Aducerea ploii pe pământ - Poveste cu tâlc
Aducerea ploii pe pământ este o poveste semnificativă, cu tâlc, despre credința autentică, adevărata conexiune cu Dumnezeu...
Într-un sat, după patru ani de secetă, preotul de acolo a adunat toți oamenii pentru a face un pelerinaj împreună cu ei spre un munte, unde să-și unească glasurile într-o rugăciune prin care să-i ceară Domnului ploaie.
În mijlocul grupului de săteni, parohul a remarcat un băiețaș înfofolit cu haine groase și acoperit cu o pelerină de ploaie.
"Nu ești în toate mințile?", l-a întrebat preotul. "În aceste locuri nu a căzut nici o picătură din ceruri de patru ani și, astfel îmbrăcat, vei muri din pricina căldurii când vom urca muntele!"
"Sunt răcit, părinte. Iar, după ce ne vom ruga lui Dumnezeu pentru ploaie, îți dai seama cum va fi când vom coborî înapoi? Potopul picat din cer va fi atât de mare încât ar fi mai bine să fim pregătiți pentru el!"
Chiar în acea clipă, s-a auzit o bubuitură asurzitoare din ceruri și au început să pice primii stropi de ploaie. Credința autentică unui simplu băiat a fost îndeajuns ca să creeze un miracol pentru împlinirea căruia fuseseră chemați să se roage mii de oameni!
Ia mereu o umbrelă cu tine - O poveste despre credinţă

Reviewed by Diana Popescu
on
august 05, 2020
Rating:
Niciun comentariu: