Parabola lui Hercule la încrucișare de drumuri
"Hercule la încrucișare de drumuri", cunoscută și ca "Alegerea lui Hercule" sau "Judecata lui Hercule", este o parabolă grecească antică atribuită lui Prodicus din Ceos, un filosof din secolul al V-lea, și cunoscută grație lui Xenofon, care a menționat-o în opera sa Memorabilia 2.1.21-34. Ea relatează despre cum tânărului Hercule i se oferă să aleagă între Viciu și Virtute.
Pe când călătorea, Hercule a ajuns, la un moment dat, la o răscruce de drumuri unde a dat cu ochii, în dreapta, de zeița Virtuții, iar în stânga, de cea a Viciului.
Kakia, zeița Viciului, i-a spus că numele ei este Fericire. I-a promis lui Hercule o viață plină de plăceri, de-a lungul căreia nu trebuia să muncească nici o zi, putea să mănânce tot ce-și poftea și să se culce cu câte femei voia.
Arete, zeița Virtuții, i-a zis lui Hercule că dacă hotărăște să o urmeze pe ea, viața lui va fi marcată de provocări extraordinare, va fi mereu pus în față unor adversități și dureri, va trebui să facă eforturi ieșite din comun dar, în final, va fi străbătut de o adevărată fericire, se va bucura de o autentică înțelepciune și va ajunge la măreție.
Hercule a ales calea Virtuții și s-a remarcat ca un erou al umanității.
Epictet consemna: "Ce credeți că ar fi devenit Hercule dacă nu ar fi fost nici leul, nici hidra, nici căpriorul, nici mistrețul, și nici criminali sălbatici de care să fie scăpată lumea? Ce ar fi făcut el în absența unor astfel de provocări? Evident, s-ar fi întors pe partea cealaltă în pat și și-ar fi reluat somnul. Așadar, sforăind intreaga sa viață, în lux și confort, nu s-ar fi dezvoltat niciodată în atotputernicul Hercule. Și chiar dacă ar fi făcut-o, la ce bun i-ar fi fost? Care ar fi fost utilizarea acelor brațe, acelui fizic, și acelui suflet nobil, fără crizele sau împrejurările care să-l pună în acțiune?"
Parabola prințului cocoș
Motivul parabolei lui Hercule la încrucișare de drumuri a apărut și în alte lucrări ale scriitorilor greci și romani. Aristofan a folosit-o într-o modalitate umoristică în comedia sa "Păsările", unde Hercule era pus să aleagă între un regat și o mâncare foarte gustoasă, fiind cât pe ce să o prefere pe a doua.
În Renaștere, această povestire despre Hercule a devenit iarăși populară și a rămas așa în cultura barocă și neoclasică. A ajuns parte a motivului mai larg al psychomachia, adică a bătăliei spiritelor sau a războiului sufletelor. Petrarca l-a întrebuințat în "De vita solitaria" (1346) și l-a înscris în curentul principal al umanismului renascentist ca un model de alegere între o viață contemplativă și una activă.
La patru decenii după adaptarea lui Petrarca, Coluccio Salutati a reintrodus morala originară a selecției între Virtusa și Voluptis, adoptând termenii latinești ai lui Cicero.
Exemple vestite din arta vizuală pe această tema includ gravura lui Albrecht Durer "Hercule la răscruce de drumuri" (1498), "Alegoria virtuții și viciului" (1565) a lui Paolo Veronese, "Alegerea lui Hercule" a lui Annibale Carracci (ilustrată în acest articol), "Hercule între Virtute și Viciu" a lui Gerard Lairesse, și pictura murală "Hercule între Virtute și Viciu" a lui Mariano Salvador Maella din palatul regal din Madrid.
Parabola apare și în compoziții muzicale precum "Laßt uns sorgen, laßt uns wachen" de Johann Sebastian Bach și "Alegerea lui Hercule" de George Friderich Handel.
Nietzsche: Dumnezeu a murit | Parabola nebunului
Pe când călătorea, Hercule a ajuns, la un moment dat, la o răscruce de drumuri unde a dat cu ochii, în dreapta, de zeița Virtuții, iar în stânga, de cea a Viciului.
Kakia, zeița Viciului, i-a spus că numele ei este Fericire. I-a promis lui Hercule o viață plină de plăceri, de-a lungul căreia nu trebuia să muncească nici o zi, putea să mănânce tot ce-și poftea și să se culce cu câte femei voia.
Arete, zeița Virtuții, i-a zis lui Hercule că dacă hotărăște să o urmeze pe ea, viața lui va fi marcată de provocări extraordinare, va fi mereu pus în față unor adversități și dureri, va trebui să facă eforturi ieșite din comun dar, în final, va fi străbătut de o adevărată fericire, se va bucura de o autentică înțelepciune și va ajunge la măreție.
Hercule a ales calea Virtuții și s-a remarcat ca un erou al umanității.
Epictet consemna: "Ce credeți că ar fi devenit Hercule dacă nu ar fi fost nici leul, nici hidra, nici căpriorul, nici mistrețul, și nici criminali sălbatici de care să fie scăpată lumea? Ce ar fi făcut el în absența unor astfel de provocări? Evident, s-ar fi întors pe partea cealaltă în pat și și-ar fi reluat somnul. Așadar, sforăind intreaga sa viață, în lux și confort, nu s-ar fi dezvoltat niciodată în atotputernicul Hercule. Și chiar dacă ar fi făcut-o, la ce bun i-ar fi fost? Care ar fi fost utilizarea acelor brațe, acelui fizic, și acelui suflet nobil, fără crizele sau împrejurările care să-l pună în acțiune?"
Parabola prințului cocoș
Motivul parabolei lui Hercule la încrucișare de drumuri a apărut și în alte lucrări ale scriitorilor greci și romani. Aristofan a folosit-o într-o modalitate umoristică în comedia sa "Păsările", unde Hercule era pus să aleagă între un regat și o mâncare foarte gustoasă, fiind cât pe ce să o prefere pe a doua.
În Renaștere, această povestire despre Hercule a devenit iarăși populară și a rămas așa în cultura barocă și neoclasică. A ajuns parte a motivului mai larg al psychomachia, adică a bătăliei spiritelor sau a războiului sufletelor. Petrarca l-a întrebuințat în "De vita solitaria" (1346) și l-a înscris în curentul principal al umanismului renascentist ca un model de alegere între o viață contemplativă și una activă.
La patru decenii după adaptarea lui Petrarca, Coluccio Salutati a reintrodus morala originară a selecției între Virtusa și Voluptis, adoptând termenii latinești ai lui Cicero.
Exemple vestite din arta vizuală pe această tema includ gravura lui Albrecht Durer "Hercule la răscruce de drumuri" (1498), "Alegoria virtuții și viciului" (1565) a lui Paolo Veronese, "Alegerea lui Hercule" a lui Annibale Carracci (ilustrată în acest articol), "Hercule între Virtute și Viciu" a lui Gerard Lairesse, și pictura murală "Hercule între Virtute și Viciu" a lui Mariano Salvador Maella din palatul regal din Madrid.
Parabola apare și în compoziții muzicale precum "Laßt uns sorgen, laßt uns wachen" de Johann Sebastian Bach și "Alegerea lui Hercule" de George Friderich Handel.
Nietzsche: Dumnezeu a murit | Parabola nebunului
Parabola lui Hercule la încrucișare de drumuri
Reviewed by Diana Popescu
on
august 15, 2020
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu