17 august: Ziua aprecierii pisicii negre
Da, înfățișarea sa misterioasă și farmecul ei ieșit din comun sunt trăsături ce merită să fie apreciate, în ciuda superstițiilor răuvoitoare care o asociază su Satana și vrăjitoarele. Tocmai de aceea, pe 17 august, ar trebui să trecem peste astfel de credințe nedovedite de nimic, și să-i dăruim pisicii negre iubirea pe care o merită la fel de mult, ori poate într-o mai mare măsură, felinelor noastre domestice!
Se știe că în Egiptul antic pisicile era extrem de respectacte, ba chiar venerate, inclusiv datorită meșteșugului lor de a-i scăpa de oameni de șoareci, șobolani. În acea vreme, pisicile era împodobite cu bijuterii prețioase și li se îngăduia chiar și să mănânce din farfuriile stăpânilor lor! Zeița războiului era o "pisică" numită Bastet!
Apoi, pisicile, mai ales cele negre, au început să fie considerate nefaste, de rău augur. Deși în mitologia celtică exista credința că zânele, făpturile magice puteau lua forma unor pisici negre, în creștinism au început să fie considerate că întrupări ale vrăjitoarelor și dracilor. În Evul Mediu, oamenii care dețineau astfel de animale erau pedepsiți sever, și se ajungea chiar și ca astfel de animăluțe să fie omorâte de Inchiziție!
Superstiții despre pisica neagră
Chiar și în zilele noastre, unii înși sunt încredințați că vor fi urmăriți de ghinion dacă o pisică neagră le taie calea. Ei bine, din acest motiv a fost creată Ziua aprecierii pisicii negre, pentru a ne scutura cu toții de prejudecăți, credințe în privința rolului ei malefic!
Oricum, celebrarea din 17 august nu trebuie să fie confundată cu cea din 27 octombrie, dedicată, pur și simplu, pisicii negre!
16 august: Ziua Rollercoaster / Montagne Russe

Reviewed by Diana Popescu
on
august 16, 2020
Rating:
Niciun comentariu: