Valoarea rugăciunii și a prieteniei: Poveste cu tâlc

Bucuriile, împlinirile, binecuvântările pogorâte spre noi din ceruri nu sunt numai rodul rugăciunilor noastre, ci și al celor care se roagă pentru noi. O poveste cu tâlc despre cât de mult ar trebui să ne prețuim prietenii adevărați, și despre dezideratul de a nu-i părăsi la restriște, când au cea mai mare nevoie de noi.

Un vas de croazieră s-a scufundat odată în timpul unei furtuni violente, și numai doi oameni au reușit să înoate până la o insulă mică, asemănătoare cu un deșert.

Cei doi supraviețuitori erau buni prieteni și, neștiind ce altceva ar putea să facă, s-au pus de acord că singura lor posibilitate de salvare era să se roage lui Dumnezeu. În plus, pentru a afla a cui rugăciune era mai puternică, auzită de Domnul, s-au hotărât să se distanțeze unul de celălalt, să-și împartă în două insula, și să stea în părți opuse ale ei.

Primul lucru pentru care s-au rugat a fost hrană. A doua zi dimineață, primul om a văzut în porțiunea sa de pământ un pom încărcat cu fructe, și a început să se înfrupte cu ele. Terenul celui de-al doilea a rămas arid ca și mai înainte.

După o săptămână, cel dintâi naufragiat s-a simțit foarte singur și s-a hotărât să se roage să primească o soție. A doua zi, un alt vapor a fost înghițit de ape, și a rămas în viață numai o femeie care a înotat spre partea lui de insulă. În cealaltă regiune nu s-a întâmplat nimic.

Curând, primul om s-a rugat pentru o casă, haine, mai multă mâncare și, ca prin minune, în următoarea dimineață i-au fost toate dăruite. Al doilea nu avea în continuare nimic.

Până la urmă, cel dintâi supraviețuitor s-a rugat pentr un vapor, pentru ca el și nevasta lui să plece de pe insulă. În zori, a descoperit un vas ancorat în dreptul zonei sale din insulă. S-a îmbarcat degrabă pe el împreună cu soția sa și s-a decis să-l părăsească pe celălalt om pe insulă.

L-a considerat nevrednic să primească măcar această binecuvântare a lui Dumneze întrucât rugăciunile lui păreau să fi fost în zadar.

Preotul şi rugăciunea | Poveste de Osho

Chiar când vaporul era gata de plecare, cel dintâi om a auzit din cer o voce tunătoare, "De ce-ți lași tovarășul pe insulă?"

"Binecuvântările sunt numai ale mele pentru că numai eu m-am rugat pentru ele", a răspuns.

"Greșești!" l-a certat glasul. "El nu a avut decât o singură rugăciune, pe care i-am împlinit-o. Dacă nu mi-ar fi transmis-o, nu ai fi primit nici una din darurile, binecuvântările mele."

"Te rog, spune-mi", l-a implorat omul, "ce a cerut în acea unică rugăciune astfel încât să-i datorez lui totul?"

"S-a rugat ca toate rugăciunile tale să fie auzite și îndeplinite de Mine!"

Copiii şi rugăciunile - Poveste de Paulo Coehlo