16 septembrie: Ziua Internațională pentru Prezervarea Stratului de Ozon

16 septembrie a fost desemnată de Adunarea Generală a ONU ca Ziua Internațională pentru Prezervarea Stratului de Ozon pe 19 decembrie 2000, ca o comemorare a datei de 16 septembrie 1987, când națiunile lumii au semnat Protocolul de la Montreal despre Substanțele care Distrug Stratul de Ozon.

Închiderea găurii din stratul de ozon a fost abservata la 30 de ani după acordul față de acest protocol.

Stratul de ozon, un scut stratosferic format din gaz, protejează pământul de efectele dăunătoare ale razelor solare, ajutând în acest fel menținerea vieții pe pământ.

Oprirea treptată, controlată a utilizării substanțelor care diminuează ozonul și reducerile acestora nu numai că au sprijinit protejarea stratului de ozon pentru generația aceasta și cele viitoare, dar au contribuit, de asemeni, semnificativ, la eforturile globale de oprire a schimbării climatice, au protejat sănătatea umană și ecosistemele prin limitarea radiațiilor ultraviolete.                   
16 septembrie: Ziua Internațională pentru Prezervarea Stratului de Ozon

La sfârșitul anilor 1970, când oamenii de știință au descoperit că umanitatea a creat o gaură în scutul de ozon, a fost trasă alarma! Gaura, generată de gaze distrugătoare ale ozonului (ODS) utilizate în aerosoli și instalații de răcire, precum frigiderele și aparatele de aer condiționat, amenința să mărească numărul cazurilor de cancer de piele și cataracte, să aducă stricăciuni imense plantelor, culturilor agricole, și ecosistemelor.

Răspunsul global a fost decisiv! În 1985, guvernele lumii au adoptat Convenția de la Viena pentru prezervarea stratului de ozon. Grație protocolului de la Montreal, guvernele, oamenii de știință și industriile au lucrat împreună pentru a elimina 99% din toate substanțele atacând ozonul.

Drept urmare, stratul de ozon se îmbunătățește și se așteaptă să revină la valorile dinainte de anii 1980 până spre mijlocul acestui secol. Ca sprijin al Protocolului, Amendamentul Kigali, care a intrat în vigoare în 2019, va contribui la reducerea hidrofluorocarbonului (HFC), gazelor de seră având un potențial puternic de afectare climatului și dăunarii mediului înconjurător.

Ziua Internațională pentru Prezervarea Stratului de Ozon sau Ziua Mondială a Ozonului de pe 16 septembrie celebrează aceste realizări. Ea demonstrează că deciziile și acțiunile colective, ghidate de știință, sunt singura cale de rezolvare a crizelor globale majore.

În 2020, an marcat de pandemia COVID-19, care a necesitat eforturi formidabile sociale și economice, tratatele "ozonului" semnalează că lucrul împreună în armonie și pentru binele colectiv este mai important ca niciodată!

15 septembrie: Ziua Internațională a Democrației
16 septembrie: Ziua Internațională pentru Prezervarea Stratului de Ozon 16 septembrie: Ziua Internațională pentru Prezervarea Stratului de Ozon Reviewed by Diana Popescu on septembrie 15, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.