Cicoarea în simboluri, legende, superstiții și medicina populară
O plantă erbacee perenă din familia Asteraceae, cu flori de obicei albastre, arareori albe sau roz, cicoarea comună (Cichorium intybus) a fost din timpuri străvechi întrebuințată în alimentație și medicină, și a avut un rol aparte în simboluri, legende și superstiții.
Originară din Europa, Africa de Nord și vestul Asiei, acesta plantă are o o istorie ce a început în Egiptul antic. În Roma din antichitate, din mugurii sale se făcea o mâncare numită "puntarelle". Horațiu o menționa ca făcând parte din dieta lui astfel, "Me pascunt olivae, me cichorea, me malvae" ("Cât pentru mine, măslinele, cicoarea și nalba îmi furnizează subzistența").
Cicoarea a fost descrisă pentru prima oară ca o plantă cultivată în secolul al XVII-lea. Când a fost introdusă cafeaua în Europa, olandezii au preferat să-i mărească savoarea adăugându-i cicoare.
În 1766, Frederic cel Mare a interzis importul de cafea în Prusia, determinând dezvoltarea cicorii, un înlocuitor al acesteia de către hangiul din Brunswick, Christian Gottlieb Forster.
Lordul Manboddo menționa în 1779 că cicoarea era cultivată de francezi ca o verdeață alimentară.
Cicoarea a fost adoptată ca un înlocuitor de cafea de către militarii din statele confederative în războiul civil american. A fost, de asemeni, folosită în Marea Britanie în decursul celui de-al doilea război mondial, unde "Camp Cofee", o cafea cu esență de cicoare, fusese pusă în vânzare încă din 1885.
La români a rămas celebru "nechezolul", un amestec ceaușist tâmpit care avea un vag gust de cafea, și în care, probabil, cicoarea, și nu numai, avea un rol de bază!
Floarea de cicoare a fost adesea considerată ca o inspirație pentru conceptul romantic de "Floare albastră".
Totodată, floarea de cicoare este un simbol al credinței, fidelitățîi în dragoste, dar și al iubirii zadarnice, în van.
În mitologia creștină, cicoarea face parte din ierburile amărui precum fierea, care simbolizează Patimile lui Hristos.
În mod cumva surprinzător, cicoarea a fost odată foarte respectată, ba chiar sacră. În vremurile preceltice, era văzută ca o întrupare a zeiței vegetației, frumoasă fiică a Pământului Mamă. Ca iubita și soție a soarelui, fiul înaltelor ceruri, zeița cicoare îl urmărea în continuu cu ochii ei albaștri, fermecători.
Pentru greci, această plantă era nimfa încântătoare Cynthia, iubita stralucitorului Phoebus (zeul soare Apollo). Nu este, așadar, de mirare, că în epoca medievală era numită "sponsa solis", adică "soția soarelui".
Fata-cicoare s-a propagat în folclorul ulterior. O legendă povestește despre un tânăr cavaler care și-a jurat dragostea față de o fată cu ochi albaștri, înainte de a se alătura cruciadei de eliberare a orașului Ierusalim. Credincioasă, ea a așteptat întoarcerea lui, stând pe marginea drumului în fiecare dimineață, privind cu ochi înlăcrimați către est. Când părinții au presat-o să ia în căsătorie un alt bărbat, le-a răspuns sfidător, "Mai curând m-aș transforma într-o floare de câmp!" Drept urmare, Dumnezeu ar fi preschimbat-o în floarea de cicoare!
De altfel, atunci când o femeie îi dăruia o floare de cicoare cavalerului ei, îi mărturisea fără cuvinte:
"Floarea de cicoare, atât de ceresc albastră,
își întoarce mereu capul către soare;
În același fel inima mea se întoarce către tine
și promite să-ți fie mereu fidelă."
În regiunile catolice se spunea că cicoarea, mireasa credincioasă a soarelui, ar fi fost transformată într-o fată blestemată, iar floarea dragostei insistente a sa într-un simbol al mândriei păcătoase!
O altă legendă creștină relatează despre o fată care scotea apă dintr-o fântână într-o zi fierbinte de vară pe când Iisus și ucenicii lui treceau pe acolo. Obosiți și însetați, oamenii sfinți i-ar fi cerut să le dea să bea. Însă fata, cu o inimă pe piatră, i-ar fi refuzat, zicându-le, "Ce, mă credeți nebună? Luați-vă singuri apă!" Din acest motiv Dumnezeu ar fi blestemat-o să fie o floare de cicoare pelaturile drumurilor până în ziua Judecății de Apoi.
În ciuda acestor excepțîi, mitul dragostei imense a nevestei soarelui pentru acesta a supraviețuit de-a lungul Evului Mediu. În astfel de vremuri, cicoarea a fost inclusă frecvent în farmece de dragoste și folosită ca oracol în chestiuni amoroase.
Fetele culegeau boboci de cicioare și îi puneau în corsete, dând glas unei incantanții precum, "O, cicoare, crescând marginile drumurilor, / Mâna mea te-a cules pentru noroc. / Te rog, trimite-mi acum omul îndrăgit, / Nu mă lăsa să-l aștept degeaba, / Nu mă lăsa să-l aștept la infinit, așa cum ți s-a întâmplat ție!" Dacă bobocul se deschidea mai târziu într-o floare, era un semn de noroc în iubire!
Femeile măritate adăugau flori de cicoare în mâncarea pregătită pentru soții lor, astfel încât aceștia să le rămână credincioși!
Se credea că magia cicorii era extrem de puternică dacă rădăcina îi era dezgropată când Luna era în zodia Leului, mai precis la ora 2 de ziua Sfinților Petru și Pavel (29 iunie). Pentru a săpa cel mai favorabil în acest scop se utilizau coarnele unui cerb sau o bucată de lemn dintr-un copac lovit de un fulger! Oricine atingea apoi o astfel de cicoare se îndrăgostea pe dată de cel/cea care o ținea în mână! Indignată de această practică păgâna, stareața Hildegard von Bingen (1098-1179) clama că, din contra, oricine atingea o astfel de plantă era condamnat să fie urât de cei din preajma sa.
Întrucât florile albe ale cicorii sunt o raritate, ele erau înzestrate cu o forță specială. Exista credința că oricine scotea din pământ o plantă de acest fel la timpul potrivit și cu o incantație potrivită, nu putea fi niciodată rănit de sabie ori săgeată, și obținea chiar și darul invizibilitatii!
Floarea Ranunculus: Simbol, legendă, superstiții
Potrivit unor superstiții, cea mai bună vreme de culegere a cicoarei era în în zorii zilei Înălțării la Ceruri a Maicii Domnului (15 august). Cu acest prilej i se spunea, cu fața îndreptată spre răsărit, cuvintele:
"Vă salut, în numele Domnului, dragi cicori, pe toate,
Vă salut pe cele dinainteamea și pe cele din spatele meu,
Opriți sângerarea și vindecați rănile,
Și țineți puterea Postului Mare la voi,
Întru Dumnezeu și Sfânta Maria."
Cicoarea are proprietăți vindecătoare în special în tratarea bolilor ficatului și vezicii biliare.
În medicina populară europeană, un ceai din rădăcina de cicoare culeasă toamna are proprietăți detoxifiante, de curățare a sângelui, și este de ajutor pentru problemele rinichilor, reumatismului, gutei.
În teoria galenică a celor patru tumori, această plantă este caracterizată de o aromă "amară, rarefiată, pământească, rece de gradul doi și uscată la gradul trei."
Potrivit medicilor galenici, stă sub semnul lui Saturn și, de aceea, este eficientă pentru curățirea excesivei, "amare, negre secreții a vezicii biliare", eliberând simultan sufletul de gânduri amare, melancolie.
Astrologul herbal britanic Nicholas Culpeper (1616-1654), în opinia căruia cicoarea aparținea lui Jupiter, scria, "ea alungă humorile colerice și flegmatice, și deschide obstrucțiile ficatului, vezicii biliare și splinei".
Chiar și în zilele noastre, fitoterapeuții recunosc cicoarea ca un agent de detoxifiere a ficatului și pancreasului.
În medicina indiana Ayurveda, cicoarea, numită "kashni", este o plantă foarte prețuită. Ceaiul din boabele măcinate ale acesteia este folosit ca tonic pentru ficat, splină și vezica biliară. Pudra obținută prin măcinarea rădăcinii ei este prescrisă pentru lipsa apetitului, deranjamente stomacale și febră. Sucul rădăcinii, împreună cu suc de morcov și țelină, se recomandă pentru afecțiuni ale ochilor.
Efectul tonic al cicorii asupra ficatului și vezicii biliare a fost confirmat științific în studii clinice.
Degețelul roșu, plantă otrăvitoare și binefăcătoare: Simbol, legendă, superstiții, medicină
Istoria cicorii
Originară din Europa, Africa de Nord și vestul Asiei, acesta plantă are o o istorie ce a început în Egiptul antic. În Roma din antichitate, din mugurii sale se făcea o mâncare numită "puntarelle". Horațiu o menționa ca făcând parte din dieta lui astfel, "Me pascunt olivae, me cichorea, me malvae" ("Cât pentru mine, măslinele, cicoarea și nalba îmi furnizează subzistența").
Cicoarea a fost descrisă pentru prima oară ca o plantă cultivată în secolul al XVII-lea. Când a fost introdusă cafeaua în Europa, olandezii au preferat să-i mărească savoarea adăugându-i cicoare.
În 1766, Frederic cel Mare a interzis importul de cafea în Prusia, determinând dezvoltarea cicorii, un înlocuitor al acesteia de către hangiul din Brunswick, Christian Gottlieb Forster.
Lordul Manboddo menționa în 1779 că cicoarea era cultivată de francezi ca o verdeață alimentară.
Cicoarea a fost adoptată ca un înlocuitor de cafea de către militarii din statele confederative în războiul civil american. A fost, de asemeni, folosită în Marea Britanie în decursul celui de-al doilea război mondial, unde "Camp Cofee", o cafea cu esență de cicoare, fusese pusă în vânzare încă din 1885.
La români a rămas celebru "nechezolul", un amestec ceaușist tâmpit care avea un vag gust de cafea, și în care, probabil, cicoarea, și nu numai, avea un rol de bază!
Simbol cicoare
Floarea de cicoare a fost adesea considerată ca o inspirație pentru conceptul romantic de "Floare albastră".
Totodată, floarea de cicoare este un simbol al credinței, fidelitățîi în dragoste, dar și al iubirii zadarnice, în van.
În mitologia creștină, cicoarea face parte din ierburile amărui precum fierea, care simbolizează Patimile lui Hristos.
Legende și superstiții despre cicoare
În mod cumva surprinzător, cicoarea a fost odată foarte respectată, ba chiar sacră. În vremurile preceltice, era văzută ca o întrupare a zeiței vegetației, frumoasă fiică a Pământului Mamă. Ca iubita și soție a soarelui, fiul înaltelor ceruri, zeița cicoare îl urmărea în continuu cu ochii ei albaștri, fermecători.
Pentru greci, această plantă era nimfa încântătoare Cynthia, iubita stralucitorului Phoebus (zeul soare Apollo). Nu este, așadar, de mirare, că în epoca medievală era numită "sponsa solis", adică "soția soarelui".
Fata-cicoare s-a propagat în folclorul ulterior. O legendă povestește despre un tânăr cavaler care și-a jurat dragostea față de o fată cu ochi albaștri, înainte de a se alătura cruciadei de eliberare a orașului Ierusalim. Credincioasă, ea a așteptat întoarcerea lui, stând pe marginea drumului în fiecare dimineață, privind cu ochi înlăcrimați către est. Când părinții au presat-o să ia în căsătorie un alt bărbat, le-a răspuns sfidător, "Mai curând m-aș transforma într-o floare de câmp!" Drept urmare, Dumnezeu ar fi preschimbat-o în floarea de cicoare!
De altfel, atunci când o femeie îi dăruia o floare de cicoare cavalerului ei, îi mărturisea fără cuvinte:
"Floarea de cicoare, atât de ceresc albastră,
își întoarce mereu capul către soare;
În același fel inima mea se întoarce către tine
și promite să-ți fie mereu fidelă."
În regiunile catolice se spunea că cicoarea, mireasa credincioasă a soarelui, ar fi fost transformată într-o fată blestemată, iar floarea dragostei insistente a sa într-un simbol al mândriei păcătoase!
O altă legendă creștină relatează despre o fată care scotea apă dintr-o fântână într-o zi fierbinte de vară pe când Iisus și ucenicii lui treceau pe acolo. Obosiți și însetați, oamenii sfinți i-ar fi cerut să le dea să bea. Însă fata, cu o inimă pe piatră, i-ar fi refuzat, zicându-le, "Ce, mă credeți nebună? Luați-vă singuri apă!" Din acest motiv Dumnezeu ar fi blestemat-o să fie o floare de cicoare pelaturile drumurilor până în ziua Judecății de Apoi.
În ciuda acestor excepțîi, mitul dragostei imense a nevestei soarelui pentru acesta a supraviețuit de-a lungul Evului Mediu. În astfel de vremuri, cicoarea a fost inclusă frecvent în farmece de dragoste și folosită ca oracol în chestiuni amoroase.
Fetele culegeau boboci de cicioare și îi puneau în corsete, dând glas unei incantanții precum, "O, cicoare, crescând marginile drumurilor, / Mâna mea te-a cules pentru noroc. / Te rog, trimite-mi acum omul îndrăgit, / Nu mă lăsa să-l aștept degeaba, / Nu mă lăsa să-l aștept la infinit, așa cum ți s-a întâmplat ție!" Dacă bobocul se deschidea mai târziu într-o floare, era un semn de noroc în iubire!
Femeile măritate adăugau flori de cicoare în mâncarea pregătită pentru soții lor, astfel încât aceștia să le rămână credincioși!
Se credea că magia cicorii era extrem de puternică dacă rădăcina îi era dezgropată când Luna era în zodia Leului, mai precis la ora 2 de ziua Sfinților Petru și Pavel (29 iunie). Pentru a săpa cel mai favorabil în acest scop se utilizau coarnele unui cerb sau o bucată de lemn dintr-un copac lovit de un fulger! Oricine atingea apoi o astfel de cicoare se îndrăgostea pe dată de cel/cea care o ținea în mână! Indignată de această practică păgâna, stareața Hildegard von Bingen (1098-1179) clama că, din contra, oricine atingea o astfel de plantă era condamnat să fie urât de cei din preajma sa.
Întrucât florile albe ale cicorii sunt o raritate, ele erau înzestrate cu o forță specială. Exista credința că oricine scotea din pământ o plantă de acest fel la timpul potrivit și cu o incantație potrivită, nu putea fi niciodată rănit de sabie ori săgeată, și obținea chiar și darul invizibilitatii!
Floarea Ranunculus: Simbol, legendă, superstiții
Potrivit unor superstiții, cea mai bună vreme de culegere a cicoarei era în în zorii zilei Înălțării la Ceruri a Maicii Domnului (15 august). Cu acest prilej i se spunea, cu fața îndreptată spre răsărit, cuvintele:
"Vă salut, în numele Domnului, dragi cicori, pe toate,
Vă salut pe cele dinainteamea și pe cele din spatele meu,
Opriți sângerarea și vindecați rănile,
Și țineți puterea Postului Mare la voi,
Întru Dumnezeu și Sfânta Maria."
Proprietățile vindecătoare ale cicorii
Cicoarea are proprietăți vindecătoare în special în tratarea bolilor ficatului și vezicii biliare.
În medicina populară europeană, un ceai din rădăcina de cicoare culeasă toamna are proprietăți detoxifiante, de curățare a sângelui, și este de ajutor pentru problemele rinichilor, reumatismului, gutei.
În teoria galenică a celor patru tumori, această plantă este caracterizată de o aromă "amară, rarefiată, pământească, rece de gradul doi și uscată la gradul trei."
Potrivit medicilor galenici, stă sub semnul lui Saturn și, de aceea, este eficientă pentru curățirea excesivei, "amare, negre secreții a vezicii biliare", eliberând simultan sufletul de gânduri amare, melancolie.
Astrologul herbal britanic Nicholas Culpeper (1616-1654), în opinia căruia cicoarea aparținea lui Jupiter, scria, "ea alungă humorile colerice și flegmatice, și deschide obstrucțiile ficatului, vezicii biliare și splinei".
Chiar și în zilele noastre, fitoterapeuții recunosc cicoarea ca un agent de detoxifiere a ficatului și pancreasului.
În medicina indiana Ayurveda, cicoarea, numită "kashni", este o plantă foarte prețuită. Ceaiul din boabele măcinate ale acesteia este folosit ca tonic pentru ficat, splină și vezica biliară. Pudra obținută prin măcinarea rădăcinii ei este prescrisă pentru lipsa apetitului, deranjamente stomacale și febră. Sucul rădăcinii, împreună cu suc de morcov și țelină, se recomandă pentru afecțiuni ale ochilor.
Efectul tonic al cicorii asupra ficatului și vezicii biliare a fost confirmat științific în studii clinice.
Degețelul roșu, plantă otrăvitoare și binefăcătoare: Simbol, legendă, superstiții, medicină
Cicoarea în simboluri, legende, superstiții și medicina populară
Reviewed by Diana Popescu
on
iulie 14, 2020
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu