25 septembrie: Ziua Mondială a Visului

 Ziua Mondială a Visului, marcată an de an pe 25 septembrie, nu are de a face cu ce ni se petrece în somn, cu trăirile noastre onirice, ci este asociată cu năzuințele, aspirațiile, idealurile fiecăruia dintre noi.


"Toate visele noastre pot deveni realitate dacă avem curajul de a le urma."

Walt Disney


Această zi încurajează fiecare om, familie, comunitate din toată lumea să își materializeze visele.   


25 septembrie: Ziua Mondială a Visului


Multe realizări excepționale ale omenirii au început cu un vis. În acest fel s-au ivit numeroase invenții cruciale, au fost create cântece și cărți memorabile, au fost atinse țeluri extrem de înalte.


Ziua Mondială a Visului este una dedicată inspirației, reflecției și celebrării. O putem onora în mai multe modalități. Astfel, avem ocazia să ne împărtășim visele sau viziunea despre o schimbare pozitivă din societate, despre optimizarea vieții noastre.


Dacă visezi să lucrezi într-o anumită profesie, azi ești îndrumat să faci primul pas pentru că acest lucru să se întâmple. Poate aspiri, de exemplu, să scrii, într-o bună zi, o carte. În acest caz, ești îmboldit astăzi să-i pui pe hârtie primul capitol!


"Nu este niciodată prea târziu pentru a-ți fixa un alt obiectiv sau a avea un nou vis."

C. S. Lewis


Acest eveniment a fost inițiat în 2012 de cineva de la Universitatea Columbia, ca o cale de a ne ajuta pe toți să ne vedem visele cu ochii, să facem din lumea asta un loc mai bun. Este vorba despre Ozioma Egwuonwu, educator și strateg transformațional de la această universitate.


"Fiecare vis începe cu un visător. Adu-ți aminte, întotdeauna, că ai înlăuntru puterea, răbdarea și pasiunea de a ajunge până la stele pentru a transforma lumea."

Harriet Tubman


24 septembrie 2020: Ziua Maritimă Mondială

25 septembrie: Ziua Mondială a Visului 25 septembrie: Ziua Mondială a Visului Reviewed by Diana Popescu on septembrie 24, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.