Horoscop Vărsător septembrie 2020
În horoscopul Vărsătorului din luna septembrie 2020 prevalează năzuințe ardente, uneori aproape intangibile, avantaje corelate cu străinătatea, focalizarea pe legături de asociere, dezideratul ajustării relaționării sociale, atenția intensă acordată universului lăuntric, o viață sentimentală echilibrată și una profesională insistând pe creșterea randamentului.
Tinzi să dai întâietate credințelor, filosofiei tale de viață. Sastisit de treburile cotidiene, mintea ți se îndreaptă spre viziuni și idealuri înalte. Nu-i nimic rău în asta, atâta timp cât nu treci cu vederea niște îndatoriri sau întâlniri importante.
Ești interesat și ai prilejul să te dedici studiului unui domeniu care-ți este pe plac, să ai oportunități asociate cu învățământul liceal sau universitar.
Totodată, ai posibilitatea să intri adeseori în contact, online sau offline, cu persoane apropiate de pe alte meridiane ale globului. Nu este exclus să vizitezi o țară străină.
Parteneriatele personale, profesionale ori de afaceri mai vechi sau pe cale să se formeze reprezintă o prioritate în această lună, mai ales că îți permit obținerea unor beneficii însemnate. Tocmai de aceea, ești dornic să ți le îmbunătățești, apelând, dacă este cazul, și la compromisuri.
Din nefericire, comunicarea din plan social îți întâmpină niște dificultăți. Se impune să-ți stăpânești pornirea de a-ți impune cu orice preț, cu prea mare insistență, ba chiar cu agresivitate, opiniile și interesele. Mai curând, străduiește-te să ți le promovezi folosind arta fină a diplomației.
Sub vibrațiile Lunii noi din Fecioară, pe 17 septembrie 2020 ești străbătut de o revoltă acerbă față orice ori oricine te deranjează, te contrazice. Plin de țâfnă, ești gata să reacționezi exagerat, să-ți ieși din țâțâni chiar și din pricina unor lucruri mărunte, nesemnificative, dar care ți se par că sunt atacuri directe la persoana ta. Fii calm/ă dragul meu/draga mea!
În a doua decadă a lui septembrie ai acces neîngrădit de aproape nimic la zona ta subconștientă, ceea ce-ți înlesnește armonizarea sa cu cea conștientă, debarasarea de impulsuri păguboase, ce-ți sabotează personalitatea, comportamentul.
Cu toate astea, în ultimele zile din lună poți să te confrunți iarăși cu demoni ai celor mai întunecate cotloane ale lumii tale interioare, și să îi exorcizezi o dată pentru totdeauna.
În eventualitatea că ești încă singur, năzuința de a te implica într-o legătură amoroasă, cu bătaie lungă în viitor, îți poate fi împlinită mai lesne decât altădată. Îți poți uni destinul cu cel al unei persoane de o frumusețe rară, apreciată în sfera socială, capabilă să se dedice din tot sufletul unei astfel de relații. O poți cunoaște prin intermediul unei cunoștiințe comune, a cuiva apropiat amândorura.
Dacă ești parte a unui cuplu, te înțelegi din ce în ce mai bine cu partenerul tău, mai ales că împărtășirea voastră afectivă este fortificată și de una mentală, intelectuală.
În data de 2 septembrie 2020, Luna plină din Pești te aduce în preajma unei dileme privind repartizarea veniturilor tale. Pari să ai o mulțime de planuri de investiții sau de achiziționare a unor bunuri de folosință îndelungată. Finanțele nu-ți sunt îndeajuns pentru toate, așa că este necesar să ți le prioritizezi, să faci diferența dintre ceea ce vrei și ceea ce-ți trebuie cu adevărat.
Către finalul lunii, ai de transmis și primit numeroase mesaje în regiunea profesională. Colaborezi fructuos cu superiorii, dar responsabilitățile jobului îți solicită mai multă eficiență sau perfecționarea abilităților tale. O veste surprinzătoare îți poate zdruncina orientarea din carieră.
Horoscop Vărsător august 2020
Horoscop Vărsător septembrie 2020: Previziuni astrologice generale

Horoscop Vărsător septembrie 2020: Dragoste și cuplu
În eventualitatea că ești încă singur, năzuința de a te implica într-o legătură amoroasă, cu bătaie lungă în viitor, îți poate fi împlinită mai lesne decât altădată. Îți poți uni destinul cu cel al unei persoane de o frumusețe rară, apreciată în sfera socială, capabilă să se dedice din tot sufletul unei astfel de relații. O poți cunoaște prin intermediul unei cunoștiințe comune, a cuiva apropiat amândorura.
Dacă ești parte a unui cuplu, te înțelegi din ce în ce mai bine cu partenerul tău, mai ales că împărtășirea voastră afectivă este fortificată și de una mentală, intelectuală.
Horoscop Vărsător septembrie 2020: Muncă și bani
În data de 2 septembrie 2020, Luna plină din Pești te aduce în preajma unei dileme privind repartizarea veniturilor tale. Pari să ai o mulțime de planuri de investiții sau de achiziționare a unor bunuri de folosință îndelungată. Finanțele nu-ți sunt îndeajuns pentru toate, așa că este necesar să ți le prioritizezi, să faci diferența dintre ceea ce vrei și ceea ce-ți trebuie cu adevărat.
Către finalul lunii, ai de transmis și primit numeroase mesaje în regiunea profesională. Colaborezi fructuos cu superiorii, dar responsabilitățile jobului îți solicită mai multă eficiență sau perfecționarea abilităților tale. O veste surprinzătoare îți poate zdruncina orientarea din carieră.
Horoscop Vărsător august 2020
Horoscop Vărsător septembrie 2020
Reviewed by Diana Popescu
on
august 23, 2020
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu