Cel mai bun prieten: Poveste cu tâlc

Această poveste cu tâlc ne îndrumă să nu prețuim atât lucrurile pe care le avem în viață, cât oamenii importanți din viața noastră.

Doi prieteni mergeau prin deșert de multă vreme. Poate că din cauza stresului creat de această călătorie, la un moment dat, aceștia au ajuns să se certe, și unul între ei i-a dat celuilalt o palmă peste față.

Cel pălmuit s-a simțit rănit afectiv, dar, fără să spună nimic, a scris pe nisip, "Astăzi, prietenul meu cel mai bun mi-a dat o palmă peste un obraz."                       

Au continuat să străbată deșertul până au găsit o oază, unde s-au hotărât să facă un popas pentru a se răcori și a se spăla. Cel care fusese pălmuit a fost prins într-o mlaștină, în care era cât pe ce să se înece dacă nu ar fi fost salvat de amicul lui. După ce și-a revenit din șoc, a scris pe o piatră, "Astăzi, cel mai bun prieten al meu mi-a salvat viața."

Tovarășul lui l-a întrebat, "De ce, după ce ți-am dat o palmă, ai scris despre asta în nisip, iar acum ai cioplit despre ceea ce s-a petrecut în piatră?"

Prietenul lui i-a răspuns, "Când cineva ne rănește, trebuie să scriem despre asta în nisip, unde vânturile iertării pot șterge repede literele. Însă, când cineva face ceva bun pentru noi, trebuie să incrustăm acest lucru în piatră, de unde această inscripție nu poate fi ștearsă vreodată de nici un vânt."

Turbanul lui Nastratin Hogea: Poveste cu tâlc