28 mai: Ziua organizației Amnesty International

Ziua de 28 mai este dedicată anual organizației Amnesty International, a luptei neîncetate a acesteia pentru protejarea drepturile omului din toată lumea, necesității implicării a cât mai multe persoane, indiferent de naționalitate, cultură, rasă sau religie, în demersuri de promovare a idealurilor umanității.

Amnesty International s-a angajat în numeroase și diverse chestiuni, cazuri, asociate cu încălcarea libertății oamenilor, tortură, injustiție, conflicte armate, a avut un rol hotărâtor în eliberarea celor întemnițați pe nedrept, aducerea în fața justiției a unor răufăcători, dezvăluirea și eliminarea unor abuzuri.

Pentru cititorii mei nefamiliarizați cu limba engleză, "amnesty" înseamnă amnistie, amnistiere, grațiere, iertare...

Istoria Amnesty International


Drepturile umane constitue cheia fundamentală a libertății noastre. În cel de-al doilea război mondial, acestea nu au fost mereu respectate. Prima doamna a SUA de atunci, Eleanor Roosvelt și-a unit eforturile cu cele ale ONU pentru a rezolva această chestiune. Din colaborarea lor a rezultat Declarația Universală a Drepturilor Omului, pe care se focalizează Amnesty International în toate demersurile sale.

Amnesty International a fost fondată la Londra în iulie 1961. Peter Benensom, un avocat englez, a fost inspirat să creeze această organizație după ce a aflat că doi studenți portughezi fuseseră trimiși la pușcărie pentru șapte ani deoarece toastaseră pentru libertate! 
28 mai: Ziua Amnesty International

Împreună cu Eric Baker, de la Societatea religioasă a prietenilor, și numeroși alți intelectuali, incluzând academicieni, scriitori și avocați, a scris un articol pe această temă, intitulat "Prizonierii uitați", publicat în "The Observer" în mai 1961. Acest apel s-a dezvoltat rapid într-o organizație ce și-a propus să schimbe lumea, să se asigure că oricine poate să se bucure de drepturile umane.

Străduințele Amnesty Internațional nu au fost întotdeauna populare, s-au lovit de conformismele, ideologiile și ipocriziile politice, membrii acesteia fiind acuzați de aproape orice, de la spionaj (în anii 1980 în Rusia), până la protejarea unor elemente criminale (de către guvernul marocan). Cu toatea astea, aceștia au rămas pe poziții, neîncetând să îi ajute pe cei oprimați, deznădăjduiți, supuși foametei, tragediilor războiului ori în căutarea de azil politic.

În ultimii ani, Amnesty International a înregistrat succese notabile, de exemplu în schimbarea legii din Maroc prin care femeile victime ale violurilor erau obligate să se mărite cu bărbații care le agresaseră, a avut o contribuție importantă în a i se face dreptate lui Angel Colon, un supraviețuitor al torturilor din Mexic, și-a adus un aport notabil în controlul vânzărilor de arme. Cu ocazia fiecărui Crăciun, pune la punct o campanie de trimitere de cărți poștale prizonierilor politici pentru a li se aminti că nu au fost uitați.

Poți afla mai multe despre această organizație și acțiunile sale de pe site-ul său Amnesty International

Cum celebrăm 28 mai, ziua Amnesty International


În această zi ne putem mobiliza să învățăm cât mai bine care sunt drepturile fundamentale ale omului, să ne asumăm un rol activ în promovarea și punerea lor în aplicare!

27 mai: Ziua protecției solare
28 mai: Ziua organizației Amnesty International 28 mai: Ziua organizației Amnesty International Reviewed by Diana Popescu on mai 27, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.