5 iunie: Ziua gogoașei

Dacă îți este poftă de ceva timp de o gogoașă, nu-ți refuza acest deliciu, chiar dacă ții dietă, pe 5 iunie! Nu vă spun gogoși, este cu adevărat ziua gogoașei, în tot felul de variante, de la cea rotundă, tradițională pentru noi, rumenită bine în ulei și tavalite în zahăr pudră, până la cele în formă de inel, glazurate sau umplute cu o cremă, ba chiar cu frișcă! 

Istoria zilei gogosii de pe 5 iunie


Ziua dedicată gogoașei provine dintr-o conjunctură cât se poate de serioasă. În decursul primului război mondial, un tânăr doctor, pe nume Morgan Pett, a avut inspirația să aducă o rază de lumină în viața soldaților vătămați pe care îi îngrijea. Încă din prima zi când s-a instalat la o bază militară, a cumpărat opt duzini de gogoși și le-a dăruit pacienților săi!

După ce i-a oferit una și generalului locotenent Samuel Gary, acesta, plin de încântare, s-a decis să inițieze o strângere de fonduri, astfel încât tânărul doctor să poată continua să împartă gogoși răniților.

Adunarea de fonduri a început în colaborare cu Armata Salvării, preocupată de satisfacerea numeroaselor nevoi ale militarilor prin crearea de centre sociale care să le furnizeze confort, tratații, inclusiv gogoși! 
5 iunie: Ziua gogoașei
     

Armata Salvării a trimis 250 de voluntari în Franța pentru a pune la punct gherete, chioșcuri pentru astfel de centre, care au devenit curând foarte populare în rândul ostașilor. Într-o singură zi au fost distribuite dintr-una din ele peste 300 de gogoși și 700 căni cu cafea! Deoarece majoritatea lucrătorilor din Armata Salvării erau femei, aceștia au ajuns să fie porecliți "păpușile gogoaselor"!

Apoi, în onoarea muncii închinate militarilor bravi, oamenii au folosit "Ziua gogoașei" pentru a mări conștientizarea despre război, ororile acestuia, și a colecta fonduri pentru Armata Salvării.

La originea gogoșilor în formă de inel, asemănătoare unor covrigi, ar fi fost cineva care, dezgustat de centrul mai puțin copt al acestora și a grăsimii, uleiului de pe ele, a dat o gaură într-una cu o cutie de piper din tablă!

În loc de final

Îți urez, așadar, să ai parte de o fericită zi a gogoașei!

4 iunie: Ziua "Îmbrățișează-ți pisica"
5 iunie: Ziua gogoașei 5 iunie: Ziua gogoașei Reviewed by Diana Popescu on iunie 04, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.