Pranayama: Arta respirației controlate și extinderii forței vitale

Pranayma constă din conștientizarea și controlul respirației având țelul de a ne elibera de obstacolele fizice și emoționale din corp pentru a ni-l energiza, a ni-l impregna cu prana, forța vitală. 

Cuvântul "pranayama" este alcătuit din doi termeni sanscriți: "prana și "yama". Atharvaveda (unul din cele mai timpurii texte vedice despre medicina indiană) spune că prana este "baza fundamentală a tot ce există, a fost și va fi". Alte scrieri definesc prana ca "forța vieții" sau "energia vitală". Cel de-al doilea termen, yama, este frecvent tradus ca "restrângere" sau "control". 

Pranayama este, de obicei, descrisă ca un set de practici având scopul de a controla prana în trupul uman prin mijlocirea unor variate tehnici de respirație, vizualizări meditative și restricții fizice (ori Kumbhaka).

Unii învățați, precum Kenpo Migmar Tsetsen, de la Universitatea Buddhistă Oxford, au separat cuvântul "pranayama" în "pran" și "ayama". În acest caz, Pranayama cuprinde pran (forța vieții) și ayama (expansiune sau extindere), cu semnificația de "extindere a forței vitale".

Beneficiile Pranayama  

În cartea "Samadhi (conștientizarea meditativă) a desăvârșirii: Iluminarea secretă din yoga tibetană", de Quing Court și Fransoise Wang- Toutain, se afirmă că "prana este forța animatoare a tuturor funcțiunilor corpului", și că diverse funcțiuni ale trupului precum înghițirea, digestia și mișcarea fizică sunt cu toate dependente de eficiența funcționării pranei înlăuntrul trupului".

Conform lui Wang-Toutain și a adepților medicinii indiene, rădăcinile tuturor bolilor și dezechilibrelor mentale pot fi urmări ale anomaliilor și deficiențelor în fluxul energiei corpului. Tehnicile Pranayama ar servi, așadar, ca instrumente deosebit de puternice de vindecare a maladiilor și dezechilibrelor organismului, întrucât "controlul respirației este cea mai directă metodă de influențare a forței vitale".

Istoria Pranayama  

În vreme ce referirile la termenul prana pot fi aflate încă din anii 3.000 î.Hr. în Upanishada Chandogya, cele despre Pranayama  ca practică de respirație au apărut mai târziu în literatura yoghină (aproximativ anii 700 i.Hr.).

Una din cele mai vechi consemnări a Pranayama  ca o disciplină asociată cu respirația pot fi găsite în imnul 1.5.23 din Upanishada Brihadaranyaka. Corelând clar tehnicile de respirație cu regularizarea energiei vitale sau a forței vieții, în acest text se remarcă:

"Cineva trebuie într-adevăr să respire spre înăuntru, dar și către în afară în timp ce spune, "Fie ca nici o nenorocire a morții să nu mă atingă". Când cineva practică asta (respirația), trebuie mai curând să realizeze întru totul acest lucru (nemurirea). Mai degrabă prin această realizare câștigă o uniune cu divinitatea, care este o împărtășire a lumilor."

În această Upanishada nu există îndrumări suplimentare despre Pranayama. Oricum, ideea că respirația poate fi folosită pentru a obține o mai mare sănătate și chiar imortalitatea este o temă care s-a repetat adeseori în următoarele texte și învățături yoga.

Ce este Tai Chi?

Practicile Pranayama sunt menționate și în lucrarea Bhagavad Gita (secolul al V-lea către secolul al II-lea î.Hr.), în capitolul 4, versetul 29. Aici se accentuează rolul inspirației și expiratiei conștiente și a ținerii respirației pentru intrarea într-o stare aidoma unei transe. Se sugerează, totodată, că exersarea regulată Pranayama  poate fi utilizată pentru a îngădui un control mai mare asupra simțurilor.

Upanishada Maitrayaniya este un text important în istoria Pranayama  întrucât este una din cele mai timpurii referiri la Pranayama  ca o componentă a unui sistem mai larg, cu multe fațete. Probabil scrisă cu secole înainte de Sutrele Yoga ale lui Pantajali, această lucrare enumereaza în yoga un proces de șase pași: controlul respirației (Pranayama), desprinderea senzorială (Pratyahara), concentrarea (Dharana), meditația (Dhyana), raționarea (Tarka) și uniunea (Samadhi).

Menționări despre Pranayama se găsesc în capitolul 6, versetul 21. Textul ne releveaza că mântuirea poate fi împlinită prin folosirea unei combinații de practici de retenție a respirației și concentrarea pe silaba sacră Om (Aum) pentru redirecționarea prana pe canalul energetic central al corpului.

Mulți sunt de acord că Sutrele Yoga ale lui Pantajali (anii 100-400 d.Hr.) reprezintă compilații din texte din tradițiile yoga mai vechi. Pe vremea lui Pantajali, yoga a continuat să se adapteze și să se dezvolte. Sistemul din șase ramuri a evoluat într-unul cu opt incluzând Asana (posturile yoga), Yama (imperative sau interdicții morale), Niyama (obiceiuri și cerințe virtuose), și patru din Pranayama, adică absorbirea ori conștientizarea sinelui (Pratyahara), Dharana, Dhyana și Samadhi.

Despre Pranayama se pomenește în versetele 2.29, 2.53 ale Sutrelor. Deși Pantajali nu descrie în profunzime natura acestor acțiuni, dă detalii despre aspecte separate ale respirației: inspirația, retenția (apneea), expirația și iarăși retenția. În plus, el face referire la o a patra în Sutra 2.51, despre care spune că le depășește și merge dincolo de cele trei.

Pantajali a consemnat și un număr de beneficii specifice din Pranayama, printre care buna stare mentală și abilitatea concentrării, condiții prealabile către stări mai adânci ale practicii yoga. De asemeni, Pantajali afirmă în versetul 2.52 că exersarea regulată a Pranayama poate dizolva vălul care acoperă a noastră "iluminare interioară".

Recomandări pentru practicarea Pranayama

Majoritatea practicilor moderne din Paranayama sunt bazate cel puțin în parte pe sursele originare, dar includ și un număr de variații suplimentare în modalitățile de bază ale respirației.

Variantele de astăzi tind să integreze o combinație dintre cunoașterea anatomiei din prezent cu învățăturile yoghine tradiționale în scopul rafinării tehnicii și a unei explicări mai mari a proceselor fiziologice și psihologice ce au loc în timpul practicii Pranayama.

Pranayama se învață cel mai bine sub călăuzirea unui instructor calificat. Tehnicile Pranayma se focalizează pe mai departe pe una sau mai multe din cele patru părți ale respirației: inspirație (Puraka), reținere internă (Antara - Khumbaka), expirație (Rechaka) și reținere externă a respirației (Banya - Khumbaka).

Practica trebui să fie clădită gradual, cu exerciții simple de conștientizare a respirației, înainte de a avansa spre reținerea respirației.

Cele mai multe tipuri de Pranayama presupun să ne menținem dreaptă coloana vertebrală, ca de exemplu în Sukhasana (asana cu picioarele încrucișate), Virasana (poziția eroului) sau Padmasana (asana lotusului).

Unele exerciții Pranayma trebuie să fie evitate de unii oameni. De exemplu, Nauli Kryia (masajul abdominal) și Kapalabhati Pranayama (respirația craniului strălucitor) exercită o presiune foarte mare asupra mușchilor abdominali. Deși sunt benefice pentru multe persoane , nu sunt potrivite pentru femeile gravide sau aflate în perioada de menstruație.

Orice exercițiu implicând reținerea respirației nu este recomandată pentru oamenii care au probleme ținând de inimă sau tensiune sanguină.

Ce este Yoga? | Principiile fundamentale Yoga