14 iulie: Ziua Pandemoniului

Pe data de 14 iulie celebrăm Ziua Pandemoniului (în nici un caz a pandemiei, a nu se face vreo confuzie!), o zi în care ne putem elibera forțele haosului, ne putem izbăvi de rutina cotidiană, cărările bătătorite ale existenței, convenții, prejudecăți uneori absurde, un program prea rigid, bătut în cuie!

Cuvântul "pandemoniu" (în limba engleză, pandemonium) a apărut în secolul al XVII-lea, fiind folosit de John Milton în poemul său "Paradisul pierdut", o reinterpretare a poveștii biblice a lui Adam și a Evei, și a modului cum au fost ispitiți aceștia de Satana.

Termenul pandemoniu este unul hibrid, provenind din grecescul "pan" ("toți") și latinescul "daemonium" ("demoni"). Ca să fie clar, "pandemie" derivă din "pan" ("toți") si "demos" ("oameni").

14 iulie: Ziua Pandemoniului


În "Paradisul pierdut", pandemoniul este capitala iadului, infernului. În zilele noastre, nu mai are o semnificație atât de înspăimântătoare, definind mai degrabă haosul, dezordinea, imprevizibilitatea.

În ziua de 14 iulie suntem, așadar, îndemnați să scoatem la lumină copilul din interiorul nostru, să ne lăsăm în voia spontaneității, și să ne lansăm în aventuri palpitante, experiențe de viață deosebite, de excepție.

Desigur, cu acest prilej, nu trebuie să încălcăm legea și nici să ne băgăm cu de-a sila în sufletul (ori Covidul) altcuiva, dar nici să îngăduim unei alte persoane să ne spună cine sau cum trebuie să fim, ori în ce fel ne putem sărbători unicitatea, individualitatea.

Pe de altă parte, putem marca Ziua Pandemoniului prin căutarea unor noi modalități de a ne reduce stresul și haosul din viață. Nu avem cum să le eradicăm întru totul, însă putem lua măsuri eficiente pentru a le micșora impactul. Asumarea unor schimbări pozitive ne poate înlesni să ne bucurăm mai mult de traiul de zi cu zi!

13 iulie: Ziua cartofilor prăjiți
14 iulie: Ziua Pandemoniului 14 iulie: Ziua Pandemoniului Reviewed by Diana Popescu on iulie 13, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.