Psihologie: Sindromul morților vii

Nu este vorba despre un film de groază, horror, despre zombi! Există oameni care din pricina unor afecțiuni mentale, psihologice, ajung să creadă că au murit, dar asta nu-i împiedică să interacționeze în continuare cu cei pe care îi cred vii! Această boală este numită sindromul lui Cotard ori sindromul morților umblători (walking deads)!

Iată câteva din cazurile șocante din ultima vreme:

1996 - Un tânăr din Scoția a pretins că s-a rănit într-un accident cu motocicleta sa. În decursul vindecării sale a ajuns să creadă că acest accident i-ar fost fatal și că, de fapt, ar fi mort! Mama lui l-a trimis într-o clinică din Africa de Sud. Acest transfer i-a dat amplificat iluzia, dându-i senzația că era în iad, întrucât numai infernul putea fi atât de fierbinte și chinuitor ca în acea climă!

2008 - O femeie de vârstă mijlocie din New York a făcut apel la membrii familiei sale să o ducă la morgă, astfel încât să se alăture cadavrelor de acolo! Avea credința că nu numai murise, dar și că începuse să putrezească! Rudele ei au sunat la urgențe. Când au venit paramedicii, a manifestat și o altă iluzionare, cea că aceștia aveau de gând să-i dea foc casei! 
Psihologie: Sindromul morților vii


2009 -  În Belgia, un om vârstanic s-a prezentat la un spital pentru a se plânge că, deși murise cu câteva zile mai înainte, nimeni nu îl luase ca să-l îngroape. Psihiatrii l-au diagnosticat cu anxietate, depresie și sindromul Cotard. În cele din urmă, a răspuns favorabil la tratament.

2012 - Un japonez convins că era mort a consultat medicii pentru a i se adeveri că această suspiciune a lui era reală! Când a fost întrebat de un doctor dacă un om mort ar solicita pe picioarele sale consultații medicale, a adm is că era pradă unei iluzii. Cu toate astea, nu a renunțat la convingerea sa că era deja decedat! Tratamentul administrat lui l-a făcut cumva să își vină în fire, însă a continuat să creadă că fusese mort și că, într-un fel sau altul, fusese reanimat, readus la viață.

Sunt zombii reali? | Superstiții despre zombi

Astfel de afecțiuni mentale nu au, desigur, nici o bază reală, rațională. De exemplu, o femeie era încredințată, la un moment dat, că putea să mănânce oricât de mult fără a se îngrășa, a crește în greutate, fiindcă era deja moartă!

Sindromul psihologic Cotard include și oameni având senzația că și-au pierdut sau nu avut niciodată o parte a corpului, precum membrele, organele digestive, și chiar creierul!

Jules Cotard, un medic francez din secolul al nouăsprezecelea, și-a dat numele acestei maladii psihologice. Unul din pacienții lui, "Domnișoara X", îi spusese că nu avea organe interne. Convinsă de acest lucru, nu mai avea de ce să se alimenteze.  În cele din urmă, a murit din pricina malnutriției.

Așadar, dacă cineva intră în vorbă cu tine și îți mărturisește că este un mort viu, un zombi, ar trebui, poate, să-i dai crezare!

Psihologia psihopatului
Psihologie: Sindromul morților vii  Psihologie: Sindromul morților vii Reviewed by Diana Popescu on mai 13, 2020 Rating: 5

Un comentariu:

Un produs Blogger.