Horoscop Balanță iulie 2020

 Principalele repere din horoscopul Balanței în luna iulie 2020 sunt actualizarea perspectivei despre destinul tău, eliberarea de poveri ale trecutului, concentrarea spre un viitor promițător, o viață amoroasă insistând pe stabilitate și una profesională auspicioasă.

Horoscop Balanță iulie 2020: Previziuni astrologice generale


Înclinat să-ți explorezi sinele, ai capacitatea să te înscrii într-o evoluție psihologică presupunând desprinderea de un pesimism neîntemeiat și asumarea unei atitudini pozitive față de viață.

Poți fi inspirat să rupi legăturile cu un trecut păgubos, să trăiești cu intensitate fiecare clipă. Ai prilejul să te descotorosești de complexe ori tipare emoționale sau ale gândirii, și să devii astfel mai liber în selectarea opțiunilor tale.

Pe de altă parte, poți fi mobilizat să îți renovezi, reorganizezi locuința într-un mod revoluționar, punând-o în acord cu stadiul actual al existenței tale. Dacă, însă, ai de gând să te muți într-o altă casă, este posibil să ai parte de niște obstacole neașteptate.                               
Horoscop iulie 2020 Balanță

Luna plină găzduită pe 5 iulie 2020 de Capricorn îți pune în vedere să nu te lași acaparat peste măsură de activități profesionale și financiare în defavoarea relaționării cu familia, cu cei dragi.

Sub vibrațiile Lunii noi din Rac, în ziua de 20 iulie 2020 pari să nu te hotărăști dacă să te cufunzi într-o ferventă interacțiune socială sau să fugi de ea. Comunicarea cu unele persoane din jurul tău poate fi tensionată, însă ai abilitatea să vindeci sentimentele rănite ale oamenilor și să îți reînchegi relațiile cu ei.

În cea din urmă decadă a lui iulie dai întâietate independenței tale, viitorului tău, speranțelor tale cele mai arzătoare și căilor de a ți le materializa degrabă.

Totodată, ești dornic să petreci mai mult timp de calitate împreună cu prietenii, să te dedici unor activități de grup. Poți, de asemeni, să te implici într-o campanie umanitară ori orientată spre ajutorarea unor oameni năpăstuiți.

Horoscop Balanță iulie 2020: Dragoste și cuplu


Câteva cutremure de mică amploare pot atenționa dragostea să-și afle o cât mai mare stabilitate...

În caz că ești angajat într-o relație de cuplu, ai ambiția și oportunitatea de a o aduce pe o treaptă mai înaltă. Conexiunea ta afectivă îți infuzează siguranță și ești dispus să ți-o aperi cu orice preț de orice fel de conjuncturi vitrege ori oameni răuvoitori.

Dacă ești solo, arzi de nerăbdare să-ți unești destinul cu cineva căruia să-i fii credincios până în pânzele albe, care să-ți fie alături mereu la bine și la rău. Poți întâlni o astfel de persoană cu ocazia unui eveniment familial.

Horoscop Balanță iulie 2020: Muncă și bani


Niște circumstanțe încurcate, problematice din plan profesional dispar de la sine. Ai posibilitatea să rectifici opiniile greșite despre tine ale unor șefi sau colegi, să-ți demonstrezi competența, responsabilitatea.

O promovare amânată ori mult așteptată este pe punctul să devină realitate.

Horoscop Balanță iunie 2020
Horoscop Balanță iulie 2020 Horoscop Balanță iulie 2020 Reviewed by Diana Popescu on iunie 19, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.