a proteja casa și, de aceea, era cu ghinion să se taie vreo una. În Spania, oamenii agățau ramuri ale sale de balcoane pentru a-i apăra de fulgere.
Copacii în Feng Shui - Amplasare și caracteristici
În Occident, cu ocazia Paștelui, se adunau crengi de tisa care erau atârnate în bucătărie pentru a împiedica pâinea să se întărească, să se învechească.
Unii englezi erau de părere că nu este bine să fie adusă tisa în casă pentru ornamentele de Crăciun, întrucât ar meni că cineva din familie o să moară până la sfârșitul anului.
La italieni, se zicea că dacă te odihnești la umbra unui arbore de tisă riști să fii cuprins de o febră foarte mare, ba chiar să mori.
În Ystradgynlais, Țara Galilor, arborilor de tisă li se tăiau permanent crăcile în cimitir deoarece, într-o legendă locală, se spunea că lumea va lua sfârșit când cel mai mic dintre aceștia va crește la fel de înalt precum clopotniță.
În centrul Scoției, în Glen Lyon, se află un arbore de tisă considerat cel mai bătrân de aici și, posibil, din Europa. S-a estimat că ar avea o vârstă de la 2.000 la 9.000 de ani. O legendă populară de aici relatează că Pilat din Pont fie s-ar fi născut, fie s-ar fi jucat în copilărie sub crengile lui.
Toxicitatea tisei a limitat întrebuințarea sa în medicină, deși o tinctura homeopatică făcută din mlădițele sale fragede și din fructele sale a fost folosită pentru a trata o varietate de afecțiuni, cum ar fi cistitele, durerile de cap și nevralgiile.
Extractul din tisă are proprietăți antitumorale. În teste medicale, s-a făcut apel la taxol, derivat din aceasta, pentru a lupta împotriva cancerelor ovariene, de sâni și plămâni.
Într-o superstiție românească, pentru a te vindeca de mușcătura unui câine turbat, era indicat să se pulverizeze lemn de tisa și să se bei acel praf cu apă sau cu altceva.
În România, tisa este în prezent o specie protejată și este declarată monument al naturii.
Surse principale:
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Andrea Malossini : Italian Superstitions
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopædia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Artur Gorovei: Credinti și superstiții ale poporului român
Salcia – Legende, mituri, simboluri
Arborele de tisă: Simbol, superstiții, legende
Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 02, 2020
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 02, 2020
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu