Care sunt cele 5 limbaje ale dragostei?
Dacă ai vreo problemă în relația ta de cuplu, simțind că nu-ți mai înțelegi aproape deloc persoana iubită, poți găsi îndrumare și soluții în populara carte a lui Gary Chapman, "Cele 5 limbaje ale dragostei".
După mulți ani de consiliere a cuplurilor ajunse într-o criză, Chapman mărturisea:
"A devenit evident pentru mine că ceea ce face pe cineva să se simtă că este iubit nu este întotdeauna la fel ca în cazul soțului/soției sau tovarășului său de viață. Am descoperit că fiecare persoană înțelege și întâmpină dragostea într-un limbaj anume, unul din cinci, ca să fiu mai precis. Celelalte patru sunt la fel de importante și oferă alte căi de exprimare a dragostei unuia față de celălalt."
Potrivit lui Gary Chapman, alocarea, rezervarea de timp pentru a învăța și a înțelege cu adevărat limbajul primar al iubirii partenerului tău, care este frecvent diferit de al tău, poate îmbunătăți comunicarea și întări conexiunea voastră.
Care sunt cele 5 limbaje diferite ale dragostei și cum arată ele în practică, în realitate? Hai să aflăm!
Cuvintele de afirmare/confirmare
Oamenii atașați de acest limbaj al dragostei (Cuvintele de afirmare/confirmare) au nevoie să-și audă cât mai des partenerul spunându-le "Te iubesc". Este și mai bine să le fie reamintită iubirea purtată lor prin lăsarea unor mesaje pe telefon, unor note, bilețele scrise, sau adresarea directă, verbală, cu cuvinte sincere de bunăvoință și confirmare.
Alte exemple despre ce li se poate spune adesea: "Mulțumesc", "Este frumos din partea ta", ori "Apreciez/îmi place ceea ce ai făcut".
Timpul de calitate
Un limbaj care se focalizează pe acordarea întregii tale atenții tovarășului tău de viață. Asta înseamnă renunțarea la televizor, telefon, treburi mărunte, totul în scopul concentrării reciproce a atenției unuia față de celălalt. Este recomandat ca acest lucru să se petreacă zilnic.
Petrecerea unui timp de calitate împreună cu partenerul tău înseamnă a fi întru totul în conexiune cu el, să vă împărtășiți unul altuia ceva semnificativ, a vă asculta și a comunica cu intensitate. Alte exemple includ pregătirea mesei împreună și conversații în vreme ce o preparați și o mâncați, trasarea unor planuri de viitor, a face dragoste, a crea ceva amândoi.
Primirea de cadouri
Persoana care îndrăgește acest limbaj se bucură de iubirea, grija și eforturile din spatele cadoului. Pe scurt, și în această privință, acțiunea este mai expresivă decât vorbele.
Gary Chapman subliniază:
"Ceea ce funcționează cel mai bine este alegerea cadoului care arată că-ți înțelegi partenerul și strădania pe care o faci pentru a-ți demonstra astfel dragostea. Gândește-te la un dar pe care persoana iubită și-l dorește fierbinte, chiar dacă nu ți l-a dezvăluit limpede, și va fi în al nouălea cer când îl va primi: plănuiește o metodă specială de a i-l oferi; fă-i o surpriză."
Dăruirea îi sugerează tovarășului tău de viață că ții îndeajuns de mult la el pentru a-i ghici gândurile.Găsește o cale de a-i lua ceva care să-l facă să zâmbească...
Actele de ajutorare
Acest limbaj cuprinde orice întreprinzi pentru a-i ușura partenerului tău povara unor sarcini, treburi, cum ar fi curățarea locuinței cu aspiratorul, a face cumpărăturile strict necesare pentru casă sau a-i trimite mesaje de mulțumire prin care îi arăți recunoștiința pentru ceea ce face zi de zi.
Ești nedumerit despre ceea ce și-ar dori persoana ta iubită din acest punct de vedere? Chapman propune să-i pui întrebări directe sau indirecte pentru a-ți forma idei despre asta, astfel încât să-i ameliorezi traiul, ba chiar să întocmiți împreună un program prin care să vă împărțiți treburile.
Lucruri simple, precum servirea micului dejun la pat sau plimbarea câinelui pe afară pot scoate în evidență preocuparea față de partenerul tău și existența voastră în doi.
Atingerea fizică
Oamenii care preferă acest limbaj al dragostei se simt fericiți de orice formă de atingere fizică; ținerea mâinii, îmbrățișările și o "bătaie" pe spate. Tot Gary Chapman precizează:
"Fii interesat să afli căi de exprimare a iubirii tale față de perechea ta folosind atingerea fizică: îmbrățișări, atingerea brațului sau a mâinii în decursul unei conversații, disponibilitatea de a-i masa ceafa sau spatele."
Atingerea fizică este cel mai direct mod de comunicare a dragostei. Atâta vreme cât are loc într-o atmosferă de iubire, și nu într-una opresivă, atingerea fizică poate fi cel mai eficient dintre limbajurile dragostei. Această calmează, înseninează, vindecă și confirmă simțămintele afective.
În concluzie, oamenii nu simt dragostea în același fel, așa că descifrarea și conștientizarea diverselor limbaje ale iubirii ne poate ajuta să înțelegem mai bine, să aprofundăm, relația noastră de cuplu.
Niciun comentariu: