Parabola lui Sadhu | Parabolă despre ignorarea valorilor umane

O parabolă vestită despre iresponsabilitate, egoism, încălcarea principiilor morale, în scopul satisfacerii unor năzuințe individuale, lucruri pe care, din păcate, le întâlnim adesea în lumea contemporană, pe diverse meridiane ale pământului, inclusiv pe plaiurile noastre. 

Un om de afaceri american, pe nume Bowen McCoy, povestește aici despre o experiență de viață de-a sa provocatoare, la limită. El și-a intitulat istorisirea "Parabola lui Sadhu", un sadhu fiind un om sfânt din Nepal sau India, care rătăcește de la o așezare la alta cerșind de mâncare.

La debutul poveștii, îl aflăm pe McCoy în munții Nepalului, pe drum spre un sat izolat considerat a fi un loc sfânt, împreună cu un antropolog american, Stephen, un ghid, șerpaș, și mai mulți cărăuși. Pentru a ajunge la sat, ei trebuiau să urce până o trecătoare situată la 5.500 de metri înălțime. În seara anterioară, își așezaseră tabăra la cota de 4.600 de metri, lângă cele ale altora, adică a patru tineri din Noua Zeelandă, a două cupluri elvețiene, și a membrilor unui club japonez de excursionism.

La ora trei și jumătate din următoarea dimineață, neozeelandezii au plecat primii să ascensioneze muntele. După ei, au pornit americanii, urmați de elvețieni, în vreme ce japonezii au mai întârziat nițel în tabăra lor.   

Americanii au ajuns degrabă la cota de 4.700 de metri, dar Stephen a început să se simtă rău, și s-au oprit cu toții ca să ia o pauză. Curând după aceea, a apărut un neozeelandez, cu un corp omenesc purtat în spate. Era un sadhu pe care-l găsise aproape dezbrăcat și inconștient, afectat în mod clar de hipotermie, dar încă în viață.

Neozeelandezul a sugerat ca niște cărăuși din cei care îi însoțeau pe americani să ducă omul la poalele muntelui și apoi să se întoarcă. Stephen și cuplurile elvețiene l-a îngrijit pe sadhu, i-au scos hainele ude și l-au îmbrăcat cu altele, de ale lor, i-au dat să mănânce și să bea până și-a revenit în simțiri.

Între timp, omul de afaceri Mc Coy a devenit tot mai nerăbdător. Nu voia să mai întârzie în reluarea ascensiunii, ca nu cumva soarele să topească treptele săpate în zăpadă de care avea nevoie pentru a sosi la trecătoare. În plus, suferise ceva mai devreme din cauza altitudinii înalte. Nu dorea, însă, nici în ruptul capului, să-și abandoneze obiectivul.

Parabola prințului cocoș

Era încă hotărât să traverseze trecătoarea și să ajungă la satul sfânt. Așadar, s-a dus să-i prindă din urmă pe câțiva cărăuși care pregăteau drumul. Prietenul său, Stephen, nu se simțea în continuare bine, iar cuplurile elvețiene rămăseseră lângă sadhu.

După aproximativ o oră de urcare, însuși McCoy a fost cuprins de amețeală și s-a oprit să se odihneaza, permițându-le elvețienilor să îl ajungă. A întrebat despre sadhu și i s-a spus că era în regulă și că amicul său, Stephen, trebuia să ajungă acolo peste puțin timp.

Când, în fine, Stephen și-a făcut și el apariția, era evident din nou victima bolii muntelui, altitudinii înalte, și nu mai putea să facă decât 15 pași înainte să își ia un scurt răgaz de odihnire. Era, totodată, foarte mânios și l-a interpelat pe McCoy, "Cum te simți contribuind la moartea unui semen de-al tău?"

McCoy a fost uluit și l-a întrebat dacă sadhu murise. "Nu", i-a replicat Stephen, "dar nu va mai trăi mult timp." I-a explicat că elvețienii plecaseră de ceva vreme după McCoy și că japonezii au refuzaseră să împrumute unul din caii lor pentru ca omul suferind să fie purtat la vale, în cel mai apropiat sat, și că-l părăsiseră fără vreo remușcare. În schimb, cărăușii îl duseseră înapoi înspre poalele muntelui pe o scurtă distanță, și îl abandonaseră acolo pe o stâncă, sub razele soarelui, conștient, dar încă slăbit.

Nici unul dintre membrii grupurilor de alpiniști nu a aflat vreodată dacă acel sadhu a mai trăit ori nu, dar s-au îndreptat cu toții fără vreo ezitare spre trecătoarea din munți pentru a-și atinge ținta, satul sfânt!

În această parabolă, nimeni nu își asumă responsabilitatea fundamentală de a-l salva pe sadhi. Persoanele de diverse naționalități (un lucru deloc întâmplător) au făcut pentru el numai ceea ce nu-i împiedica să-și indeplineaza obiectivul inițial. Ironic, prin focalizarea lor puternică în descoperirea satul sfânt au trecut cu vederea autentica sfințenie, și-au ignorat îndatoririle morale. 

Felul cum au văzut situația această și au abordat-o este asemănător cu ceea ce se petrece frecvent în zilele noastre în lumea socială, și mai cu seamă în cea a afacerilor. Afacerile, îndeosebi cele mari, corporatiste, par adeseori să fie centrate pe țeluri egocentrice, cu excluderea grijilor, nevoilor altora. Competiția mereu încordată din economia globală tinde să conducă la reînvigorarea darwinismului social, care se bazează pe supraviețuirea celui mai puternic. 

Parabola grădinarului invizibil | Între credință și ateism