25 mai: Ziua vinului
Dulce sau sec, alb ori roșu, spumos sau nu, să ridicăm o cupă în cinstea celei mai iubite și mai onorate istoric băuturi alcoolice, vinul! Ziua de 25 mai este rezervată anual sărbătoririi vinului, a tot ceea ce contribuie la crearea și la savoarea acestei licori extraordinare!
Spre deosebire de Ziua băutului vinului, celebrată în februarie, Ziua vinului din luna mai este consacrată mai curând aprecierii acestei băuturi în sine, a tot ceea ce este asociat cu aceasta, decât delectării cu ea, deși acest lucru nu ne poate împiedica însă să o degustam.
Cea mai veche dovadă arheologică despre vin provine din anii 7.000 î.Hr. din China. Numeroase civilizații străvechi au pus la loc de cinste vinul și l-au folosit frecvent în ritualuri religioase.
Cu mult timp în urmă, femeile puteau fi ucise dacă erau prinse că îngurgitau vin, o băutură interzisă lor! În perioada Imperiului Roman, un soț avea dreptul să ia viața nevestei lui dacă o descoperea bând vin!
În localitatea Speyer din Germania se află cea mai veche sticlă de vin din lume. Este expusă în muzeul de aici și datează din anul 325 d.Hr.
Ai toastat vreodată în sănătatea cuiva? Acest obicei își are originea în Grecia antică, unde gazda sorbea mai întâi din vin pentru a-și convinge oaspeții că nu era otrăvit!
Superstiții despre vin
Pentru a egala cantitatea de antioxidanți dintr-un pahar cu vin ar trebui să bei șapte pahare cu suc de portocale ori douăzeci cu suc de mere!
Cea mai veche pivniță de vinuri din lume se găsește pe vestitul vapor Titanic. Când scafandrii au ajuns până la epava vasului din adâncuri au descoperit că sticlele de vin din acesta erau încă intacte!
Șocant, unii oamenii sunt atât de speriați de vin, încât, numai la vederea lui, se pot simți paralizați sau se dedau unui comportament irațional! Această fobie poartă numele de oenofobie!
În mod evident, o poți sărbători bând un pahar, două, cu un amic sau cu persoana iubită. Atenție! Nu te lăsa însă în voia excesului!
"Vinul este lumina solară capturată într-un lichid."
Galileo Galilei
24 mai: Ziua fraților

Câteva lucruri interesante despre vin

Cum celebrezi ziua vinului
În mod evident, o poți sărbători bând un pahar, două, cu un amic sau cu persoana iubită. Atenție! Nu te lăsa însă în voia excesului!
"Vinul este lumina solară capturată într-un lichid."
Galileo Galilei
24 mai: Ziua fraților
25 mai: Ziua vinului
Reviewed by Diana Popescu
on
mai 24, 2020
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu