Horoscop Gemeni iunie 2020
Horoscopul Gemenilor din luna iunie 2020 scoate în relief dezideratul valorificării punctelor tale forte, prilejul de a-ți crește rolul în traiul altora, ocazia de a-ți întrepătrunde obiectivele majore cu cele ale unor persoane apropiate, o viață sentimentală marcată de o vindecare sufletească și o relansare promițătoare, o activitate profesională axată pe conlucrări și una financiară centrată pe optimizare.
Dacă, în prima jumătate a lunii, influențele astrale din mai continuă să își pună amprenta asupra ta, apoi, coincidențe, împrejurări neobișnuite ale existenței îți pun în vedere să nu-ți neglijezi atuurile personale, să ți le pui în evidență și să ți le exploate cât poți mai mult.
Pari, de altfel, să-ți dezvoltat, în ultimul răstimp, o viziune foarte clară a modului cum să te înfățișezi în fața lumii și a felului cum să beneficiezi de persoane influente din cercul tău social.
Ești înzestrat cu un simt practic ieșit din comun, care te sprijină să îți pui în aplicare proiecte îndrăgite, dar amânate multă vreme.
Ești inspirat să te concentrezi asupra țelurilor tale esențiale sau să te dedici unor cauze umanitare, de ajutorare a celor din preajma ta. Simți nevoia să îți împletești nevoile, aspirațiile cu cele ale oamenilor din imediata ta apropiere, să te implici, împreună cu ei, în acțiuni reciproc avantajoase. Prietenii par să-ți fie mai frecvent alături la bucurii, dar mai cu seamă la vreun necaz.
Un șir de alte evenimente astrologice, de o mai mică anvergură, își asociază influențele celor anterioare...
Astfel, pe 3 iunie 2020, Venus în cuadrat cu Marte, și Soarele în conjuncție cu Venus, îți infuzează o sensibilitate emoțională clocotitoare, ce te determină să reacționezi uneori exagerat față de ceea ce-ți place ori nu-ți este pe plac. Dacă îți păstrezi însă calmul, mai nimic nu te oprește să te bucuri de această zi, să extragi din ea plăceri deosebite.
Luna plină ivită în data de 5 iunie 2020 în Săgetător poate să-ți îmbunătățească o relație cu cineva apropiat, chiar una de dragoste. În loc să te agăți de nevoile tale, caută să le oferi sprijin oamenilor îndrăgiți. Prin recunoașterea deschisă a calităților lor, prin oglindirea în ochii lor, ai posibilitatea să înveți ceva important despre tine însuți.
Unii oameni par să-ți caute nod în papură cu tot dinadinsul și nu eziți să-i provoci pe dată la duel ca efect al cuadratului Soarelui cu Marte din 6 iunie 2020. Nu ceda tentației de a interpreta acțiunile oricui ca atacuri la persoana ta!
Soarele în cuadrat pe Neptun în ziua de 11 iunie 2020 tinde să-ți iste niște lapsusuri, să te facă să pierzi șirul agendei tale cotidiene. Poate fi mai necesar ca oricând să nu confunzi realitatea cu iluziile, și să te adaptezi cât mai repede oricărei întorsături neașteptate a destinului!
Sub impactul Lunii noi găzduite pe 21 iunie 2020 în Rac, în pofida unor ocazii de a te implica în activități sociale incitante, poți simți nevoia să-ți rezervi un mic interval de singurătate, astfel încât să îți asculți vocea lăuntrică, să regăsești valorile personalitățîi tale, ceea ce ai mai autentic în universul tău interior.
Ai capacitatea să îți recâștigi încrederea în tine însuți, mai ales dacă ai fost afectat recent în dragoste de ceva ori cineva.
Dacă ești solo, poți să conștientizezi că un eșec în amor de acum câtva timp a reprezentat, de fapt, pentru tine, o lecție de viață, a fost, în cele din urmă, un bine deghizat în rău întrucât nu ai continuat o legătură în doi din ce în ce mai toxică. Ceea ce ai învățat te ajută să închegi o idilă stând sub semnul unor sentimente veritabile.
În caz că ai deja un partener, există posibilitatea să treci cu ușurință peste o ceartă minoră cu acesta, îndeosebi dacă îi dovedești că a înțeles greșit o intenție de-a ta, un gest de-al tău.
Inițial, unele dificultăți din plan financiar îți impun să îți revezi balanța de venituri și cheltuieli, să-ți realoci banii spre o investiție, un demers cu bătaie lungă în viitor.
Oricum, ai apoi șansa să îți dezvăluiești noi surse financiare, în stare să-ți consolideze siguranța din traiul material.
În sfera profesională și în cea de afaceri, ai de profitat în special din cooperări, colaborări strânse cu colegi ori amici.
Horoscop Gemeni mai 2020
Horoscop Gemeni iunie 2020: Previziuni astrologice generale

Horoscop Gemeni iunie 2020: Dragoste și cuplu
Ai capacitatea să îți recâștigi încrederea în tine însuți, mai ales dacă ai fost afectat recent în dragoste de ceva ori cineva.
Dacă ești solo, poți să conștientizezi că un eșec în amor de acum câtva timp a reprezentat, de fapt, pentru tine, o lecție de viață, a fost, în cele din urmă, un bine deghizat în rău întrucât nu ai continuat o legătură în doi din ce în ce mai toxică. Ceea ce ai învățat te ajută să închegi o idilă stând sub semnul unor sentimente veritabile.
În caz că ai deja un partener, există posibilitatea să treci cu ușurință peste o ceartă minoră cu acesta, îndeosebi dacă îi dovedești că a înțeles greșit o intenție de-a ta, un gest de-al tău.
Horoscop Gemeni iunie 2020: Muncă și bani
Inițial, unele dificultăți din plan financiar îți impun să îți revezi balanța de venituri și cheltuieli, să-ți realoci banii spre o investiție, un demers cu bătaie lungă în viitor.
Oricum, ai apoi șansa să îți dezvăluiești noi surse financiare, în stare să-ți consolideze siguranța din traiul material.
În sfera profesională și în cea de afaceri, ai de profitat în special din cooperări, colaborări strânse cu colegi ori amici.
Horoscop Gemeni mai 2020
Horoscop Gemeni iunie 2020
Reviewed by Diana Popescu
on
mai 17, 2020
Rating:
Niciun comentariu: