29 august: Ziua internațională împotriva testelor nucleare
Mda, tot felul de tirani, dictatori, scelerați, lideri autointitulaițai lumii democratice se îmbățoșează cu puterea nuclera a țărilor lor, vor să intre astfel în istoria oamenirii, chiar dacă aceasta nu va mai putea fi consemnată de nici o ființă umană după un dezastru global provocat de bombele atomice! Marcată anual pe 29 august, Ziua internațională împotriva testelor nucleare a fost proclamată în data de 2 decembrie 2009 a Adunării Generale a ONU, prin rezoluția 64/35, adoptată unanim.
Rezoluția apelează mai ales la creșterea conștientizării "despre efectele exploziilor de testare a armelor nucleare sau a o oricăror altor explozii atomice, și necesitatea de încetare a lor, ca unul dintre mijloacele de împlinire a obiectivului de accedere la o lume liberă, eliberate de arme nucleare".
Rezoluția a fost inițiată de Kazahstan împreună cu mai mulți sponsori și cosponsori, pentru a comemora închiderea sitului de teste nucleare de la Semipalatinsk din această țară, în ziua de 29 august 1991.
Uniunea Sovietică a detonat sute de dispozitive nucleare, vreme de peste 40 de ani pe poligonul de testări din Semipalatinsk. Ca urmare a norilor sub formă de ciupercă și a exploziilor subterane, au fost provocate afecțiuni majore ale sănătății populației din împrejurimi, mai ales în orașul Semipalatinsk. NIvelurile radiației de aici sunt încă la peste 10 ori mai mari decât cele normale în sol și în ape și, din această cauză, s-a născut numeroși copii cu malformații în decursul testărilor și după acestea.
Numărul de cazuri cu cancer de aici a fost atât de înalt încât, potrivit unui raport din 2006, mai mult din jumătatea locuitorilor nu apucau să depășească vârsta de 60 de ani! Desigur, Rusia a moștenit peste 80% din armele nucleare ale URSS si a continuat sa le dezvolte si înmulțească!
28 august: Ziua papionului

Reviewed by Diana Popescu
on
august 28, 2020
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu