Evenimente astrologice în horoscopul septembrie 2020
Evenimentele astrologice cele mai importante în horoscopul din luna septembrie 2020 sunt tranzitul lui Mercur în Balanță și, apoi, în Scorpion, cel al lui Venus în Leu, al Soarelui în Balanță, aspectul retrograd preluat de Marte și cel direct asumat de Jupiter și Saturn, Luna plină din Pești și Luna nouă din Fecioară.
Fecioara are posibilitatea să-și pună în valoare atuurile personale și să-și amelioreze comunicarea cu cei din imediata sa apropiere, are perspective promițătoare în activitatea financiară, umbrite câteodată de dificultăți în parteneriatele de afaceri, și scapă treptat de tendința de a-și ascunde viața amoroasă sub vălul unor taine nu tocmai justificate.
Nativii din Balanță își măresc considerabil impactul asupra lumii lor înconjurătoare, se bucură de ajustarea relațiilor de prietenie, asociate cu oportunități și în dragoste, pot avea unele probleme în sfera socială, dar reușesc să pună capăt unei crize în familie.
Dacă ești născut în zodia Scorpionului, ai prilejul să intri în contact strâns cu universul tău lăuntric, subconștient, te integrezi armonios printre oameni din diverse medii sociale, te concentrezi cu consecvență pe viața sentimentală, și ai beneficii din colaborările din muncă atâta vreme cât îți ții sub control o agresivitate impulsivă.
În horoscopul Săgetătorului se anticipează fortificarea amicițiilor mai vechi și închegarea altora, cu bătaie lungă în viitor, ocazia de călători, și optimizarea iubirii grație unor împrejurări inedite, ieșite din comun, dar și prin zăgăzuirea unei abordări prea directe, dominatoare a partenerului de cuplu, precum și șansa de a ieși dintr-o conjunctură financiară nefavorabilă.
Pentru Capricorn se anunță relansarea unor legături de prietenie stagnante în ultimul timp, debarasarea de ostacole în afirmarea personalității sale autentice, focalizarea spre țeluri ambițioase inclusiv din punct de vedere profesional, și o viață amoroasă fierbinte, stând sub semnul unei senzualități năvalnice.
Vărsătorul își întețește interacțiunea cu oameni de peste hotare sau din sfera profesională, poate avea beneficii corelate cu străinătatea, își întărește parteneriatele, chiar și în dragoste, scapă de balastul unor simțăminte neconștientizate, dar poate avea confruntări, dispute, în cercul său social.
Nativii din Pești pun baze solide unor demersuri viitoare, au capacitatea să izgonească norii certurilor, neînțelegerilor, din relațiile cu unii prieteni, pot primi vești bune dintr-o altă țară, își stabilizează atât viața sentimentală cât și cea profesională, dar pot fi afectați de un climat neauspicios în activitățile financiare.
Cei născuți în zodia Berbecului au avantaje notabile furnizate de efluviile lor creative și din relații de asociere din toate planurile existenței, par să își crească mai greu influența în zona socială, însă au la îndemână o grămadă de oportunități în dragoste.
Horoscopul Taurului lasă să se întrevadă armonizarea relaționării cu familia și partenerii apropiați, eliminarea unor piedici ținând de o întreprindere în străinătate, o viață amoroasă centrată pe valori consacrate, chiar conservatoare, și o bătălie neproductivă între latura conștientă și cea subconștientă a sinelui.
În cazul Gemenilor, se anunță o creativitate impetuoasă, ocazia de a se relaxa, distra mai des decât de obicei, o conectare fericită cu oamenii din sfera socială, apariția unor contradicții în schimbul de mesaje cu unii amici, și o activitate în muncă prielnică cooperărilor.
Racul se concentrează pe cămin, familie, are putința de a scoate din impas unele parteneriate importante pentru el, își prețuiește într-un grad sporit persoana iubită, mai ales că are parte de o comunicare deosebit de deschisă cu aceasta, dar se poate angaja, uneori, în dueluri încrâncenate, de rău augur, la serviciu.
Leul pare să simtă ca un rege în "jungla" socială, pe arena publică, dar se comportă ca un mielușel în interacțiunea cu familia, își întărește încrederea în punctele sale forte, își dă frâu liber spontaneității în dragoste, și poate fi îngrădit în materializarea unor năzuințe, în special corelate cu un demers de pe alte meridiane ale pământului.
În curând, pe diane.ro, horoscopul în detaliu pentru fiecare zodie în parte în luna septembrie 2020!
- 1 septembrie 2020: Mercur (în Fecioară) în trigon cu Pluton (în Capricorn)
- 2 septembrie 2020: Opoziție între Venus (în Rac) și Saturn (în Capricorn)
- 2 septembrie 2020: Luna plină în Pești
- 2 septembrie 2020: Trigon al Soarelui (în Fecioară) cu Uranus (în Taur)
- 3 septembrie 2020: Mercur (în Fecioară) în trigon cu Saturn (în Capricorn)
- 4 septembrie 2020: Cuadrat al lui Venus (în Rac) cu Marte (în Berbec)
- 4 septembrie 2020: Sextil între Mercur (în Fecioară) și Venus (în Rac)
- 5 septembrie 2020: Mercur pătrunde în sectorul astrologic al Balanței
- 6 septembrie 2020: Venus intră în Leu
- 9 septembrie 2020: Trigon al Soarelui (în Fecioară) cu Jupiter (în Capricorn)
- 9 septembrie 2020: Marte devine retrograd în Berbec
- 11 septembrie 2020: Soarele (în Fecioară) în opoziție cu Neptun (în Pești)
- 13 septembrie 2020: Jupiter își reia turnura directă în Capricorn
- 14 septembrie 2020: Trigon între Soare (în Fecioară) și Pluton (în Capricorn)
- 15 septembrie: Cuadrat al lui Venus (în Leu) cu Uranus (în Capricorn)
- 17 septembrie 2020: Mercur (în Balanță) în cuadrat cu Jupiter (în Capricorn)
- 17 septembrie 2020: Luna nouă în Fecioară
- 17 septembrie 2020: Cuadrat între Soare (în Fecioară) și Saturn (în Capricorn)
- 21 septembrie 2020: Mercur (în Balanță) în cuadrat cu Pluton (în Capricorn)
- 21 septembrie 2020: Soarele își începe tranzitul în Balanță
- 23 septembrie 2020: Cuadrat al lui Mercur (În balanță) cu Saturn (în Capricorn)
- 24 septembrie 2020: Opoziție între Mercur (în Balanță) și Marte (în Berbec)
- 27 septembrie 2020: Debutul tranzitului lui Mercur în Scorpion
- 29 septembrie 2020: Trigon între Venus (în Leu) și Marte (în Berbec)
- 29 septembrie 2020: Marte (în Berbec) în cuadrat cu Saturn (în Capricorn)
- 29 septembrie 2020: Saturn iese din aspectul retrograd din Capricorn
Horoscop august 2020: Toate zodiile
Horoscop pe scurt pentru pentru fiecare zodie în septembrie 2020

Reviewed by Diana Popescu
on
august 11, 2020
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu