30 septembrie: Ziua Internațională a Traducerilor

 Ziua Internațională a Traducerilor, celebrată anual pe 30 septembrie, nu are de a face cu vreo "traducere" caragialana ("Mița: Nae mă traduce!"), ci este asociată cu Sfântul Jerome, sfântul patron al translatorilor, cunoscut pentru strădania sa de a traduce Biblia din limba greacă în cea latină.


Acest eveniment a fost promovat de Federația Internațională a Traducătorilor încă din 1953. În fiecare an, începând cu 2005, ONU își invită intreagă sa echipă, personalul din cadrul misiunilor permanente acreditate la ONU și studenți din universități partenere să ia parte la Concursul ONU Sfântul Jerome de Traducere, o competiție ce premiază cele mai bune traduceri în arabă, chineză, engleză, franceză, rusă, spaniolă și germană, în scopul de a celebra multilingvismul și a accentua importanța rolului translatorilor și a altor profesioniști lingviști într-o diplomație multilaterală.        

                   

30 septembrie: Ziua Internațională a Traducerilor


În 2017, la cea de-a șaptesprezecea Sesiune a Adunării Generale a ONU a fost adoptată unanim Rezoluția A/RES/71/288, care recunoaștea potențialul traducerilor profesionale în conectarea națiunilor, menținerea păcii, înțelegerea dintre popoare. În aceeași rezoluție, s-a proclamat 30 septembrie ca Ziua Internațională a Traducerilor.


Un factor esențial în comunicarea armonioasă dintre oameni, multilingvismul este, de asemeni, considerat de ONU ca o valoare de bază a acestei organizații. 


29 septembrie: Ziua Mondială a Inimii

30 septembrie: Ziua Internațională a Traducerilor 30 septembrie: Ziua Internațională a Traducerilor Reviewed by Diana Popescu on septembrie 29, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.